Cadrul temporar de criză revizuit pentru ajutoarele de stat în sprijinul economiei UE, în contextul conflictului din Ucraina, ar putea fi adoptat până la finele lunii octombrie de Comisia Europeană, se arată într-un comunicat.
Comisia Europeană consultă în continuare statele membre cu privire la o prelungire și o ajustare a Cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat pentru sprijinirea economiei în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, adoptat de Comisie la 23 martie 2022 și modificat pentru prima dată la 20 iulie 2022. Aceasta urmează unei prime consultări a statelor membre lansate la 5 octombrie 2022.
Având în vedere agresiunea prelungită a Rusiei împotriva Ucrainei și efectele directe și indirecte ale acesteia asupra economiei și asupra situației energetice, Comisia a consultat deja statele membre, printre altele, cu privire la posibila prelungire a Cadrului temporar de criză și la adăugarea de noi instrumente menite să sprijine reducerea cererii de energie electrică.
Ținând seama de feedbackul deja primit din partea statelor membre și în lumina recentului Regulament privind o intervenție de urgență pentru a face față prețurilor ridicate la energie (“Regulamentul (UE) 2022/1854”) și a propunerii Comisiei privind un nou regulament de urgență, Comisia consultă în continuare statele membre, în special cu privire la posibilele modificări referitoare la:
- o ajustare specifică pentru a extinde posibilitatea ca statele membre să ofere garanții publice companiilor energetice pentru a acoperi garanțiile financiare pentru activitățile lor comerciale, având în vedere prețurile actuale ale pieței și volatilitatea acesteia;
- ajustări suplimentare pentru a permite în continuare statelor membre să ofere sprijin companiilor afectate de prețurile ridicate ale energiei. Principalul obiectiv al propunerii este de a spori în continuare flexibilitatea pentru a oferi un sprijin mai rapid și mai eficient companiilor care se confruntă cu creșteri semnificative ale costurilor energetice, protejând în același timp condițiile de concurență echitabile pe piața unică.
Modificările propuse completează Regulamentul (UE) nr. 2022/1854. Ele au ca scop să garanteze că acest cadru temporar de criză continuă să permită statelor membre să ofere sprijinul necesar și proporțional pentru economie, asigurând în același timp condiții de concurență echitabile.
Comisia intenționează să adopte cadrul temporar de criză revizuit până la sfârșitul lunii octombrie, ținând seama de feedback-ul primit din partea statelor membre și, dacă este cazul, de elementele propunerii Comisiei privind un nou regulament de urgență pentru a aborda problema prețurilor ridicate la gaze în UE și pentru a asigura securitatea aprovizionării în această iarnă.




