Connect with us

ROMÂNIA

Ministrul de Externe german, despre aderarea României la Schengen: Trebuie identificată o soluţie care să permită progrese în realizarea acestui obiectiv

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe Frank-Walter Steinmeier, ministrul de Externe al Republicii Federale Germania, la discuţii participând şi ministrul de Externe român, Bogdan Aurescu.

Frank-Walter Steinmeier efectuează, luni, o vizită în România, pe agenda ministrului de Externe german aflându-se întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

ioahnnis steinmeier

presidency.ro

UPDATE:  

În cadrul discuţiilor, au fost trecute în revistă stadiul şi perspectivele relaţiilor româno-germane, de ambele părţi fiind remarcată dinamica accentuată, din ultima perioadă, a vizitelor bilaterale la cel mai înalt nivel, dovadă a caracterului privilegiat al relaţiilor româno-germane. Preşedintele României a arătat că Germania continuă să fie cel mai important partener comercial al ţării noastre şi a pledat pentru atragerea de noi investitori, subliniind reușitele unor mari companii germane în România, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Cu prilejul întâlnirii, au fost abordate și teme de actualitate de pe agenda europeană, în mod deosebit situația țărilor din vecinătatea estică. Domnul Președinte Klaus Iohannis a reafirmat susținerea parcursului european al Republicii Moldova. Ministrul german a mentionat că şi Berlinul acordă aceeaşi importanţă menţinerii orientării proeuropene a acestui stat. Cei doi interlocutori au discutat şi despre evoluţiile preocupante din Ucraina, precum şi despre situaţia din statele Balcanilor de Vest.

În privința aderării României la spaţiul Schengen, oficialul german a subliniat că trebuie identificată o soluţie care să permită progrese în realizarea acestui obiectiv.

În cadrul vizitei efectuate pe 26 februarie 2015 în capitala Republicii Federale Germane, președintele Klaus Iohannis a purtat convorbiri oficiale cu șeful Guvernului Federal, Angela Merkelprivitor la aderarea României la Schengen.

La declarațiile oficiale, cancelarul german a oferit un răspuns evaziv: “Am vorbit despre statul de drept, combaterea corupției și am vorbit și despre faptul că Romania are dorința să fie membru al spațiului Schengen. Ultimele rapoarte MCV au fost mai pozitive, reformele vor fi transpuse în mod consecvent. Nu pot spune nimic în momentul de faţă, dar ştiu că România aşteaptă un răspuns care să arate că mergem în faţă. Nu pot să afirm nimic, dar înţeleg că România trebuie să primească un răspuns care să arate că mergem înainte.”.

Steinmeier va participa şi la inaugurarea unei noi investiţii a unei companii germane la Bucureşti.

Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, în cursul după-amiezii, la Sibiu, unde Frank-Walter Steinmeier va primi titlul de cetăţean de onoare al oraşului.

Şeful statului, alături de ministrul de externe german, va participa la manifestarea festivă a Forumului Democrat al Germanilor din România, care sărbătoreşte 25 de ani de existenţă, iar la ora 16.45, la Palatul Brukenthal, va participa la vernisajul expoziţiei “Minoritatea germană din România – trecut şi prezent în Europa unită”.

 

 

.

Continue Reading
2 Comments

2 Comments

  1. Pingback: Bogdan Aurescu, după discuțiile cu ministrul german de Externe: Am asigurat că putem oferi securitatea granițelor externe ale UE | caleaeuropeana.ro

  2. Pingback: Ministrul britanic al Apărării a venit în România: “Împărtășim îngrijorarea României privind securitatea de la Marea Neagră” | caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ROMÂNIA

Marcel Boloș a transmis mediului de afaceri că „orice viitoare politici fiscale vor fi predictibile”: „Vrem să oferim un cadru sigur și favorabil pentru investiții”

Published

on

© Ministerul Finanțelor

Ministrul Finanțelor și Consiliul Investitorilor Străini – FIC au avut joi, 25 aprilie, o nouă ședință de lucru, în cadrul căreia s-a discutat despre perspectivele economice ale țării și despre modalitățile de îmbunătățire a climatului investițional din România, potrivit unui comunicat.

FIC a subliniat importanța ca proiectele de investiții să fie încurajate în continuare, iar autoritățile sã mențină dialogul constant cu mediul de afaceri pentru a găsi împreună cele mai bune soluții și a susține redresarea economică.

 

„Mesajul meu către mediul de afaceri este unul de stabilitate, îi așteptăm să ne fie parteneri. Le-am transmis angajamentul ferm că orice viitoare politici fiscale pe care le vom avea în vedere vor fi predictibile. Pentru că vrem să oferim un cadru sigur și favorabil pentru investiții și pentru dezvoltarea economică sustenabilă”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Ministrul a răspuns la întrebări despre sustenabilitatea bugetului de stat, reforma fiscală, digitalizarea ANAF și sistemele electronice, măsurile de sprijinire a investițiilor mari și de stimulare a inovației, cercetării și dezvoltării, piețele financiare internaționale și agențiile de rating, finanțarea sistemului de sănătate.

Experții FIC participă la întâlnirile săptămânale ale reprezentanților Ministerului Finanțelor în care se discută cele mai bune soluții pentru buna funcționare a sistemelor electronice de raportare (e-Factura, e-Transport și e-TVA).

Continue Reading

ROMÂNIA

Companiile românești din IT vor contribui la modernizarea economiilor emergente din întreaga lume, anunță Bogdan Ivan după ce Guvernul a aprobat participarea României la Digital for Development Hub

Published

on

© Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării/ Facebook

Guvernul a aprobat, în timpul vizitei comisarului pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București, participarea României la Digital for Development Hub, fapt ce oferă companiilor IT din țara noastră să contribuie la modernizarea economiilor emergente din întreaga lume.

”Investiții de 6 miliarde de euro sunt alocate de Uniunea Europeană proiectelor de #digitalizare a țărilor din Africa, Asia-Pacific, America Latină, zona Caraibilor și a statelor din vecinătatea Uniunii Europene. Astfel, companiile românești din IT vor accesa piețe noi în țările în dezvoltare din Africa și America Latină, cu bani europeni. De la digitalizarea serviciilor publice, întărirea securității cibernetice, dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială, până la consolidarea conectivității, domeniu în care România excelează la nivel european”, a declarat ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan Ivan.

Odată cu adoptarea acestei participări, ministerul de resort va lucra la elaborarea unei strategii naționale de promovare a sectorului de IT&C din România pe piețele emergente, pe baza unei colaborări solide între sectorul public și mediul privat.

Comisia Europeană a dezvoltat politica de Digital4Development (D4D), una dintre priorităţile de politică externă a Uniunii Europene în relaţia cu ţările în curs de dezvoltare.

Din totalul de 79,5 miliarde euro alocate prin instrumentul Neighbourhood, Development and International Cooperation Instrument (NDICI) pentru perioada 2021-2027, Comisia Europeană preconizează că aproximativ şase miliarde euro vor fi alocate proiectelor de digitalizare.

Continue Reading

ROMÂNIA

Noi investiții prin PNRR în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă. Ministrul Adrian Veștea: Sunt proiecte de importanță majoră

Published

on

© Adrian Veștea/ Facebook

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, o ordonanță de urgență prin care Compania Națională de Investiții devine structură de implementare pentru noi proiecte cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență, din domeniul sănătății, turismului și culturii și al bunei guvernanțe, anunță Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei printr-un comunicat.

”Obiectivele aprobate astăzi sunt proiecte de importanță majoră, așteptate de locuitorii din aceste comunități, care vor contribui la dezvoltarea infrastructurii medicale, culturale, juridice și sportive”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Conform actului normativ, la Timișoara va fi construit Institutul Regional de Oncologie (în valoare de 1,15 miliarde de lei), iar la București vor fi extinse Institutul de urgență pentru boli cardiovasculare ”Prof. Dr. C.C. Iliescu” (cu o valoare de 1,40 miliarde de lei) și un ambulatoriu pentru rezonanță magnetică, supraveghere post anestezie și terapie intensivă intermediară post-operatorie în cadrul Centrului medical de diagnostic, tratament și recuperare (15 milioane de lei). Ordonanța prevede și înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România (268,2 milioane de lei), a Memorialului ”Închisoarea Tăcerii” din Râmnicu Sărat și a Centrului Educațional privind Comunismul în România (77,2 milioane de lei), dar și modernizarea sediilor Judecătoriilor din Buzău și Galați, precum și a Tribunalului Alba (cu o valoare totală de peste 276 milioane de lei).

Tot în ședința de joi, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion dedicat fotbalului (categoria 4 UEFA) în Timișoara.

Obiectivul va avea o capacitate de 30.000 de locuri, valoarea totală a investiției este de 836.949.000 de lei, iar durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 26 de luni.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA2 hours ago

Marcel Boloș a transmis mediului de afaceri că „orice viitoare politici fiscale vor fi predictibile”: „Vrem să oferim un cadru sigur și favorabil pentru investiții”

ROMÂNIA2 hours ago

Companiile românești din IT vor contribui la modernizarea economiilor emergente din întreaga lume, anunță Bogdan Ivan după ce Guvernul a aprobat participarea României la Digital for Development Hub

ROMÂNIA3 hours ago

Noi investiții prin PNRR în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă. Ministrul Adrian Veștea: Sunt proiecte de importanță majoră

CHINA3 hours ago

Întâlnirea Blinken – Wang Yi de la Beijing, influențată de dilema “stabilității sau a spiralei descendente în relațiile China-SUA”. Blinken avertizează împotriva calculelor greșite

REPUBLICA MOLDOVA3 hours ago

Ziua Victoriei de sorginte sovietică devine istorie la Chișinău. Maia Sandu îi invită pe cetățeni să celebreze pe 9 mai Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale: “Moldova Europeană suntem Noi!”

NATO4 hours ago

Ministrul apărării și ambasadorul Germaniei au discutat despre “implicarea companiilor germane în modernizarea industriei românești de apărare”

NATO4 hours ago

De la Berlin, secretarul general NATO apreciază că “nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige războiul, pentru că un sprijin mai puternic este pe drum”

CONSILIUL EUROPEAN4 hours ago

Cancelarul german reacționează la discursul lui Macron de la Sorbona: Conține “impulsuri bune” pentru ca “Europa să rămână puternică”

Dan Motreanu18 hours ago

Dan Motreanu prezintă un bilanț al mandatului de europarlamentar: Am promovat proiecte în interesul României și voi continua să fac acest lucru

INTERNAȚIONAL20 hours ago

Liderii din 18 țări, între care Joe Biden, Emmanuel Macron și Klaus Iohannis, fac un apel la eliberarea imediată a tuturor ostaticilor din Gaza

INTERNAȚIONAL2 days ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA2 days ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA2 days ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL3 days ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.4 days ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA1 week ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA1 week ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA1 week ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

Trending