Antonis Samaras: Grecia se află într-o „mare depresiune economică”

Grecia se confruntă cu o „mare depresiune economică” similară cu cea care a afectat Statele Unite în deceniul trei al secolului trecut, a declarat Antonis Samaras în cadrul unei întrevederi cu Bill Clinton, fost preşedinte al Statelor Unite.

Declaraţiile lui Samaras surivin la doar două zile înainte de sosirea unei delegaţii a creditorilor internaţionali la Atena pentru a cere noi măsuri de austeritate în cazul în care îndatorata Grecie doreşte să mai primească noi tranşe de asistenţă financiară şi să evite un faliment haotic, anunţă CNBC, potrivit Adevarul.ro.

Guvernul de la Atena doreşte, la rândul său, să relaxeze condiţiile fondului de asistenţă financiară în valoare de 130 de miliarde de dolari, convenit în martie cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, pentru a reduce impactul austerităţii asupra economiei afectată de cea mai severă recesiune din ultimii 60 de ani.

Voi aţi avut Marea Depresiune în Statele Unite, iar acelaşi fenomen îl trăim noi, acum, în Grecia. Este versiunea noastră la Marea Depresiune”, i-a mărturisit Samaras lui Clinton, care se află în vizită în Grecia ca lider al unei delegaţii de oameni de afaceri  americani de origine greacă.

Guvernul de la Atena doreşte ca instituţiile de creditare să le acorde încă doi ani pentru a atinge ţinta bugetară, pentru a evita o adâncire şi mai acută a recesiunii, însă acestea au respins această cerere deoarece acceptarea ei ar spori nivelul ajutorului financiar acordat Greciei.

Sursa: Adevarul.ro
Foto: en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Antonis Samaras: Grecia se află într-o „mare depresiune economică”

  1. Pingback: FMI către Grecia: Reformele întârzie, banii vor întârzia și ei | caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

seventeen − 16 =