Președintele AOR, Adrian Teban: De-a lungul celor trei decenii de activitate, AOR a devenit un pilon fundamental în dezvoltarea și promovarea intereselor orașelor mici și mijlocii din România

De-a lungul celor trei decenii de activitate, Asociația Orașelor din România a devenit un partener de încredere al administrației centrale, atât al Guvernului dar și al Parlamentului, precum și un pilon fundamental în dezvoltarea și promovarea intereselor orașelor mici și mijlocii din Romania, a declarat președintele AOR, Adrian Teban.

„Astazi sărbătorim nu doar 30 de ani de activitate, cu realizări și proiecte ambițioase, ci mai ales spiritul de colaborare și angajament care ne-a insotit pe parcursul acestor ani. Dacă în 1994, 20 de primari curajoși de orașe mici și mijlocii se întâlneau la Urziceni pentru înființarea structurii noastre asociative, astăzi în sală sunt primari din peste 70 de localități mic-urbane, din întreaga țară”, a spus Adrian Teban, în cadrul Galei AOR, organizată cu ocazia celebrării a trei decenii de activitate neîntreruptă.

De asemenea, în cadrul Galei, președintele AOR a subliniat că cei 30 de ani de activitate neîntreruptă nu ar fi fost posibili fara sprijinul și implicarea primarilor, care, „indiferent de culoarea politică, au consolidat organizația”.

Potrivit acestuia, prin colaborare, schimb de idei și coordonare eficientă, Asociația Orașelor din România a reușit să construiască o platformă solidă pentru progresul și consolidarea comunităților locale.

„Am declarat, la începutul mandatului meu, că voi avea ca prioritate accesarea fondurilor europene. Atât cele din Fondurile de Coeziune, cât și cele din Planul Național de Redresare și Reziliență. Am lucrat împreună cu reprezentanții administrației centrale, atât în Guvernul Nicolae Ciucă, dar și in guvernul Marcel Ciolacu, pentru a ne asigura că reformele sunt implementate într-un mod care să servească intereselor orașelor noastre mici și mijlocii, asigurându-ne că comunitățile noastre sunt implicate în procesul decizional și că nevoile lor sunt ascultate și îndeplinite”, a mai spus Teban.

El a subliniat că, având în vedere constrângerile bugetare evidente, care apasă pe bugetul de stat, reforma administrativă și competențele partajate oferă șansa unei responsabilizări la nivel local și o eficientizare a investițiilor, astfel încât fiecare să aibă șansa la dezvoltare și nimeni să nu fie lăsat în urmă.

„Îmi doresc ca orașele noastre mici să se transforme din locuri de unde tinerii vor sa plece, în zone urbane funcționale, dinamice, care să aibă capacitatea de dezvoltare, din punct de vedere financiar și economic. Tocmai de aceea, trebuie să le protejăm și să le dezvoltăm într-un mod care să asigure bunăstarea tuturor locuitorilor noștri, în prezent și în viitor. Coezuinea economică și socială nu trebuie sa fie doar între regiunile din Europa, dar și în cadrul fiecărei regiuni trebuie să avem politici publice care să asigure o dezvoltare sustenabilă și echilibrată”, a adăugat președintele AOR.

Mai mult, Adrian Teban a avertizat că există o problemă sistemică, și anume: dacă în Europa există zone urbane funcționale pentru orașe care să concentreze peste 50.000 de locuitori, în România majoritatea orașelor sunt între 5.000 și 40.000 de locuitori.

„Această fărâmițare administrativă crează un decalaj major, când ne gândim la proiecte de infrastructură și mobilitate, afaceri și locuri de muncă sau sănătate și educație. Cred că suntem conștienți cu toții că nu mai putem funcționa după o Lege administrativă din 1968, ci trebuie să adaptăm sistemul administrativ noilor condiții socio-economice în care ne aflăm”, a mai spus președintele AOR.

El a amintit că există consorții administrative, precum și Legea zonelor metropolitane, dar a punctat faptul că AOR își dorește și o reglementare a zonelor urbane funcționale care să ajute orașele mici la concentrarea invesțiilor în domeniile cheie, precum infrastructura de transport și mobilitate, sănătate și educatie, locuri de muncă și mediul de afaceri.

„În incheiere, fiind aproape de finalul acestui mandat de președinte al AOR, vreau să vă mulțumesc pentru colaborare și susținere și să vă asigur că atât de aici, de pe scenă, aflat în primul rând, în fața dvs., dar și în viitor chiar și din ultimul rând din sala, voi rămâne același om dedicat administrației locale și voi susține acțiunile Asociației ca și până acum”, a conchis Adrian Teban.

Citiți și: Asociația Orașelor din România (AOR) trage un semnal de alarmă: Avem nevoie de fonduri europene destinate orașelor pentru a obține un echilibru teritorial

Gala Asociației Orașelor din România. Reverență față de personalități ale AOR, ambasadori care au dus mai departe misiunea asociației

Asociația Orașelor din România (AOR) sărbătorește anul acesta 30 de ani de activitate neîntreruptă și a marcat această ocazie specială cu o seară de recunoștință și celebrare la Gala AOR 30.

De la înființarea sa în 1994, Asociația Orașelor din România a fost un pilon al comunităților urbane din întreaga țară, promovând cooperarea și schimbul de bune practici între orașe și facilitând dialogul constructiv între autorități locale și centrale.

În ultimii 30 de ani, Asociația Orașelor din România a demonstrat angajamentul său față de dezvoltarea durabilă, incluzivitatea socială și inovarea în gestionarea orașelor.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare