Connect with us

RUSIA

Summit de gradul zero la Geneva: După reconfirmarea unității transatlantice, Joe Biden îl întâlnește pe Vladimir Putin după 11 ani, dar pentru prima oară ca președinte al SUA

Published

on

© Official White House Photo 2011

Președinții Statelor Unite și Rusiei, Joe Biden și Vladimir Putin, se întâlnesc miercuri la Geneva, în Elveția, pentru prima oară de când liderul de la Casa Albă și-a început mandatul.

Încărcat cu reconfirmarea unității transatlantice și cu deciziile și angajamentele democrațiilor occidentale și liberale de la summit-urile G7, NATO și Uniunea Europeană, inclusiv cu privire la acțiunile agresive ale Rusiei, Joe Biden va încheia primul său turneu politic internațional ca președinte al SUA cu o întâlnire crucială pentru relațiile dintre SUA și Rusia, aflate la cel mai scăzut nivel de la finalul Războiului Rece.

Reuniunea Biden – Putin, prima după zece ani, când cei doi erau vicepreședinte al SUA, respectiv prim-ministru al Rusiei, are loc în același oraș în care liderii american și sovietic, Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, dădeau în 1985 startul summiturilor care au contribuit la căderea Cortinei de Fier în Europa.

Summitul de la Villa La Grange, un conac din secolul al XVIII-lea, este programat să înceapă la ora locală 13.00, când ambii lideri îl vor saluta pe președintele elvețian Guy Parmelin, urmat de o întâlnire mai restrânsă între Biden, Putin, secretarul de stat Antony Blinken și omologul său rus, Serghei Lavrov, împreună cu traducătorii, informează The New York Times, citând oficiali din anturajul președintelui american. Discuțiile sunt așteptate să dureze între patru și cinci ore, iar după acestea, cei doi lideri vor avea apariții separate în fața presei – programate în jurul orei 18:00 (ora 19:00 în România).

Potrivit The Guardian, printre subiectele de pe agenda summitului se numără stabilitatea strategică, securitatea cibernetică, schimbările climatice, pandemia de coronavirus și Arctica. De asemenea, Putin și Biden sunt așteptați să abordeze crizele regionale din Ucraina, Siria și Libia, precum și programul nuclear iranian și Afganistanul. Tratamentul aplicat lui Alexei Navalny va fi, de asemenea, cu siguranță menționat.

De altfel, singurul dosar pe care SUA și Rusia au progresat în ultimii ani este prelungirea Tratatului New START pentru încă cinci ani, ultimul mare acord strategic în vigoare între Moscova și Washington, după încetarea Tratatului INF, SUA acuzând Rusia că dezvoltă noi rachete, imposibil de detectat.

Joe Biden: Nu căutăm un conflict cu Rusia, dar SUA vor răspunde activităților nocive

La sosirea în Europa, pentru summit-urile cu aliații și partenerii din G7, NATO și UE, Joe Biden l-a avertizat pe Vladimir Putin că Rusia se va confruntă cu consecinţe “puternice şi semnificative” dacă se angajează în activităţi nocive. Liderul american i-a transmis omologului rus, Vladimir Putin, un mesaj de la distanță: “Nu căutăm un conflict cu Rusia”.

“Vrem o relaţie stabilă şi predictibilă … dar vreau să fiu limpede: Statele Unite vor răspunde într-un mod puternic şi semnificativ dacă guvernul rus se angajează în activităţi nocive”, a mai precizat președintele SUA, într-un discurs în fața militarilor americani de la o bază din Marea Britanie.

La finalul summitului NATO de la Bruxelles, Joe Biden a reconfirmat angajamentul SUA față de articolul V din Tratatul Atlanticului de Nord, avertizând că atât Rusia, cât și China încearcă să creeze o breșă în solidaritatea transatlantică. El a promis să îi spună omologului său rus, Vladimir Putin, care sunt “liniile sale roşii”, cu ocazia întâlnirii bilaterale.

Comunicatele finale ale summit-urilor G7, NATO și UE – SUA evocă amenințarea Rusiei și condamnă acțiunile sale agresive și malițioase, în timp ce liderii Statelor Unite și Uniunii Europene au convenit să înceapă negocierile pentru a institui un dialog strategic privind Federația Rusă.

