Slovacia va semna, la Washington, un acord cu SUA pentru un nou reactor nuclear, anunță premierul Robert Fico

Slovacia va semna săptămâna viitoare un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare cu Statele Unite, a declarat sâmbătă premierul slovac Robert Fico, în contextul planurilor țării de a construi o nouă unitate nucleară cu sprijin american, transmite Reuters.

Slovacia, care dispune în prezent de cinci reactoare nucleare în cadrul a două centrale, poartă discuții cu Washingtonul încă de anul trecut privind construirea unui nou reactor, în cooperare cu grupul american Westinghouse.

Premierul Robert Fico a precizat că noua unitate nucleară va avea o capacitate de aproape 1.200 de megawați (MW), superioară celei a reactoarelor existente. „În cooperare cu partenerii americani, dorim să construim o nouă unitate, care va fi în proprietatea exclusivă a statului, pe terenul actualei centrale nucleare de la Jaslovské Bohunice”, a declarat Fico, fără a oferi detalii suplimentare, potrivit Agerpres.

Totodată, premierul slovac a afirmat că intenționează să participe vineri, la Washington, la semnarea unui acord-cadru privind cooperarea dintre Statele Unite și Slovacia în sectorul nuclear, fără a preciza ce documente concrete vor fi semnate.

În luna octombrie, Guvernul slovac a aprobat un acord interguvernamental cu Statele Unite pentru construirea noii unități nucleare, iar în decembrie Robert Fico a declarat că președintele american Donald Trump l-a invitat în SUA cu ocazia Cupei Mondiale din acest an pentru semnarea unui acord bilateral privind energia nucleară.

În prezent, Slovacia produce aproximativ 63% din energia sa electrică în cele două unități ale centralei nucleare Jaslovské Bohunice, situată la 60 de kilometri nord-est de Bratislava, și în cele trei unități ale centralei de la Mochovce, în sud-vestul țării, toate bazate pe tehnologie sovietică. Noul reactor, semnificativ mai puternic, este estimat să devină operațional peste aproximativ 15 ani.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare