Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene despre lupta anticorupție din România: „Totul depinde de Guvernul şi Parlamentul României”

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat joi, la Bruxelles, că România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a precizat că speră ca România să scape de MCV până va prelua preşedinţia Consiliului UE, confrom unui comunicat de presă al guvernului României.

Sursă foto: Guvernul României

Frans Timmermans a salutat faptul că Guvernul a renunţat la OUG 13, cea prin care era modificată legislaţia penală.  „Salut abrogarea OUG 13. A fost un pas bun. Am sfătuit Guvernul României să acţioneze cu maximă deschidere astfel încât toţi cei interesaţi să se poată implica pentru a nu exista neînţelegeri şi ca lupta anticorupţie să nu slăbească. Dacă vă uitaţi la ultimul raport MCV, vedeţi că suntem pe ultima sută de metri. Comisia poate ajuta, dar nu poate alege în locul României. Să se meargă înspre finiş. Totul depinde de Guvernul şi Parlamentul României”, a spus Timmermans.

Citiți și Sorin Grindeanu, întrevedere cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene: Îmi doresc ca în anul 2019 să nu mai existe MCV

„Sunt pe deplin de acord cu punctul de vedere al premierului, când spune că: nu totul este clar pentru noi, vă rugăm să ne ajutați să clarificăm ceea ce înțelegeți prin măsuri concrete pe care doriți să le luăm. Mi-am luat un angajament personal, anume de a mă asigura că vom clarifica acest lucru și guvernul va ști exact care sunt sfaturile și așteptările noastre. Cred cu tărie că dacă urmați acea foaie de parcurs, veți ajunge unde trebuie. Vrem să fim în situația în care lupta împotriva corupției să cunoască un asemenea succes, încât să fie ireversibilă”, a declarat prim-vicepreședintele.

Aceasta este prima vizită oficială întreprinsă de șeful guvernului român de la instalarea cabinetului său, ea având loc în contextul unei crize politice generate de adoptarea și, ulterior după proteste cetățenești masive, abrogarea ordonanței de urgență 13/2017 privind modificarea Codurilor Penal și de Procedură Penală.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare