Connect with us

NEWS

Siria: Niciun progres la discuțiile între John Kerry și Serghei Lavrov asupra unui proiect de armistițiu pentru Alep

Published

on

Secretarul american de stat, John Kerry, și omologul său rus, Serghei Lavrov, au discutat miercuri seara în Germania, dar fără un progres real, asupra unui proiect de încetare a luptelor și de evacuare a rebelilor și civililor din Alep, transmite AFP, potrivit Agerpres.

”Am vorbit evident de situația teribil de dificilă de la Alep și am schimbat câteva idei. Intenționăm să reluăm contactul (joi) dimineață pentru a vedea unde ne aflăm”, a declarat Kerry, după o oră de discuții cu Lavrov, într-un mare hotel din Hamburg, în marja reuniunii anuale a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Această nouă întâlnire între cei doi miniștri a avut loc în timp ce șase țări occidentale, inclusiv Statele Unite, au chemat într-un comunicat comun la o “încetare imediată a focului” în fața ”catastrofei umanitare” de la Alep, cerând Rusiei și Iranului să-și folosească influența asupra regimului sirian. Această declarație a fost semnată și de Franța, Germania, Canada, Italia și Marea Britanie.

Angela Merkel a calificat situația umanitară din Siria drept o ”rușine pentru comunitatea internațională”, în cadrul Congresului CDU. Liderul german și-a mai exprimat regretul că, spre deosebire de mobilizările masive din Germania împotriva Tratatului de Liber-Schimb (TTIP) între Uniunea Europeană și SUA, nu există demonstrații similare împotriva bombardamentelor de la Alep.

Forțele guvernamentale siriene au reușit să preia controlul asupra tuturor sectoarelor din Orașul Vechi din Alep după ce rebelii s-au retras, a informat miercuri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

Marți, OSDO anunțase că alte cinci cartiere ale rebelilor din orașul sirian Alep, aflate în districtul-cheie Chaar, au fost recucerite de trupele regimului de la Damasc, care controla deja peste 70% din acest bastion al insurgenților. Orașul sirian, ocupat din 2012 de trupele rebele, este acum sub asediul armatei guvernamentale. 

Citiți și:

Federica Mogherini: Sunt convinsă că preluarea controlului la Alep de către trupele siriene nu va pune capăt războiului

Serghei Lavrov, acuze la adresa celorlalte părți implicate în procesul de pace privind Siria: Eforturile au fost sabotate în repetate rânduri

.

INTERNAȚIONAL

Raport GRECO: Statele trebuie să gestioneze în mod riguros riscurile privind corupţia, apărute din cauza necesităţii adoptării unor măsuri extraordinare pentru a combate pandemia de COVID-19

Published

on

© Facebook/ Council of Europe

Guvernele ar trebui să gestioneze în mod riguros riscurile privind corupția care a apărut din cauza necesității adoptării unor măsuri extraordinare pentru a combate pandemia de COVID-19, printre care infuzia unor sume mai mari de bani în economie în vederea reducerii impactului economic și social, relevă raportul anual al GRECO, organismul anticorupție al Consiliului Europei, conform unui comunicat al organizației, citat de Agerpres.

Acest semnal de alarma transmis de GRECO vine în contextul în care țările au fost nevoite pentru mai mult de un an să pună în practică măsuri de urgență care au condus la concentrări de puteri și la derogări privind drepturile fundamentale, măsuri care merg mână în mână cu riscuri de corupție ce nu trebuie subestimate.

Acestea pot fi unele accentuate când vine vorba despre sistemele de achiziții publice.

”În perioada plină de provocări cu care ne confruntăm, guvernele ar trebui să-şi accelereze eforturile pentru a se asigura că toate politicile şi acţiunile menite să soluţioneze crizele economice şi de sănătate publică respectă standardele anticorupţie. Legislaţia adecvată şi cadrele instituţionale pentru combaterea corupţiei nu sunt suficiente. Trebuie să vedem aceste standarde aplicate efectiv în practică, iar guvernele trebuie să acţioneze cu transparenţă şi responsabilitate”, a declarat secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric.

În raportul anual, președintele GRECO, Marin Mrcela, lansează un apel către state să urmeze îndeaproape principiile elaborate de GRECO în 2020 pentru a preveni riscurile în contextul pandemiei, argumentând că ”este esențial ca, în situațiile stării de urgență, toate deciziile și procedurile să fie elaborate cu transparență, integritate și responsabilitate”.

Pe baza activităţii GRECO din 2020, preşedintele acestui organism îşi exprimă regretul că în unele state membre există ”tentative flagrante” din partea puterilor executivă şi/sau legislativă de a ataca, a intimida sau a subordona sistemul judiciar.

Raportul analizează măsurile luate în 2020 de statele membre GRECO pentru prevenirea corupţiei şi incluse în a patra rundă de evaluare – care vizează parlamentari, judecători şi procurori – şi în cea de-a cincea rundă de evaluare, care se concentrează pe guvernele centrale – inclusiv funcţii executive de rang înalt – şi pe instituţiile de aplicare a legii.

Până la finalul lui 2020, statele membre GRECO implementaseră integral aproximativ 40% dintre recomandările sale pentru a preveni corupţia cu privire la parlamentari, judecători şi procurori. Recomandările cu cea mai redusă conformitate au fost cele făcute cu privire la parlamentari (doar 30% implementate integral), urmaţi de judecători (41%) şi procurori (47%).

A cincea rundă de evaluare era în plină desfăşurare la finalul anului, cu rapoarte de evaluare deja încheiate pentru 21 de state. Majorităţii ţărilor evaluate până acum li s-a cerut să adopte sau să revizuiască codurile de conduită pentru funcţii executive de top. Un motiv de îngrijorare special a fost reticenţa unor state de a dezvălui informaţii oficiale în acord cu legislaţia privind libertatea de informare, precum şi cu lobby-ul şi conflictele de interese.

Citiți și:
Raport GRECO: România a implementat integral şase din cele 16 recomandări emise de organismul anticorupție al Consiliului Europei
Raport GRECO: Austria a înregistrat ”progrese insuficiente” privind lupta împotriva corupției. Viena a pus în practică într-o manieră satisfăcătoare doar două dintre cele 19 recomandări

Până la finalul lui 2020, 16 ţări au făcut obiectul procedurii de nerespectare în cadrul celei de-a patra runde de evaluare de GRECO: Andorra, Armenia, Austria, Bosnia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Luxemburg, Republica Moldova, Monaco, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Turcia şi Ungaria.

GRECO este organismul anticorupţie al CoE. Scopul său este să amelioreze capacitatea membrilor săi de a combate corupţia, monitorizând respectarea de către aceştia a standardelor sale anticorupţie. GRECO ajută statele să identifice deficienţe în politicile naţionale anticorupţie, declanşând reformele practice necesare din punct de vedere legislativ şi instituţional. GRECO este format din cele 47 de state membre ale CoE, Belarus, Kazahstan şi SUA.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

SUA califică drept ”provocator” anunțul Iranului privind îmbogățirea uraniului cu 60%: Pune sub semnul întrebării seriozitatea Teheranului în ceea ce priveşte discuţiile despre acordul nuclear

Published

on

© US Department of State/ Flickr

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a calificat miercuri anunțul Iranului cu privire la intenția sa de a începe îmbogățirea uraniului cu puritate de 60% ca fiind ”provocator”, afirmând că această decizie ridică semne de întrebare cu privire la seriozitatea cu care Teheranul abordează negocierile nucleare de la Viena, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Iranul a precizat că va îmbogăți uraniu cu 60%, un pas importat spre 90% cât este necesar pentru utilizarea sa în scopuri militare, de la nivelul de 20% atins până în prezent, ca răspuns la ceea ce susține că a fost un act de saborate a instalației sale nucleare cheie de la Natanz din partea Israelului.

”Luăm foarte în serios anunţul provocator al intenţiei de a începe îmbogăţirea uraniului cu 60%”, a declarat Blinken într-o conferinţă de presă la sediul NATO din Bruxelles.

”Trebuie să vă spun că pasul acesta pune sub semnul întrebării seriozitatea Iranului în ceea ce priveşte discuţiile nucleare, aşa cum subliniază imperativul revenirii la respectarea comună a a JCPOA (Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune)”, a declarat Blinken, referindu-se la acronimul sub care este cunoscut acordul nuclear.

După o primă sesiune de discuţii, săptămâna trecută, negocierile urmează să fie reluate joi la Viena, în Austria, în încercarea de a readuce SUA în acordul internaţional asupra programului nuclear iranian, convingând în acelaşi timp Teheranul să revină la respectarea angajamentelor pe care le-a abandonat.

La finalul primelor negocieri de la Viena cu Iranul, la care SUA nu participă direct, americanii au declarat că au făcut propuneri ”foarte serioase” şi că se aşteaptă la o oarecare ”reciprocitate” din partea Republicii Islamice.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Președintele Joe Biden a fost invitat să susțină discursul prezidențial în Congres pe 28 aprilie, cu puțin timp înaintea datei simbolice în care se împlinesc 100 de zile de mandat

Published

on

© The White House

Președintele american, Joe Biden, a fost invitat marți să susțină primul său discurs politic în Congresul american pe 28 aprilie, cu puțin timp înaintea datei simbolice în care se împlinesc 100 de zile de mandat, anunță AFP, citat de Agerpres.

Potrivit tradiției, președinta Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, l-a invitat pe președintele Statelor Unite printr-o scrisoare să ”împărtășească (viziunea) sa pentru a face faţă provocărilor şi oportunităţilor acestui moment istoric”, în contextul în care administraţia Biden încearcă să scoată ţara din pandemie şi să revitalizeze economia primei puteri mondiale.

”În urmă cu aproape 100 de zile, când aţi depus jurământul, aţi jurat cu un spirit plin de speranţă că <<vine ajutorul>>. Acum, datorită guvernanţei dvs. istorice, care urmăreşte să realizeze o transformare profundă, ajutorul a sosit”, a scris Nancy Pelosi, o aliată apropiată a lui Joe Biden, în scrisoarea de invitaţie.

Președinții Statelor Unite susțin în mod tradițional acest discurs politic ”despre starea națiunii” în fața ambelor camere ale Congresului, reunite în sesiune extraordinară, în primele săptămâni ale mandatului lor.

Pandemia de COVID-19 și asaltul asupra clădirii Congresului SUA din 6 ianuarie, precum și îngrijorările care au urmat cu privire la securitate, au determinat amânarea acestui eveniment politic.

Nancy Pelosi nu a precizat formatul pe care îl va avea, în mijlocul unei pandemii, acest discurs rostit de obicei în faţa a sute de parlamentari şi invitaţi adunaţi în hemiciclu.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

NATO4 mins ago

Ministrul Bogdan Aurescu: Trilaterala de securitate România – Polonia – Turcia reprezintă “un triunghi de stabilitate” care întărește securitatea NATO

ROMÂNIA49 mins ago

Moody’s: România, printre principalii câștigători ai creșterii finanțării europene pentru regiunea CEE

ROMÂNIA53 mins ago

Guvernul va aproba Strategia Energetică şi Planul Naţional Integrat Energie-Schimbări Climatice în această lună: Vom avea ţinte noi de regenerabile

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

NextGenerationEU: Comisia Europeană salută decizia Curții Constituționale din Germania de a da undă verde planului de redresare în valoare de 750 mld. euro

U.E.2 hours ago

Sondaj: Tinerii europeni sunt mai îngrijorați de schimbările climatice decât de pandemia de COVID-19

POLITICĂ3 hours ago

Senat: Florian Bodog (PSD) a rămas fără imunitate parlamentară. Marcel Ciolacu anunțase că senatorii social-democrații vor vota pentru ridicarea imunității

Dragoș Pîslaru3 hours ago

Dragoș Pîslaru, co-negociator al PE pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență: Sprijinirea ecosistemelor industriale este esențială pentru redresarea post-pandemie

PARLAMENTUL EUROPEAN3 hours ago

Liderii politici din PE, mesaj de solidaritate pentru Cehia: Un atac cu implicarea agenților secreți ruși este un act de ostilitate inacceptabil 

NATO3 hours ago

Bogdan Aurescu găzduiește trilaterala de securitate a miniștrilor de externe din România, Polonia, Turcia. În premieră, vor participa și șefii diplomațiilor din Georgia și Ucraina pe tema tensiunilor din Est

Dacian Cioloș3 hours ago

Dacian Cioloș salută un “acord istoric” privind legea europeană a climei: Va consacra angajamentul UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Ratificarea acordului comercial între UE și Regatul Unit de către Parlamentul European, tot mai aproape. Comisiile AFET și INTA din PE recomandă aprobarea acestui tratat

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisia Europeană preconizează că adeverința electronică verde va intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Marian-Jean Marinescu, în dialog cu tânăra generație: Reducerea emisiilor de carbon trebuie făcută într-un mod realist, ținând cont de competitivitatea economică, de locurile de muncă

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Charles Michel explică lipsa sa de reacție cu privire la gafa de protocol din Turcia la adresa șefei Comisiei Europene: Am decis să nu facem o scenă, ci să ne concentrăm pe esența discuțiilor politice

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Președintele american, Joe Biden, cere Congresului să adopte planul de investiții: Este absolut necesar ca SUA să rămână ”prima putere mondială”

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul mandatează Ministerul Investițiilor să negocieze Planul Național de Redresare și Reziliență la nivelul Comisiei Europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

UE și Turcia sunt pregătite să-și revitalizeze relațiile în mod constructiv: Cooperarea economică, migrația și mobilitatea, pilonii unei agende „concrete și pozitive”

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: În lunile aprilie și mai vor ajunge în România 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă: Institutul ”Cantacuzino” din Capitală va fi relansat cu bani din procentul anual de 2% de la Apărare

ROMÂNIA3 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Institutul ”Cantacuzino” va pune în valoare capacitatea și expertiza pe care le are în cadrul mecanismului european de creștere a capacității de producție a vaccinului anti-COVID-19

Advertisement
Advertisement

Trending