UE finanțează cu peste 200 mil. euro centre pentru copiii vulnerabili din România. Roxana Mînzatu: Biserica Ortodoxă Română este un partener important în acest efort

Vicepreședinta Executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a fost primită la București de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, prilej cu care au discutat despre consolidarea sprijinului oferit copiilor din familii vulnerabile. 

„Biserica Ortodoxă Română este un partener important în acest efort, prin oamenii și proiectele sale din comunități”, a transmis înaltul oficial european.

Roxana Mînzatu a vizitat șantierul Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Pantelimon, un proiect al Patriarhiei Române cofinanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS), cu o valoare de aproximativ 30 de milioane de euro: „Aici, odată finalizat centrul, vor ajunge în fiecare an mii de copii din comunități dezavantajate. Vor putea participa la ateliere de pictură și muzică, activități de lectură, sportive și experimente științifice.”

Centrul va include spații de cazare pentru copii și tineri (200 de locuri), cantina, biblioteca, baza sportivă și zone pentru activități culturale și recreative.

„Programul Incluziune și Demnitate Socială este finanțat prin Fondul Social European Plus, pe care îl coordonez la nivel european. Prin același apel de finanțare PIDS se realizează alte 108 centre multifuncționale cu dotări sportive și culturale, de dimensiuni mai mici, în întreaga țară”, a mai explicat comisarul european.

Potrivit acesteia, finanțarea apelului a ajuns, prin supracontractare, la peste 200 de milioane de euro. Sunt investiții care aduc educația, sportul și cultura mai aproape de copiii care au cea mai mare nevoie de sprijin: „Fondurile europene își ating scopul atunci când ajung la oameni și le schimbă viața în bine.”

Roxana Mînzatu a vizitat și Centrul de zi „Sfânta Muceniță Sofia”, unde copiii din familii vulnerabile beneficiază de servicii educaționale, sociale, psihologice și medicale: „Mulțumesc Patriarhiei pentru primire și aprecieri pentru activitatea socială desfășurată în beneficiul copiilor și al familiilor.”

„Respectul pentru demnitatea umană, egalitatea și drepturile omului sunt valori fundamentale ale Uniunii Europene, pe care le punem în practică atunci când oferim fiecărui copil șansa de a învăța și de a crește în siguranță”, a conchis vicepreședinta executivă a Comisiei Europene.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare