UE ar trebui să plafoneze prețul gazelor la 60 de euro pentru un MWh, în ideea de a evita un posibil șoc al prețurilor la energie, susține ministrul italian al securității energetice

Ministrul italian al securității energice, Gilberto Pichetto Fratin, este de părere că Uniunea Europeană ar trebui să prelungească măsura de urgență ce vizează plafonarea prețului gazelor naturale, mergând până la a sugera că UE ar trebui să impună o limită de 60 de euro pentru un Megawatt-oră, informează Reuters, citat de Agerpres.

Opinia sa este alimentată de temerile privind un șoc energetic după ce Ucraina a luat decizia de a nu mai reînnoi contractul pe cinci ani ce permitea tranzitul gazelor naturale rusești, punând capăt dominației Moscovei asupra piețelor energetice europene care data de decenii.

”Cred că, la acest moment, UE ar trebui să reînnoiască plafonul de preţ, dar nu la 180 de euro, acum ar trebui fixat la 50 sau 60 de euro”, a declarat ministrul italian într-un interviu pentru un post de radio.

El a dat asigurări că Italia va reuși să treacă cu bine de sezonul rece, precizând că rezervele de gaz ale țării sunt pline până la aproape 80% din capacitate.

Regulamentul privind înmagazinarea gazelor (UE/2022/1032) din iunie 2022 a stabilit un obiectiv obligatoriu la nivelul UE de umplere a instalațiilor de înmagazinare cu 90% până la data de 1 noiembrie a fiecărui an, cu obiective intermediare pentru țările UE pentru a asigura o umplere constantă pe tot parcursul anului.

Acest regulament a făcut parte dintr-o gamă largă de măsuri luate de UE în urma crizei energetice declanșate de invazia Rusiei în Ucraina pentru a pregăti mai bine sistemul energetic european pentru sezonul de iarnă.

Printre măsurile adoptate de Uniunea Europeană se mai numără și plafonarea prețului la gaze, decizie a cărei valabilitate ar urma să expire la finalul acestei luni și care se aplică doar dacă prețul depășește 180 de euro/MWh, valori ce nu au mai fost atinse din primele zile ale invaziei brutale ale Rusiei în Ucraina.

Cu toate acestea, vineri, în jurul orei 11:08 GMT, la hub-ul de gaze TTF din Amsterdam cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna februarie erau în creştere cu 0,09 euro până la 49,85 euro pentru un MWh.

O soluție și alternativă sigură pentru Uniunea Europeană ar putea fi sporirea importurilor de gaze naturale lichefiate din Statele Unite, fapt sugerat și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o reuniune a liderilor europeni, desfășurată la Budapesta în imediata apropiere temporală de alegerile prezidențiale americane din noiembrie care i-au adus lui Donald Trump un al doilea mandat neconsecutiv la Casa Albă.

”De ce să nu înlocuim (gazul rusesc) cu GNL american, care este mai ieftin pentru noi și ne scade prețurile la energie? Este ceva despre care putem discuta, de asemenea (în ceea ce privește) deficitul nostru comercial”, a menționat atunci von der Leyen, într-o atitudine de prevenire a protențialelor tensiuni în relația cu SUA, prefațate de declarațiile războinice practicate de președintele ales Donald Trump pe frontul comercial, nemulțumit de deficitul balanței comerciale dintre Statele Unite și Uniunea Europeană. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare