Un al doilea grup de imigranţi a plecat din Grecia spre Turcia în baza acordului UE-Turcia

imigrantiUn vas cu 45 de imigranţi la bord a plecat, vineri, de pe insula greacă Lesbos spre Turcia, fiind al doilea transport de acest tip de la intrarea în vigoare a acordului UE-Turcia stabilit în vederea reducerii numărului de extracomunitari din Europa, informează Reuters, potrivit Gandul.info.

Cei aflaţi la bordul vasului sunt din Pakistan, potrivit televiziunii naţionale.

Primul grup de 202 imigranţi care au fost trimişi înapoi în Turcia în baza acordului încheiat pe 18 martie cu UE a plecat luni, fiind vorba despre imigranţi din Pakistan şi Afganistan, din insulele Lesbos şi Chios.

 Acordul dintre UE şi Turcia, încheiat pe 18 martie, are în vedere toţi imigranţii clandestini care ajung în Grecia din Turcia începând cu 20 martie, fiind vorba de 6.000 de astfel de persoane până în prezent, potrivit estimărilor făcute de agenţia AFP.

Potrivit planului agreat de UE şi Turcia, pentru fiecare imigrant sirian retrimis în Turcia, UE se obligă să repartizeze un altul în statele membre, într-un cadru limitat de 72.000 de locuri.

Citiți și:  Erdogan: Turcia nu va pune în aplicare acordul privind migranții dacă UE nu-și onorează promisiunile

Acordul UE-Turcia produce primele efecte: Trei nave cu migranți au plecat din Grecia către Turcia

.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare