Rusia a bombardat Ucraina cu rachete nord-coreene în cursul nopții, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Politico Europe.
Atacul rusesc s-a soldat cu șase morți și cel puțin 19 răniți în Zaporojie, a declarat primarul orașului, Rehina Harcenko. Patru blocuri de locuințe și mai multe clădiri au fost avariate în orașul din sud-estul Ucrainei, a scris Harcenko pe canalul său de Telegram.
Potrivit lui Zelenski, orașul a fost lovit cu rachete balistice nord-coreene, rachete Zircon și bombe aeriene ghidate. Într-o postare pe X, acesta a descris atacul drept „brutal”, susținând că a fost calculat pentru a provoca pagube maxime, în special infrastructurii civile.
Președintele ucrainean a susținut că Rusia a primit noi rachete balistice nord-coreene și pregătește desfășurarea pe teritoriul său a unui contingent suplimentar de militari din Coreea de Nord. Zelenski nu a prezentat dovezi și nici nu a oferit un calendar pentru eventuala desfășurare.




