Vicepreședinta Comisiei Europene Roxana Mînzatu a participat, miercuri, la Eindhoven, în Olanda, la inaugurarea primei camere complet controlate (cleanroom) destinată instruirii profesionale în domeniul semiconductorilor, subliniind importanța industriei pentru autonomia strategică a Europei.
„Semiconductorii. Invizibili, dar fără ei, lumea, asa cum o știm, s-ar opri.”, a scris Mînzatu pe pagina sa de Facebook după vizita la ASML, lider mondial în tehnologia de fabricație a microcipurilor. Ea a arătat că o placă minusculă de siliciu, care conține milioane de circuite electronice, este esențială pentru telefoane, vehicule, echipamente medicale și soluții verzi.
În postare, Mînzatu a evidențiat și dimensiunea europeană a companiei ASML, care are peste 44.000 de angajați din mai mult de 120 de țări, și a avertizat asupra deficitului de specialiști: până în 2030, Europa ar putea avea un deficit de peste 75.000 de profesioniști în domeniul semiconductorilor. „Cererea de ingineri, tehnicieni și experți crește mult mai rapid decât numărul de absolvenți, iar formarea de competențe devine o prioritate strategică pentru viitorul continentului nostru”, a punctat vicepreședinta Comisiei.
La doi pași de campusul ASML, Mînzatu a participat la deschiderea Cleanroom – Sala curată a școlii profesionale Ter AA — o cameră complet controlată, unde „nu există nici măcar o particulă de praf, pentru că orice impuritate poate distruge funcționalitățile mașinilor care produc microcipuri”. Acolo, elevii vor fi instruiți în condiții identice cu cele din industrie, pregătindu-se pentru meserii tehnice de înaltă precizie.
În cadrul vizitei, Mînzatu a dialogat cu Frank Heemskerk, vicepreședinte al ASML, și cu eurodeputatul Mohammed Chahim, născut în regiunea Eindhoven.
Inițiativa de la Ter AA, potrivit Mînzatu, reprezintă un model de colaborare între industrie și învățământ profesional, menit să reducă decalajul de competențe și să sprijine dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare europene în domeniul semiconductorilor.
„Autonomia strategică a Europei depinde imens de educație și de ce se întâmplă în sălile de curs și în atelierele de practică”, a subliniat vicepreședinta CE, Roxana Mînzatu.