Vladimir Putin anunță posibilitatea unui schimb de prizonieri între Rusia și SUA

La rândul său, președintele rus Vladimir Putin a acordat un interviu pentru NBC News înaintea întâlnirii cu Biden, afirmând că  este “grotesc” să se afirme că Moscova duce un război cibernetic împotriva SUA, însă a vorbit și despre un posibil schimb de prizonieri între Rusia şi SUA, arătându-se deschis faţă de o astfel de posibilitate.

Joe Biden ester cel de-al cincilea președinte american cu care Vladimir Putin se întâlnește, după Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama și Donald Trump. Cu cel din urmă, a avut un singur summit, în 2018, la Helsinki.

Președintele SUA este cel care a propus acest summit. El a admis apoi că președintele rus este un “criminal”

La momentul anunțării acestei întâlniri, Casa Albă sublinia faptul că întrevederea se va desfășura pentru a restabili predictibilitatea și stabilitatea relațiilor dintre Washington și Moscova, puternic afectate de tensiunile ultimului deceniu. Discuțiile vor  viza Ucraina, Belarusul, soarta opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi, atacurile cibernetice și hibride din partea Rusiei, precum și stabilitatea strategică dintre cele două mari superputeri. De altfel, singurul dosar pe care SUA și Rusia au progresat în ultimii ani este prelungirea Tratatului New START pentru încă cinci ani, ultimul mare acord strategic în vigoare între Moscova și Washington, după încetarea Tratatului INF, SUA acuzând Rusia că dezvoltă noi rachete, imposibil de detectat.

Propunerea întâlnirii i-a aparținut preşedintelui SUA. La acel moment, Biden a apreciat că “a sosit” “momentul dezescaladării” cu Rusia.

Anterior, Biden a avut o convorbire telefonică cu Putin, propunându-i acestuia organizarea unei întâlniri la nivel înalt “într-o terţă ţară” în “următoarele luni” pentru a “clădi o relaţie stabilă şi previzibilă cu Rusia”.

Discuția respectivă a fost prima prima după ce Biden a răspuns afirmativ la o întrebare dacă Vladimir Putin este un criminal, a spus că liderul rus va plăti pentru ingerințele sale în democrația americană și a adăugat că prețul plătit va fi anunțat curând

Ea a fost urmată de o decizie semnată de Joe Biden care cuprinde sancţiuni financiare şi expulzarea a zece diplomaţi ruşi după atacul cibernetic SolarWinds.

Deși aceasta va fi prima întrevedere bilaterală între Biden și Putin, actualul locatar de la Casa Albă s-a întâlnit cu liderul de la Kremlin în perioada în care Biden era vicepreședinte al SUA, iar Putin prim-ministru al Rusiei. Referitor la acea întâlnire, Biden a rememorat că s-a uitat în ochii lui Putin și a declarat – “Nu cred că ai suflet” -, în timp ce liderul rus iar fi răspuns: “Ne înțelegem unul pe celălalt”.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Boris Johnson, discuție telefonică cu Vladimir Putin: Relația actuală dintre Marea Britanie și Rusia nu este cea pe care o dorim

Published

on

© No. 10/ Flickr

Premierul britanic, Boris Johnson, l-a asigurat luni pe preşedintele rus, Vladimir Putin, că relaţiile dintre ţările lor, foarte degradate, nu sunt la nivelul dorit de Londra şi a cerut Rusiei să depună mai multe eforturi pentru climă înainte de COP26, informează Agerpres

„Prim-ministrul a fost clar asupra faptului că relaţia actuală dintre Marea Britanie şi Rusia nu este cea pe care o dorim”, a indicat un purtător de cuvânt al lui Boris Johnson după prima lor discuţie din mai 2020.

„Rămân dificultăţi importante”, a adăugat el, referindu-se la otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în 2018 pe teritoriul britanic şi problema Ucrainei.

La rândul său, Kremlinul a transmis că, în pofida problemelor cunoscute, ar fi util ca Moscova şi Londra „să coopereze pe anumite teme”.

Relaţiile dintre Rusia şi Marea Britanie au fost subminate de o serie de dezacorduri în ultimii 15 ani, de la otrăvirea cu poloniu 210 a fostului spion Aleksandr Litvinenko în Marea Britanie în 2006 până la afacerea Skripal, pe lângă chestiuni diplomatice precum Siria sau Ucraina.

În timp ce Vladimir Putin nu intenţionează să participe la conferinţa ONU privind schimbările climatice COP26 care se deschide duminică la Glasgow, în Scoţia, Boris Johnson şi-a manifestat „speranţa ca Rusia să îşi modifice obiectivul de a atinge neutralitatea carbonului până în anul 2050”, faţă de 2060. 

Asumându-și rolul de lider în atingerea neutralității climatice, Uniunea Europeană a adoptat un pachet de propuneri care să pregătească politicile UE în domeniul climei, al energiei, al exploatării terenurilor, al transporturilor și al impozitării, astfel încât, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră ale Uniunii să scadă cu cel puțin 55 %, comparativ cu nivelurile din 1990.


Obiectivul COP26 este de a reuni țările pentru a accelera acțiunile în vederea atingerii obiectivelor Acordului de la Paris. Acordul de la Paris a fost adoptat în 2015 în cadrul Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP21) și a intrat în vigoare la 4 noiembrie 2016. Până în prezent, acesta numără 197 de părți și stabilește două obiective principale.

Primul obiectiv este acela de a limita creșterea temperaturii medii globale cu mult sub 2°C peste nivelurile preindustriale și de a continua eforturile de a o limita la 1,5°C. Al doilea obiectiv este adaptarea la efectele inevitabile ale schimbărilor climatice, asigurând în același timp corelarea fluxurilor de finanțare cu dezvoltarea rezilientă la schimbările climatice.

Principalele obiective ale COP26 sunt de a încuraja părțile să prezinte CSN-uri ambițioase care stabilesc obiectivele lor de reducere a emisiilor pentru 2030, să discute măsuri de adaptare, să crească finanțarea combaterii schimbărilor climatice și să finalizeze cadrul de reglementare de la Paris (normele detaliate pentru punerea în practică a Acordului de la Paris).

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Unitatea pentru combaterea dezinformării din cadrul SEAE avertizează: Kremlinul continuă să desfășoare campanii de dezinformare privind lupta împotriva COVID-19

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Timp de mai bine de 20 de luni, de la sfârșitul lunii ianuarie 2020, pandemia de COVID-19 a fost unul dintre subiectele principale în fluxul de dezinformare al Kremlinului, a avertizat joi unitatea pentru combaterea dezinformării East Stratcom din cadrul Serviciul European de Acțiune Externă. 

Potrivit comunicatului East Stratcom, prima dezinformare a fost publicată de un post de stat rusesc cu câteva luni înainte ca Organizația Mondială a Sănătății să declare epidemia drept pandemie. Știrea susținea că virusul fusese conceput artificial în laboratoarele NATO. De atunci, au fost răspândite informații conform cărora virusul afectează doar persoanele asiatice sau că virusul este conceput pentru a crea o „Nouă Ordine Mondială”.

COVID-19 continuă să fie un subiect popular pentru producătorii de dezinformare. Unitatea pentru combaterea dezinformării a documentat săptămâna aceasta mai multe cazuri de răspândire a minciunilor despre vaccinul anti-COVID-19 – „un atac biochimic asupra umanității din partea globaliștilor” sau „vaccinurile sunt inutile”.

„Pe parcursul istoriei COVID-19 am văzut cum accentul s-a mutat de la virusul propriu-zis la vaccinuri și măsuri de combatere a bolii. În acest context, se remarcă o publicație – Geopolitica.ru. Site-ul este reprezentat cu peste 250 de cazuri în baza de date EUvsDisinfo privind dezinformarea. Geopolitica.ru a oferit o platformă pentru cei care se opun vaccinări și pentru adepții teoriei conspirației încă de la începutul pandemiei. Un an și jumătate mai târziu, Geopolitica continuă să răspândească știri false în mai multe limbi cu privire la virus și la eforturile de combatere. Afirmația privind inutilitatea vaccinului este repetată în italiană, în spaniolă, în engleză, în olandeză și în rusă”, se arată în comunicatul citat. 

În prezent, lumea are acces la mai multe vaccinuri anti-COVID-19 de mai bine de un an, Rusia fiind prima țară care a declarat că are un vaccin disponibil. La sfârșitul anului 2020 și la începutul anului 2021 au început campanii pe scară largă de vaccinare în mai multe țări, iar situația s-a schimbat rapid, 49% din populația mondială fiind acum cel puțin parțial vaccinată.

Rusia este o țară cu un nivel ridicat de reticență în ceea ce privește vaccinarea și, în prezent, cu cel mai mare număr de decese din lume, având peste 1.000 de cazuri pe zi. Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, a declarat la începutul pandemiei că dezinformarea poate ucide. „Acest lucru ar trebui reținut atunci când vedem că mass-media de la Kremlin continuă să răspândească minciuni cu privire la COVID-19 și la vaccinuri, chiar și în timp ce numărul de decese în Rusia crește vertiginos”, avertizează East Stratcom.

Citiți și: Șeful diplomației UE solicită un mandat mai larg pentru combaterea dezinformării dincolo de Rusia

În ceea ce privește România, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat luni că, în ritmul actual, țara noastră va avea abia în 2 ani și jumătate 70% din populație vaccinată anti-COVID. Pentru a evita acest scenariu, OMS a arătat că este nevoie de soluții adaptate și bazate pe dovezi pentru ca vaccinurile care salvează vieți să ajungă la persoanele cele mai vulnerabile de a dezvolta forme grave de boală și cu risc de deces. 

Vaccinarea în populația generală în România este scăzută și stagneazăfiind sub media generală a vaccinării regionale. Vaccinarea este mai mică decât se aștepta la grupurile prioritare vulnerabile (> 80 de ani). Potrivit datelor oficiale ale CNCAV, acoperirea vaccinală la 5 octombrie era de 31,2% în mediul urban (33,03% în municipii) și de doar 16,31% în mediul rural. Media de vaccinare cu ambele doze la nivelul UE/SEE era la 18 octombrie de 74,1%, potrivit datelor Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC).

Barometrul Securității Naționale din octombrie 2021 arată că în general 12,8% din români nu cred în vaccinare; 21,8% nu au o problemă cu vaccinarea în general, dar nu au încredere în vaccinarea împotriva COVID-19; 23,3% nu sunt nici convinși, nici nu sunt împotrivă deocamdată; 32,3% cred că este bine să ne vaccinăm; iar 9,6% cred că vaccinarea împotriva COVID-19 ar trebui să fie obligatorie pentru adulții care nu au contraindicații medicale.

Obiectivul României este de a vaccina 2 milioane de persoane împotriva COVID-19 (prima doză) până la sfârșitul acestui an (45% din populație) și 70% din populație până în primul trimestru al anului 2022. Totuși, modelarea OMS arată că, dacă se menține ritmul de vaccinare din ultimele 6 săptămâni și strategiile de vaccinare în vigoare, România va ajunge în aproximativ 7 luni la o acoperire vaccinală de 40% pentru populația totală și în aproximativ 31 de luni la o acoperire de 70%.

Continue Reading

NATO

Serghei Lavrov anunță că Rusia suspendă misiunea sa la NATO și misiunea Alianței la Moscova: Condiţiile de bază pentru conlucrare nu mai sunt întrunite

Published

on

© mid.ru

Rusia a anunţat luni suspendarea misiunii sale de reprezentare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi a misiunii NATO la Moscova, după ce Alianţa Nord-Atlantică a retras acreditarea a opt membri ai misiunii ruse la sediul Alianţei, acuzaţi de spionaj, informează AFP.

“În urma unor măsuri luate de NATO, condiţiile de bază pentru conlucrare nu mai sunt întrunite”, a declarat ministrul afacerilor externe rus Serghei Lavrov, precizând că aceste decizii vor intra în vigoare pe 1 noiembrie, relatează Agerpres.

Mai exact, Rusia va suspenda pe termen nedefinit misiunea sa la Bruxelles de pe lângă alianţa nord-atlantică, precum şi misiunea NATO găzduită de ambasada Belgiei la Moscova. Aceasta din urmă are rolul de a asigura legătura între Alianţa Nord-Atlantică şi Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse.

De asemenea, Lavrov a anunţat că “se pune capăt activităţii biroului de informaţii al NATO”. Acesta din urmă este definit de Alianţă ca având misiunea de “a îmbunătăţi cunoaşterea şi înţelegerea mutuale”.

Aceste anunţuri intervin după noi acuzaţii de spionaj.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat la începutul lunii octombrie că Alianța Nord-Atlantică a retras acreditarea a opt membri ai misiunii permanente al Rusiei pe lângă organizația nord-atlantică, subliniind că aceștia “erau ofițeri de informații ruși nedeclarați”.

Înaltul oficial aliat a asigurat că această decizie nu este legată de niciun eveniment anume, ci bazată pe o creștere a activității rusești rău intenționate.

“Relația dintre NATO și Rusia se află la cel mai scăzut nivel de la sfârșitul Războiului Rece. Și asta din cauza comportamentului rusesc”, a spus Stoltenberg, după o reuniune a consilierilor pe probleme de securitate națională ai țărilor aliate.

“Decizia de a retrage acreditarea a 8 membri ai delegației ruse la NATO a fost luată pe baza unor informații, a fost luată pentru că aceștia sunt ofițeri de informații ruși nedeclarați. Și am văzut o creștere a activităților maligne rusești, cel puțin în Europa și, prin urmare, trebuie să acționăm”, a explicat acesta.

Alianţa Nord-Atlantică a luat o decizie similară în 2018, atunci când a expulzat şapte diplomaţi ca răspuns la atacul cu Noviciok, un agent neurotoxic, asupra fostului spion rus Serghei Skripal şi fiicei sale la Salisbury, în Marea Britanie. În plus, NATO a respins trei solicitări de acreditare şi a redus mărimea delegaţiei ruse la 20 de membri.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Marian-Jean Marinescu3 hours ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu apreciază că programul Orizont Europa ”devine extrem de important” în contextul ”transformărilor economice necesare pentru a atinge țintele de mediu”

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comisarul european pentru energie: UE evaluează posibilitatea achiziției comune de gaze între statele membre

Cristian Bușoi3 hours ago

Cristian Bușoi, raportorul PE pentru EU4Health, a semnat Carta Albă pentru lupta împotriva cancerului de ficat: Niciun pacient nu trebuie lăsat în urmă

ROMÂNIA3 hours ago

Infografic Monitorul Social: Românii cu cele mai mici venituri câștigă sub 1600 de euro pe an, adică sub 5 euro pe zi

ROMÂNIA4 hours ago

Comandamentul SUA pentru Europa a donat României 18.000 de teste COVID-19: “Vom fi în continuare alături de prietenul și aliatul nostru, România”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava: Grupul PPE dorește ca UE să fie cu adevărat o uniune, în care tarifele de roaming și internet mobil să fie la același preț ca ”acasă” pentru încă 10 ani

U.E.5 hours ago

Reprezentantul UE în Turcia salută evitarea unei crize după ce Recep Tayyip Erdogan a revenit asupra deciziei de a expulza 10 ambasadori

REPUBLICA MOLDOVA5 hours ago

Ursula von der Leyen a avut o convorbire telefonică cu Maia Sandu: UE va ajuta Republica Moldova să facă față problemei aprovizionării cu gaze

GENERAL5 hours ago

Institutul European de Inovare & Tehnologie impulsionează redresarea și creșterea sustenabilă a sectoarelor culturale și creative din Europa

Daniel Buda6 hours ago

Eurodeputatul Daniel Buda: Comisia Europeană trebuie să susțină investițiile în tehnologii pentru îmbunătățirea condițiilor de transport al animalelor

GENERAL8 hours ago

Dragoș Pîslaru, despre digitalizarea pieței muncii: PNRR poate așeza România în avangarda Europei prin reformele sistemice pe care le propune

ROMÂNIA1 day ago

Serbia donează României medicamente și concentratoare de oxigen pentru bolnavii de COVID-19: Suntem alături de voi în cele mai grele momente

ROMÂNIA1 day ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG: Am bugetat peste 250 milioane de lei în următorii trei ani pentru dezvoltarea antreprenoriatului digital

NATO4 days ago

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, poziție tranșantă la Bruxelles: România va dezvolta centralele pe energie nucleară și rețeaua de gaze naturale. Am insistat ca acestea să fie finanțabile prin bani europeni

POLITICĂ5 days ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu5 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi5 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi5 days ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Cristian Bușoi6 days ago

Criza energetică: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie, cere din Parlamentul European adoptarea, cât mai repede, a ”taxonomiei pentru gazele naturale și energia nucleară”

Team2Share

Trending