Președintele Nicușor Dan anunță că Moody’s a menținut ratingul României în categoria recomandată investițiilor

Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri că agenția de rating Moody’s a menținut ratingul de țară al României în categoria „recomandat investițiilor”, apreciind că această decizie confirmă pașii importanți realizați în ultimul an pentru echilibrarea finanțelor publice și reducerea cheltuielilor.

Șeful statului a subliniat că menținerea ratingului este rezultatul efortului comun al instituțiilor statului, al cetățenilor și al mediului de afaceri.

„Menținerea ratingului de țară în categoria «recomandat investițiilor» este, deopotrivă, rezultatul efortului instituțional, al cetățenilor și al mediului de afaceri”, a transmis președintele, într-o postare pe X.

Nicușor Dan a arătat că evaluările agențiilor de rating au consecințe directe asupra economiei, deoarece influențează costurile de finanțare ale statului, încrederea investitorilor și perspectivele de dezvoltare economică.

În același timp, președintele a remarcat că perspectiva acordată de Moody’s rămâne rezervată și că agenția, la fel ca Fitch, pune accent pe necesitatea aprobării până la sfârșitul acestui an a bugetului pentru 2027 și a adoptării unor măsuri care să limiteze creșterea cheltuielilor publice.

Șeful statului a susținut că revenirea la o creștere economică susținută depinde de accelerarea investițiilor, stimularea mediului privat, management performant în companiile de stat și predictibilitate fiscală. Totodată, el a precizat că există un acord de principiu între partidele politice pentru reluarea asumării obiectivului aderării României la zona euro, subliniind însă că este vorba despre un proces de durată.

În încheiere, Nicușor Dan a făcut apel la partidele politice să lase deoparte discursul electoral și să colaboreze pentru implementarea reformelor asumate, exprimându-și încrederea că România poate duce la bun sfârșit acest proces.

Și agenția Fitch Ratings a decis săptămâna trecută să mențină ratingul suveran al României în categoria recomandată investițiilor (BBB-), dar a avertizat că sustenabilitatea consolidării fiscale, deficitul încă ridicat și incertitudinea politică rămân principalele vulnerabilități ale economiei. În perioada următoare sunt așteptate și evaluările S&P Global Ratings.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare