ROMÂNIA
Transgaz şi OMV împrumută Nabucco, pentru a evita intrarea companiei în insolvenţă
Published
12 years agoon
By
REDACTIA
Transgaz Mediaş (TGN) şi OMV vor împrumuta cu cel mult 7,5 milioane de euro compania Nabucco Gas Pipeline International din Austria (NIC), care a eşuat în găsirea unui furnizor de gaze pentru gazoductul Nabucco, pentru evitarea intrării în insolvenţă a firmei de proiect.
Din suma de 7,5 milioane de euro Transgaz va participa cu cel mult 50%, potrivit unui comunicat al companiei de stat transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Împrumutul va fi purtător de dobândă şi va fi garantat cu active viabile ale NIC.
Totodată, Transgaz va contribui cu alte 1,34 milioane euro la majorarea capitalului social al NIC pentru a acoperi deficitul de lichidităţi în valoare de 7,5 milioane de euro.
Detalii aici.
Sursa: Mediafax.ro
Foto: arhivafoto.ro
You may like
Reuters: OMV a încheiat un contract pentru a furniza Germaniei gaze românești din Marea Neagră
„Nu putem fi șantajați!”: Austria reacționează ferm după oprirea gazului rusesc de către Gazprom
Ministrul Sebastian Burduja prezintă soluțiile de investiții găsite pentru termoficarea Capitalei: Costurile la factura bucureștenilor pot fi reduse cu 50-60%, iar apa caldă și căldura nu vor mai lipsi
R. Moldova și Ucraina au aderat la coridorul vertical de gaze naturale din care fac parte Grecia, România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia
Transgaz organized in Sibiu the 2023 edition of the Central European Natural Gas Congress in Central, South-East Europe and the Balkans
Transgaz a organizat la Sibiu ediția din 2023 a Congresului Central European al Gazelor Naturale din Centrul, Sud-Estul Europei și Balcani
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, sprijină alianța regională pentru reconstrucția Ucrainei creată de 12 consilii județene din nordul țării: Județele de graniță nu trebuie să mai fie la periferia Europei
Published
50 minutes agoon
June 13, 2025By
Teodora Ion
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, anunță că s-au pus bazele unei alianțe pentru viitorul Nordului României.
”12 consilii județene din Nord-Vestul și Nord-Estul României au făcut ceva care trebuie să devină un exemplu de bună practică: au decis să lucreze împreună. Au pus pe masă idei, proiecte, soluții și au format o alianță pentru dezvoltare cu impact direct în comunitățile lor. Este vorba despre o platformă de cooperare regională care să pună România în prim-planul fondurilor destinate reconstrucției Ucrainei”, a anunțat Negrescu într-un mesaj publicat pe platforma de socializare Facebook.
Acesta a explicat că finanțarea europeană poate genera:
- investiții în infrastructură și logistică,
- parteneriate economice și transfrontaliere,
- proiecte comune pe fonduri europene,
- mai multe oportunități pentru administrațiile locale, universități și antreprenori.
Primul pas este reprezentat de podul peste Tisa, construit de CJ Maramureș cu o companie românească, pentru care Uniunea Europeană a alocat circa 50 de milioane de euro.
”Am fost onorat să susțin acest demers și să fiu alături de colegii mei, președinții consiliilor județene, care dau un semnal clar: dezvoltarea nu ține cont de granițe politice, ci de viziune și curaj. Am fost bucuros să contribui cu patronajul Comitetului European al Regiunilor și cu mesajul de sprijin al Comisarului European pentru Extindere, Marta Kos. Județele de graniță nu trebuie să mai fie la periferia Europei, ci pot să fie acum în centrul unui proiect european de reconstrucție care se poate ridica la peste 450 de miliarde de euro”, a subliniat vicepreședintele Parlamentului European.
Victor Negrescu a transmis felicitări pentru inițiativă și pentru ”modul în care au reușit să aducă împreună atâtea administrații locale”.
”Este un exemplu de leadership local cu impact național”, a mai spus eurodeputatul.
El a evidențiat impactul pozitiv pe care îl poate avea această alianță asupra României.
”În contextul reconstrucției regionale și al fondurilor europene disponibile, această alianță poate transforma Nordul României într-un pol de stabilitate, cooperare și dezvoltare, o zonă de oportunitate care să facă regiunea atractivă pentru tânăra generație. România are nevoie de mai multe astfel de inițiative. De lideri locali care gândesc pe termen lung și construiesc în echipă”, a conchis Negrescu.
ROMÂNIA
Marcel Boloș: 91 de centre moderne pentru copii din medii vulnerabile, finanțate cu 232,5 mil. euro din fonduri europene
Published
1 hour agoon
June 13, 2025By
Diana Zaim
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat finanțarea a 91 de centre destinate copiilor din comunități vulnerabile, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027. Valoarea totală a proiectelor se ridică la 232,5 milioane de euro, fonduri nerambursabile din bani europeni.
România va beneficia, în toate regiunile, de centre moderne unde copiii din comunități vulnerabile vor avea acces la sprijin educațional, activități sportive și culturale, consiliere socială și psihologică. Lista celor 91 de proiecte care vor fi implementate a fost publicată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), instituția care gestionează finanțarea în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.
Proiectele vizează lucrări de construcție, modernizare și reabilitare a infrastructurii, precum și dotarea centrelor cu echipamente necesare pentru desfășurarea activităților: de la săli de sport și terenuri exterioare, până la biblioteci clasice și digitale, ateliere tematice și spații de creație. În paralel cu investițiile în infrastructură, vor fi finanțate și serviciile oferite în cadrul centrelor. Acestea includ sprijin educațional, consiliere, organizarea de tabere și schimburi de experiență, precum și asigurarea mesei, cazării și transportului pentru copiii care au nevoie.
Potrivit ministrului, intervenția are la bază un model integrat, care combină investițiile fizice cu servicii sociale adaptate nevoilor reale din teritoriu. Este considerată prima inițiativă de acest gen la scară națională, care îmbină infrastructura cu intervenții sociale concrete pentru copiii expuși riscului de sărăcie, excluziune sau abandon școlar.
„Este o veste că, ușor-ușor, cu bani europeni, statul ajunge mai aproape de ceea ce ar trebui să fie”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
ROMÂNIA
ADR Nord-Est și ADR Nord-Vest, alături de cele 12 consilii județene din cele două regiuni, au semnat Acordul de Parteneriat „Alianța regională pentru reconstrucția Ucrainei”
Published
17 hours agoon
June 12, 2025By
Andreea Radu
ADR Nord-Est și ADR Nord-Vest, împreună cu cele 12 consilii județene din regiunile Nord-Est și Nord-Vest, au semnat joi, 12 iunie, la Sighetu Marmației, Acordul de Parteneriat „Alianța regională pentru reconstrucția Ucrainei” – o inițiativă comună dedicată sprijinirii procesului de reconstrucție și dezvoltare a Ucrainei.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai Parlamentului European, Comisiei Europene, Băncii Mondiale, precum și reprezentanți ai autorităților guvernamentale și regionale din Ucraina și România.
Domeniile vizate de acest parteneriat sunt:
- planificarea strategică
- dezvoltarea infrastructurii fizice și economice
- dezvoltarea economică și relațiile comerciale
- integrarea în politicile și programele Uniunii Europene
- cooperarea interinstituțională
Acordul de parteneriat a fost semnat de către ADR Nord-Est, ADR Nord-Vest și de conducerea Consiliilor Judeţene: Consiliul Județean Bacău, Consiliul Judeţean Bihor, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Botoşani, Consiliul Judetean Cluj, Consiliul Județean Iași – Iași County Council, Consiliul Judeţean Maramureş, Consiliul Județean Neamț, Județul Satu Mare – Consiliul Județean, Consiliul Judeţean Sălaj, Consiliul Județean Suceava și Consiliul Județean Vaslui.
Potrivit Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, acest demers reflectă angajamentul regiunilor de a acționa solidar și responsabil, contribuind activ la reconstrucția Ucrainei și la consolidarea stabilității, dezvoltării și cooperării în regiune
„Se spune că vremurile dificile creează oameni curajoși. Aș spune că, în acest caz, vremurile dificile creează inițiative valoroase. Nu ne-am dorit niciunii să fim în această situație, în care să reconstruim ceva ce alții au distrus. Aș spune că dincolo de reconstrucția Ucrainei, astăzi demarăm un mare șantier de construcție a viitorului”, a declarat Vasile Asandei, Director General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
El a arătat că „singurul limbaj pe care Rusia îl înțelege este forța” și că solicitările pentru a încheia un acord de pace sunt nerezonabile.
Șeful statului a subliniat că țările europene trebuie să rămână unite „în apărarea dreptului internațional, a respectului pentru viața umană, demnitate, libertate și democrație”, „valori pe care poporul ucrainean le apără în fiecare zi”.
Nicușor Dan a participat și la o reuniune trilaterală România – Republica Moldova – Ucraina, în cadrul căreia a discuta cu omologii săi despre cele mai importante proiecte de interconectare, în special a infrastructurii energetice, procesul de aderare la Uniunea Europeană și cooperarea în materie de asigurare a securității.
La reuniunea de la Odesa au luat parte 11 șefi de state, de guverne sau lideri ai parlamentelor din România, Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Albania, Bulgaria Croația și Grecia.
Potrivit acestuia, poziția geografică a României oferă oportunitatea ca țara noastră să devină un hub logistic esențial în această reconstrucție: „Însă potențialul nostru nu se oprește aici. Companiile românești au oportunitatea de a se implica direct în Ucraina, în domenii-cheie precum construcțiile, energia electrică, petrolul și gazele, dar și în parteneriate în industria de apărare.”
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară (16-19 iunie). Progresele R. Moldova în vederea aderării la UE, evaluate

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, sprijină alianța regională pentru reconstrucția Ucrainei creată de 12 consilii județene din nordul țării: Județele de graniță nu trebuie să mai fie la periferia Europei

Marcel Boloș: 91 de centre moderne pentru copii din medii vulnerabile, finanțate cu 232,5 mil. euro din fonduri europene

ADR Nord-Est și ADR Nord-Vest, alături de cele 12 consilii județene din cele două regiuni, au semnat Acordul de Parteneriat „Alianța regională pentru reconstrucția Ucrainei”

Burduja: Mintia, cea mai mare și modernă centrală pe gaz din Europa, evaluată la peste 1.4 mld de euro, este finalizată în proporție de 75%

Reducerea deficitelor record şi stabilizarea datoriei României rămân esențiale pentru ratingul suveran, sugerează agenția Fitch: Formarea unui guvern pro-european durabil ar sprijini intrările de fonduri UE

UE adoptă noi tarife pentru produsele agricole și îngrășămintele din Rusia și Belarus: Aceasta este Europa unită în cea mai bună formă a sa

Ministrul italian de externe avertizează că țara sa are nevoie „de cel puțin 10 ani” pentru a-și crește cheltuielile de apărare

ICI București a participat la Summitul Primăriilor 2025, dedicat inovației și bunei guvernanțe în administrația publică locală

IMM-urile și administrațiile publice din UE au la dispoziție peste 145 milioane de euro pentru întărirea securității cibernetice

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare

Marcel Boloș anunță că trei jaloane suspendate din PNRR au termen de soluționare luna noiembrie: Negociem cu Comisia Europeană pentru a crește la 5,7 miliarde de euro valoarea cererii de plată patru

Slovacia nu acceptă „să primească lecții” din partea Germaniei. Fico: Poziția suverană se bazează pe interesele naționale. Nimeni nu ne poate amenința

Aderarea României la OCDE este un proces ”extrem de important”, subliniază ministrul Daniel David: Educația este domeniul fundamental într-o societate

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

Boloș: Renegocierea PNRR va fi finalizată până la finalul lunii mai. Cererile de plată vor fi restructurate pentru a asigura absorbția fondurilor până în 2026

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional
Trending
- EDITORIALE1 week ago
“Noi suntem Oceanul” – Ambasadorul Nicolas Warnery: Franța găzduiește Conferința ONU care ar putea lansa un pact global pentru salvarea Oceanelor
- BUSINESS1 week ago
eMAG anunță afaceri în creștere cu 12% și investiții record de peste 1,2 miliarde de lei pentru anul următor în tehnologie, logistică și antreprenoriat
- ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE1 week ago
Miniștrii OCDE ai finanțelor, economiei, afacerilor externe și comerțului au stabilit direcțiile către o prosperitate durabilă și încluzivă în 2025
- ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE1 week ago
Hurezeanu, la reuniunea OCDE de la Paris: România își aliniază investițiile și finanțările cu obiectivele de sustenabilitate
- ROMÂNIA1 week ago
Șase organizații îi solicită lui Nicușor Dan numirea unui consilier prezidențial dedicat transformării digitale și crearea unui Consiliu Prezidențial pentru Transformare Digitală