Connect with us

IRAN

VIDEO John Kerry: Punerea în aplicare a acordului nuclear iranian se apropie

Published

on

Acordul istoric asupra programului nuclear iranian urmează să fie pus în aplicare în câteva “zile”, a afirmat joi secretarul de stat american, John Kerry, situație ce ar declanșa relaxarea sancțiunilor americane impuse Republicii Islamice, scrie AFP, citat de Realitatea.net.

Într-o trecere în revistă a progreselor diplomatice realizate de Statele Unite în 2015, John Kerry a ținut să scoată în evidență, în fața reprezentanților presei, acordul semnat la 14 iulie la Viena între marile puteri și Iran, un document aflat “la câteva zile de punerea lui în aplicare, dacă totul decurge bine”.

Secretary Kerry asks the U.S. Senate to vote on key positions …Secretary of State John Kerry comments on the importance of voting on ambassadorial nominations to place the U.S. in the best position possible around the globe at the Daily Press Briefing on January 7, 2016.

Posted by U.S. Department of State on Thursday, January 7, 2016

Șeful diplomației de la Washington, care nu s-a mai exprimat public în ultimele trei săptămâni, a precizat că a discutat din nou la telefon, joi dimineață, cu omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif.

Cei doi miniștri, ale căror guverne nu mai întrețin relații diplomatice din 1980, sunt principalii artizani ai acordului de la Viena privind programul nuclear iranian care trebuie să garanteze că Republica Islamică șiită nu se dotează cu arma nucleară, în schimbul ridicării progresive și controlate a sancțiunilor internaționale. Acest text, rod al unor ani de aprige negocieri, a fost salutat ca un progres major în termeni de politică de dezarmare și de neproliferare nucleară, un pilon al diplomației președintelui american Barack Obama.

John Kerry a făcut cunoscut că Mohammad Javad Zarif și-a exprimat joi “intenția” de “a finaliza obligațiile pentru punerea în aplicare cât mai curând posibil”. De asemenea, secretarul de stat american a salutat faptul că Iranul a transferat la 28 decembrie o importantă încărcătură de uraniu slab îmbogățit către Rusia, o etapă importantă a acordului de la Viena.

Finalizarea acestui acord intervine într-un context regional care se complică pe zi ce trece. Rivalitatea geopolitică dintre Arabia Saudită și Iran s-a acutizat după ce Ryadh-ul l-a executat pe șeicul al-Nimr. Drept reacție, iranienii au protestat în fața misiunii diplomatice a Arabiei Saudite de la Teheran, atacând inclusiv sediul ambasadei. Astfel, Ryadh-ul a decis întreruperea relațiilor diplomatice cu Iran, atitudine pe care au adoptat-o și o parte din partenerii Arabiei Saudite, și anume Bahrein, Sudan, Kuweit și Qatar.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Emmanuel Macron afirmă că Franța și partenerii săi, Germania și Regatul Unit, ”nu vor face compromisuri” în respingerea sancțiunilor ONU reintroduse unilateral de SUA împotriva Iranului

Published

on

© Council of the European Union

Președintele francez, Emmanuel Macron, a precizat marți într-un discurs video înregistrat difuzat în Adunarea Generală a ONU, că Franța și aliații săi europeni, Germania și Regatul Unit, nu vor face compromisuri în ceea ce privește respingerea reintroducerii sancțiunilor ONU împotriva Iranului de către Statele Unite, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Franţa, împreună cu partenerii săi, german şi britanic, îşi va menţine exigenţa asupra aplicării depline şi integrale a acordului de la Viena din 2015″ privind dosarul nuclear iranian “şi nu va accepta încălcări comise de Iran”, a declarat liderul de la Palatul Elysee.

Acesta a completat că ”nu vom face totuși niciun compromis asupra activității unui mecanism pe care SUA (…), ieșind din acord, nu sunt în situația de a-l activa”.

Pentru că, în opinia lui Macron, ”asta ar aduce atingere unităţii Consiliului de securitate, integrităţii deciziilor sale, şi ar însemna asumarea riscului de a agrava şi mai mult tensiunile în regiune”.

Emmanuel Macron a subliniat că ”strategia presiunii maximale” decise de Donald Trump după ce a ales să-şi retragă ţara din acord în 2018, ”nu a permis până în acest stadiu stoparea activităţilor destabilizatoare ale Iranului şi nici asigurarea faptului că acesta nu poate dezvolta arma nucleară”.

Din punctul lui de vedere, ”trebuie construit în timp un cadru de acţiune util (…) respectiv capacitatea de a completa acordul din 2015”. ”Mai întâi pentru a ne asigura că pe termen lung Iranul nu va obţine niciodată arma nucleară, dar şi că vom da răspunsuri activităţilor balistice ale Iranului, dar şi destabilizărilor sale din regiune”, a adăugat şeful statului francez.

Statele Unite au reintrodus unilateral, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, sancțiunile Națiunilor Unite împotriva Iranului și au promis să îi pedepsească pe cei care le încalcă, într-un gest care riscă să sporească tensiunile internaționale.

”Astăzi (sâmbătă), Statele Unite salută revenirea la aproape toate sancţiunile ONU împotriva Republicii Islamice Iran ridicate anterior”, a declarat secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat.

Potrivit acestuia, măsurile punitive au intrat ”din nou în vigoare” sâmbătă, la orele 20.00 (duminică, 00.00 GMT).

De asemenea, Administrația Trump a specificat că va introduce un sistem de sancțiuni așa-zis secundare pentru a pedepsi orice țară sau entitate care va încălca sancțiunile ONU, cu toate că este printre singurii din lume care consideră că sunt în vigoare. Este o armă redutabilă: contravenienţii desemnaţi de Washington îşi vor vedea blocat accesul la piaţa şi sistemul financiar american.

În urma acestei decizii, miniștrii de externe ai Franței, Regatului Unit și Germaniei, dar și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, au contestat duminică dreptul Statelor Unite de a reimpune sancțiuni ONU împotriva Iranului, după ce Washingtonul a anunțat reintroducerea acestor măsuri prin activarea așa-numitului mecanism ”snapback”.

Acordul nuclear cu Iranul, din care Statele Unite s-au retras unilateral în 2018, a fost semnat în 2015 la Viena, de Grupul P5+1 din care fac parte marile puteri (China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Germania), după negocieri care au durat un deceniu.

Printre prevederile acordului se număra și obligația asumată de Iran de a permite timp de 25 de ani controale extinse ale programului său nuclear din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), în schimbul relaxării sancțiunilor internaționale.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Franța, Germania și Regatul Unit contestă dreptul Statelor Unite de a reimpune sancțiunile ONU împotriva Iranului

Published

on

© European Union 2020

Miniștrii de externe ai Franței, Regatului Unit și Germaniei, dar și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, au contestat duminică dreptul Statelor Unite de a reimpune sancțiuni ONU împotriva Iranului, după ce Washingtonul a anunțat reintroducerea acestor măsuri prin activarea așa-numitului mecanism ”snapback”, anunță DPA, citat de Agerpres.

Într-un comunicat comun din partea celor trei ţări, semnatare ale acordului din 2015 asupra programului nuclear cu Teheranul, miniştrii au subliniat că Washingtonul s-a retras din acest acord în 2018 şi din acest motiv nu are dreptul să activeze această clauză pentru reimpunerea de măsuri punitive.

”Orice decizie şi acţiune care va fi luată pe baza acestei proceduri (…) va fi de asemenea incapabilă să aibă vreun efect legal”, se spune în comunicat.

La rândul său, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, coordonator al Planului comun de acţiune cuprinzător (JCPOA, denumirea oficială a acordului asupra programului nuclear cu Iranul) a reacţionat şi a declarat că va face tot ce stă în puterea lui pentru a menţine acest acord.

Statele Unite au reintrodus unilateral, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, sancțiunile Națiunilor Unite împotriva Iranului și au promis să îi pedepsească pe cei care le încalcă, într-un gest care riscă să sporească tensiunile internaționale.

”Astăzi (sâmbătă), Statele Unite salută revenirea la aproape toate sancţiunile ONU împotriva Republicii Islamice Iran ridicate anterior”, a declarat secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat.

Potrivit acestuia, măsurile punitive au intrat ”din nou în vigoare” sâmbătă, la orele 20.00 (duminică, 00.00 GMT).

De asemenea, Administrația Trump a specificat că va introduce un sistem de sancțiuni așa-zis secundare pentru a pedepsi orice țară sau entitate care va încălca sancțiunile ONU, cu toate că este printre singurii din lume care consideră că sunt în vigoare. Este o armă redutabilă: contravenienţii desemnaţi de Washington îşi vor vedea blocat accesul la piaţa şi sistemul financiar american.

În urma acestei măsuri, Iranul a făcut apel la comunitatea internațională duminică să reacționeze ”cu o singură voce” împotriva ”acțiunilor iresponsabile” ale SUA, care au decis în mod unilateral să restabilească sancțiunile ONU împotriva Teheranului.

Acordul nuclear cu Iranul, din care Statele Unite s-au retras unilateral în 2018, a fost semnat în 2015 la Viena, de Grupul P5+1 din care fac parte marile puteri (China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Germania), după negocieri care au durat un deceniu.

Printre prevederile acordului se număra și obligația asumată de Iran de a permite timp de 25 de ani controale extinse ale programului său nuclear din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), în schimbul relaxării sancțiunilor internaționale.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Iranul îndeamnă țările lumii să reacționeze cu ”o singură voce” la sancțiunile reimpuse de SUA împotriva Teheranului

Published

on

© Wikipedia

Iranul a făcut apel la comunitatea internațională duminică să reacționeze ”cu o singură voce” împotriva ”acțiunilor iresponsabile” ale SUA, care au decis în mod unilateral să restabilească sancțiunile ONU împotriva Teheranului, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Aşteptăm de la comunitatea internaţională şi de la toată lumea ca ei să se opună acestor acţiuni iresponsabile ale regimului de la Casa Albă şi să vorbească cu o singură voce”, a declarat Saeed Khatibzadeh, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian, în timpul unei conferinţe de presă.

”Lumea întreagă spune că nu s-a întâmplat nimic. S-a întâmplat doar în lumea imaginar” a secretarului de stat american Mike Pompeo, a spus Khatibzadeh. ”Este mult zgomot pentru nimic şi cred că acestea sunt zilele şi orele cele mai amare ale SUA”, a completat acesta.

Estimând că Washingtonul este ”izolat” şi ”de partea rea a istoriei”, purtătorul de cuvânt iranian a declarat că Teheranul adresează un mesaj SUA: ”să revină în sânul comunităţii internaţionale, să îşi respecte angajamentele, să înceteze să o facă pe rebelul şi lumea le va accepta”.

Statele Unite au reintrodus unilateral, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, sancțiunile Națiunilor Unite împotriva Iranului și au promis să îi pedepsească pe cei care le încalcă, într-un gest care riscă să sporească tensiunile internaționale.

”Astăzi (sâmbătă), Statele Unite salută revenirea la aproape toate sancţiunile ONU împotriva Republicii Islamice Iran ridicate anterior”, a declarat secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat.

Potrivit acestuia, măsurile punitive au intrat ”din nou în vigoare” sâmbătă, la orele 20.00 (duminică, 00.00 GMT).

De asemenea, Administrația Trump a specificat că va introduce un sistem de sancțiuni așa-zis secundare pentru a pedepsi orice țară sau entitate care va încălca sancțiunile ONU, cu toate că este printre singurii din lume care consideră că sunt în vigoare. Este o armă redutabilă: contravenienţii desemnaţi de Washington îşi vor vedea blocat accesul la piaţa şi sistemul financiar american.

”Dacă statele membre ale ONU nu îşi îndeplinesc obligaţiile pentru aplicarea acestor sancţiuni, SUA sunt pregătite să utilizeze propriile mijloace pentru a pedepsi această lipsă de fermitate”, a avertizat Mike Pompeo. El a promis că ”măsurile” americane împotriva ”celor care încalcă sancţiunile ONU” vor fi anunţate ”în următoarele zile”.

Într-o reacție în avans, Marea Britanie, Franţa şi Germania au anunţat vineri Consiliul de Securitate al ONU că ridicarea sancţiunilor ONU la adresa Iranului, convenită în temeiul acordului nuclear din 2015, va continua şi după 20 septembrie, dată la care Statele Unite doresc ca acestea să fie reimpuse.

Acordul nuclear cu Iranul, din care Statele Unite s-au retras unilateral în 2018, a fost semnat în 2015 la Viena, de Grupul P5+1 din care fac parte marile puteri (China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Germania), după negocieri care au durat un deceniu.

Printre prevederile acordului se număra și obligația asumată de Iran de a permite timp de 25 de ani controale extinse ale programului său nuclear din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), în schimbul relaxării sancțiunilor internaționale.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

Lansarea Consiliului Național pentru Transformare Digitală

COMISIA EUROPEANA13 mins ago

Securitate cibernetică: Comisia Europeană solicită României, Belgiei și Ungariei să respecte obligațiile care le revin în ceea ce privește operatorii de servicii esențiale

CONSILIUL UE20 mins ago

Țările UE sprijină în unanimitate o reformă a OMS, care să devină mai “transparentă și mai puternică”: UE este pregătită să fie lider în acest efort

ROMÂNIA44 mins ago

Ambasadorul SUA afirmă sprijinul țării sale pentru “perioada Renașterii în România”: România poate fi un lider de talie mondială şi un model demn de urmat în Europa

U.E.58 mins ago

Belgia, țara care găzduiește instituțiile UE și NATO, intră în carantină totală pentru a salva sistemul sanitar

Cristian Bușoi15 hours ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi: România, șanse reale de a obține găzduirea Centrului European pentru Securitatea Cibernetică și de a-și consolida poziția în UE

U.E.16 hours ago

Comisarul european pentru sănătate îndeamnă statele membre să impună măsuri dure de distanțare socială „pentru a rupe lanțul transmiterii” noului coronavirus

NATO17 hours ago

MApN: Încă două avioane F-16 au sosit în țară. Forțele Aeriene Române au de acum în dotare 16 aeronave de luptă F-16

ROMÂNIA17 hours ago

Raport al Comisiei Europene: România a suferit cele mai mari pagube produse de incendii în zonele protejate în 2019

ROMÂNIA18 hours ago

Procedura de infringement: Comisia Europeană solicită României să transpună pe deplin legislația UE care condamnă discursul și infracțiunile motivate de ură

ROMÂNIA18 hours ago

Ambasadorul SUA, la cinci ani de la Colectiv: Nu pot șterge răul din trecut, dar pot să asigur că SUA sunt partenerul neclintit în crearea unei Românii lipsite de corupție

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI21 hours ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru Cerul Unic European, speră că va finaliza cât mai rapid acest dosar ”esențial pentru viitorul aviației”

Dragoș Pîslaru3 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, la audierea lui Cosmin Boiangiu: Autoritatea Europeană a Muncii este pe mâini bune. Coordonarea în domeniul protecției sociale și al muncii este fundamentală

ROMÂNIA4 days ago

Ela Moraru, CEO Google România: Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală ar trebui să susțină și să promoveze continuarea studiilor de către femei în domeniul IT&C, fiind necesară această forță de muncă

ROMÂNIA4 days ago

Violeta Luca, Microsoft: Crearea CNTD vine într-un moment foarte bun, pe o bază în care digitalizarea s-a făcut într-un ritm accelerat, efectul de transformare fiind unul structural

ROMÂNIA4 days ago

Lansarea CNTD. Călin Bota, secretar de stat în cadrul MFE: Vom colabora foarte bine cu ADR și în perioada următoare vom găsi soluții astfel încât marile sisteme publice să poată fi digitalizate

ROMÂNIA4 days ago

Sabin Sărmaș, președinte ADR: Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală este un mic minister al transformării digitale a României, cu expertiză din mediul privat pentru instituțiile statului

Dacian Cioloș5 days ago

Dacian Cioloș a votat adaptarea Politicii Agricole Comune la nevoile de mediu și protecția, în premieră, a lucrătorilor sezonieri prin condiționarea plății subvenției către ferme de respectarea drepturilor muncitorilor

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul a aprobat proiectul privind structura suport în cazul celor 15 procurori delegați la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Urmează discuţii foarte dure cu agenţiile de rating şi cu Comisia Europeană

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru politica de transport a UE: Comisia Europeană trebuie să prioritizeze finalizarea coridoarelor strategice și alocarea integrală a fondurilor pentru atingerea acestui obiectiv

Advertisement
Advertisement

Trending