U.E.
UE: Femeile continuă să câștige în medie cu 13% mai puțin decât bărbații. Statele membre au 6.1 milioane de euro la dispoziție pentru a corecta diferențele nejustificate de remunerare
Published
3 weeks agoon

Femeile din Uniunea Europeană continuă să câștige mai puțin decât bărbații, diferența medie de remunerare între femei și bărbați în UE fiind de 13%. Aceasta înseamnă că pentru fiecare 1 euro câștigat de un bărbat, o femeie câștigă doar 0,87 euro, informează Comisia Europeană, înaintea Zilei Egalității Salariale.
Aceasta marchează data care simbolizează câte zile suplimentare trebuie să lucreze femeile până la sfârșitul anului pentru a câștiga ceea ce au câștigat bărbații în același an. În acest an, Ziua Egalității Salariale cade pe 15 noiembrie.
Înaintea acestei zile simbolice, Věra Jourová, vicepreședintele pentru valori și transparență, și Helena Dalli, comisarul pentru egalitate, au declarat următoarele:
„Ziua Egalității Salariale are rolul de a ne reaminti că trebuie să ne continuăm eforturile pentru a reduce diferențele de remunerare între femei și bărbați. Salarizarea egală pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de valoare egală este unul dintre principiile fondatoare ale UE. Acesta a fost stabilit în Tratatul de la Roma în 1957.
Cu toate acestea, progresele în ceea ce privește eliminarea diferențelor de remunerare între femei și bărbați stagnează în acest an și au fost lente de-a lungul anilor. Acest lucru ne reamintește că stereotipurile de gen continuă să afecteze femeile și bărbații în toate sferele vieții, inclusiv la locul de muncă, și că sunt necesare acțiuni specifice pentru a pune în aplicare principiul remunerării egale.
Comisia lucrează în mod consecvent pentru a promova egalitatea între femei și bărbați în UE. În luna iunie a acestui an, a intrat în vigoare Directiva privind transparența salarială. În temeiul acestei noi legi, angajații vor putea să își valorifice dreptul la o remunerație egală pentru o muncă egală sau pentru o muncă de valoare egală prin intermediul dreptului la informații privind remunerația.
Cei despre care se stabilește că au suferit o discriminare salarială bazată pe sex trebuie să obțină remedierea muncii neplătite și să primească o remunerație echitabilă pentru aceasta. Transparența este esențială pentru o schimbare reală, iar această nouă legislație este un pas important în direcția corectă. Punerea în aplicare a directivei de către statele membre va fi acum esențială pentru aplicarea principiului remunerării egale pentru toți cetățenii UE.“
Directiva privind transparența remunerării a intrat în vigoare la 6 iunie 2023. Ea stabilește un cadru clar pentru aplicarea conceptului de “muncă cu valoare egală” și criterii care includ competențele, efortul, responsabilitatea și condițiile de muncă. Ea îi ajută pe lucrători să identifice și să conteste discriminarea căreia i-ar putea fi victime.
De asemenea, directiva îi ajută pe angajatori să evalueze dacă, în practică, structurile lor de salarizare respectă într-adevăr principiul egalității de remunerare.
Statele membre au la dispoziție trei ani pentru a o transpune în legislația națională. Directiva va garanta că femeile și bărbații din UE vor primi o remunerație egală pentru muncă egală.
Comisia Europeană intenționează să sprijine dezvoltarea de instrumente și metodologii pentru ca angajatorii europeni să corecteze orice diferențe nejustificate de remunerare între femei și bărbați. În acest scop, Comisia alocă 6,1 milioane de euro în cadrul programului “Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” (CERV) pentru a sprijini punerea în aplicare a Directivei privind transparența salarială în statele membre.
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

You may like
Investițiile în contextul procedurii de deficit excesiv, motivul pentru care Franța și Germania întârzie reforma fiscală a UE
Comisarul Adina Vălean face demersuri pe lângă guvernele din România și Bulgaria pentru depunerea proiectului Fast Danube 2 pentru navigabilitate permanentă pe Dunăre: „UE și-l dorește foarte mult”
Înaltul Reprezentant al UE sprijină apelul secretarului general al ONU de încetare a focului din motive umanitare în Gaza. Guterres a invocat o clauză rar utilizată pentru a preveni o ”catastrofă umanitară”
Macron intră în scenă pentru a evita un summit dezastruos și îl găzduiește pe Viktor Orban la Paris. Scopul – un compromis privind viitorul aderării Ucrainei la UE
Liderii UE și Chinei au convenit asupra interesului comun al unei relații comerciale echilibrate: von der Leyen și Michel au pledat pentru o “relație stabilă”, Xi pentru “încredere politică”
Sondaj INSCOP: Peste 70% dintre români se opun ideii ca România iasă din UE și NATO. Roexit-ul, în creștere, fiind susținut de 25% dintre cetățeni
U.E.
Germania a adoptat pentru prima dată o strategie cuprinzătoare în domeniul politicii externe privind schimbările climatice
Published
14 hours agoon
December 7, 2023
Guvernul federal german a adoptat miercuri pentru prima dată o strategie cuprinzătoare în domeniul politicii externe privind schimbările climatice, marcând un moment important în combaterea crizei climatice globale, informează un comunicat al Ambasadei Germaniei la București remis CaleaEuropeană.ro.
Documentul a fost adoptat în contextul în care ministrul german al afacerilor externe, Annalena Baerbock, va participa începând de joi la Conferința Mondială a Climei COP28 din Dubai.
“Prin această strategie amplă în domeniul politicii externe privind schimbările climatice, Germania se poziționează în fruntea eforturilor internaționale și contribuie la protejarea prosperității și dezvoltării durabile. Politica climatică implică și politică de securitate, politică de securitate alimentară, politică energetică, economică și geopolitică. Obiectivul acestei strategii este de a promova aceste domenii într-un mod interconectat. Și sperăm să avem cât mai mulți susținători! Protejarea mediului poate avea succes doar ca un efort comun. Din acest motiv, ministrul german al Afacerilor Externe, Annalena Baerbock, a subliniat, în contextul participării la Conferința Internațională privind Schimbările Climatice COP28, că va fi nevoie de o triplare a energiilor regenerabile și de o dublare a eficienței energetice până în 2030, dacă vrem să menținem ca țintă pragul de 1,5 grade. Încă de la debutul COP28 din Dubai, Germania a făcut posibilă înființarea importantului Fond pentru daune și pierderi climatice, prin promisiunea unei contribuții de 100 de milioane de dolari. Astfel rămânem solidari față de cei afectați cel mai mult de schimbările climatice“, a transmis ambasadorul german Peer Gebauer.
Guvernul german intenționează să preia un rol de pionierat în șase domenii esențiale ale politicii climatice:
- Reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 și accelerarea tranziției energetice la nivel global.
- Construirea unei economii competitive, durabile și prietenoase cu mediul.
- Conservarea resurselor vitale și protejarea sănătății, inclusiv sprijinirea celor mai afectați de schimbările climatice.
- Protejarea, restaurarea și utilizarea durabilă a ecosistemelor.
- Consolidarea rezilienței, păcii și securității.
- Aducerea fluxurilor financiare internaționale în acord cu un traseu compatibil cu pragul de 1,5 grade.
Strategia de politică externă privind schimbările climatice a guvernului federal reprezintă un element central al Strategiei Naționale de Securitate și centralizează eforturile interministeriale pentru combaterea crizei climatice.
Bazată pe fundamente științifice și condiții geopolitice, strategia conturează principii și abordări pentru politica externă privind schimbările climatice.
Ea accentuează și colaborarea cu țări și grupuri sociale importante și este ferm ancorată în cooperarea europeană și multilaterală.
U.E.
Cu gândul la alegerile europene de anul viitor, UE împărtășește îngrijorarea serioasă a Regatului Unit și ”condamnă cu fermitate activitățile cibernetice malițioase care vizează instituțiile democratice”
Published
15 hours agoon
December 7, 2023By
Teodora Ion
Uniunea Europeană și țările sale membre ”condamnă cu fermitate activitățile cibernetice malițioase care vizează instituțiile democratice și procesele electorale”, transmite Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, într-o reacție de solidarizare cu Londra, care a acuzat că grupuri de hackeri sprijinite de serviciul de securitate rus FSB s-au aflat în spatele unor ”încercări susținute și nereușite de a interveni în procesele politice din Marea Britanie” motiv pentru care MAE britanic l-a convocat pe ambasadorul rus, potrivit Politico Europe.
Avertismentul oficialului european vine în contextul în care Uniunea Europeană va organiza anul viitor alegeri europarlamentare.
”Monitorizăm îndeaproape orice tentative de atacuri cibernetice asupra proceselor noastre democratice, în special în contextul viitoarelor alegeri europene. Pe măsură ce presiunea asupra democrației crește la nivel global, continuăm să acordăm asistență și să colaborăm cu partenerii împotriva acestor amenințări cibernetice în curs de desfășurare. În acest sens, Uniunea Europeană și statele sale membre împărtășesc îngrijorarea serioasă a Regatului Unit și a altor parteneri, așa cum au fost exprimate în declarațiile lor din 7 decembrie, și își exprimă întreaga noastră solidaritate. Activitățile care urmăresc să ne amenințe integritatea și securitatea, valorile și principiile democratice și buna funcționare a democrațiilor sunt inacceptabile”, a fost mesajul ferm transmis de Borrell.
El a evidențiat că aceste ”activități sunt contrare normelor de conduită responsabilă din partea statelor în spațiul cibernetic, așa cum au fost aprobate de toți membrii ONU” și dă asigurări că UE va continua ”să promoveze principiul diligenței și comportamentul responsabil al statelor în spațiul cibernetic”, lansând în egală măsură un apel la adresa tuturor țărilor ”să respecte aceste norme și principii”.
”Uniunea Europeană și statele sale membre au responsabilitatea și sunt hotărâte să protejeze și să apere procesele noastre electorale și politice. Rămânem vigilenți și pregătiți să întreprindem orice acțiune necesară din setul de instrumente de diplomație cibernetică al UE, inclusiv sancțiuni pentru a preveni și a răspunde la atacuri cibernetice inacceptabile”, conchide cu un avertisment Josep Borrell.
Leo Docherty, subsecretar de stat pentru Europa a afirmat joi, în fața Camerei Comunelor, că parlamentari, colegi, funcționari publici, jurnaliști și ONG-uri s-au numărat printre cei vizați de atacuri cibernetice orchestrate de grupuri de hackeri controlate de serviciul de securitate rus FSB, în încercarea de a se ”amesteca în politica britanică”.
Acesta a avertizat că unele conversații private ale unor politicieni și funcționari publici de profil înalt au fost compromise, dar a insistat că această campanie mai amplă ”nu a avut succes”.
Potrivit Ministerului de Externe, parlamentari din tot spectrul politic au fost ținta unor atacuri de spear-phishing, prin care se încearcă să se obțină informații sensibile, adesea prin intermediul unor e-mailuri malițioase. Jurnaliști, organizații ale societății civile și grupuri din sectorul public au fost, de asemenea, vizate de grupul cibernetic, a precizat departamentul.
Întrebat despre aceste afirmații în timpul unei conferințe de presă joi, premierul britanic Rishi Sunak a refuzat să spună dacă a fost vizat.
COMISIA EUROPEANA
Comisarul Adina Vălean face demersuri pe lângă guvernele din România și Bulgaria pentru depunerea proiectului Fast Danube 2 pentru navigabilitate permanentă pe Dunăre: „UE și-l dorește foarte mult”
Published
16 hours agoon
December 7, 2023
Comisarul european pentru transport, Adina Vălean, a declarat, joi, în cadrul unui briefing cu jurnaliștii, la București, că face demersuri pe lângă guvernele din România și Bulgaria pentru depunerea proiectului Fast Danube 2 pentru navigabilitate permanentă pe Dunăre.
Răspunzând la o întrebare adresată de caleaeuropeana.ro cu privire la proiectele depuse de România pentru consolidarea infrastructurii de transport de-a lungul coridoarelor de solidaritate UE-Ucraina, în urma apelului pentru propuneri, în valoare de 7 miliarde de euro, lansat la finele lunii septembrie, prin intermediul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE), oficialul european a precizat că nu are „o evaluare a proiectelor depuse deja în momentul de față”, termenul limită al apelului fiind la finele lunii ianuarie 2024, însă a subliniat că „România ar trebui, cu siguranță, să depună Fast Danube 2, faza doi a proiectului de navigabilitate permanentă pe Dunăre”.
„Dunărea rămâne un coridor esențial pentru că este sustenabil pentru portul Constanța, pentru statele care nu au acces la mare din interiorul UE, dar care se confruntă cu această problemă a navigabilității, care nu este asigurată tot timpul anului. Acest proiect, Fast Danube 2, ar fi esențial pentru România și trebuie depus cu Bulgaria. Și fac și eu, la rândul meu, demersuri pe lângă cele două guverne sa-l accelereze”, a explicat comisarul pentru transport.
Adina Vălean a spus, de asemenea că există un grup de experți care consiliază și România, și Bulgaria pe proiectele de infrastructură, și „care este foarte activ în discuțiile pe acest proiect cu Dunărea, pe care și UE și-l dorește foarte mult”.
Referitor la apelul pentru propuneri de proiecte de transport, lansat în septembrie, oficialul european a precizat că „este pentru prima dată când este un apel de proiecte la care participă ca membri cu drepturi depline ai Mecanismului Ucraina și Republica Moldova, iar Comisia încearcă, pentru că și pentru ea este un instrument nou, să sfătuiască cât mai bine cele două țări pentru a putea participa singure”.
Aceasta a explicat că, până acum au fost, într-adevăr, proiecte pe care Ucraina și Republica Moldova le-au depus împreună cu statele de frontieră, România inclusiv, în alte tipuri de finanțări. „Am avut pentru trecerile de frontieră de pe culoarele solidarității proiecte de până la 300 milioane de euro numai contribuție din fonduri europene, pentru această conectivitate cu Ucraina și Republica Moldova. România are trei astfel de proiecte”, a adăugat Adina Vălean.
Comisarul european a precizat, totodată, că „așteptăm cât mai multe proiecte” în cadrul apelului finanțat de MIE.
„Majoritatea statelor membre face o pregătire minuțioasă pentru a le depune, pentru că este o competiție foarte mare la nivel european pe aceste fonduri și atunci, calitatea proiectului și utilitatea lui pentru piața de transport europeană sunt două criterii foarte importante și toată lumea încearcă să îmbunătățească cât mai mult. Dar așteptăm cât mai multe proiecte”, a încheiat Adina Vălean.
Concrete & Design Solutions

PNL a aderat, la Washington, la Uniunea Democrată Internațională, fondată de Margaret Thatcher, George Bush sr., Jacques Chirac și Helmut Kohl

Germania a adoptat pentru prima dată o strategie cuprinzătoare în domeniul politicii externe privind schimbările climatice

Clusterul de Industrii Creative Transilvania, Institutul Francez și Mushuroi Creative Hub organizează o nouă ediție “EuroFabrique Cluj”, laboratorul de proiecte educaționale și artistice

Cu gândul la alegerile europene de anul viitor, UE împărtășește îngrijorarea serioasă a Regatului Unit și ”condamnă cu fermitate activitățile cibernetice malițioase care vizează instituțiile democratice”

Investițiile în contextul procedurii de deficit excesiv, motivul pentru care Franța și Germania întârzie reforma fiscală a UE

De la Atena, Recep Tayyip Erdogan își exprimă speranța deschiderii unei ”noi ere” în relațiile cu Grecia. Kyriakos Mitsotakis evidențiază importanța ca legăturile dintre cele două țări să ”evolueze pe o cale pașnică”

Comisarul Adina Vălean face demersuri pe lângă guvernele din România și Bulgaria pentru depunerea proiectului Fast Danube 2 pentru navigabilitate permanentă pe Dunăre: „UE și-l dorește foarte mult”

Ministerul Dezvoltării susține și finanțează investițiile în mobilitatea urbană durabilă, subliniază ministrul Adrian Veștea: Contribuim la creșterea calității vieții cetățenilor și a atractivității comunităților

Cooperarea în domeniul cultural între România și Franța reprezintă una dintre temele de referință ale Parteneriatului Strategic, o dovadă în plus a unei relații privilegiate, subliniază ministrul Raluca Turcan la Paris

Liderii G7 au convenit să interzică importurile de diamante rusești începând cu anul viitor. Ei vor pune la punct un sistem de trasabilitate pentru a fi siguri că măsurile punitive nu sunt eludate

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Cătălin Predoiu, la reuniunea JAI: Astăzi nu se votează procesul de extindere a spațiului Schengen. Discutăm aspectele de progres sau de vulnerabilități în toate statele membre

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniază că ”viitorul nostru este în UE şi în NATO” și îndeamnă la reflecție pentru că ”deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României”

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

Eurodeputata PPE Pernille Weiss evidențiază potențialul României de a atrage investiții în domeniul farmaceutic prin crearea unui mediu propice pentru inovatori și IMM-uri
Trending
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Dana Spinanț, purtător de cuvânt adjunct al Comisiei von der Leyen, a fost numită director general al Direcției Generale pentru Comunicare a Comisiei Europene
- U.E.1 week ago
“Vântul schimbării”: Donald Tusk, desemnat cea mai puternică persoană din Europa în topul Politico 28 – clasamentul celor mai influente persoane din Europa
- U.E.1 week ago
Comisia Europeană a propus statelor membre să prelungească măsurile de urgență ale UE pentru gestionarea crizei energetice
- NATO1 week ago
Generalul Gheorghiță Vlad va fi învestit joi în funcția de șef al Statului Major al Apărării, în prezența președintelui Klaus Iohannis
- MEDIU1 week ago
Klaus Iohannis reprezintă România la COP28 în Dubai, unde va susține un discurs, va promova inițiativa “Net Zero Nuclear” și va marca alăturarea României la Alianţa Solară Internaţională