Jean-Claude Juncker, primit la Palatul Cotroceni: Trebuie să fie încheiat MCV-ul până în 2019 deoarece România nu poate fi monitorizată în timp ce deține președinția Consiliului UE

Președintele României, Klaus Iohannis l-a primit astăzi la Palatul Cotroceni pe Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, prilej cu care cei doi oficiali au susținut discursuri prin intermediul cărora și-au reiterat angajamentele asumate și o bună colaborare în interiorul UE.

Președintele Juncker a afirmat în alocuțiunea sa că România trebuie să adere la spațiul Schengen cât mai curând posibil și să fie încheiat Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV). „Până în 2019, când România va deține președinția Consiliului UE, MCV trebuie închis. Acest mecanism trebuie oprit și așa va fi deoarece nu poți fi monitorizat în timp ce deții conducerea Consiliului. Aș vrea ca până atunci România să facă parte și din zona Schengen, să îndeplinească toate criteriile și să îi acordăm statutul.”

„Mă bucur că pot să sărbătoresc Ziua Europei alături de dumneavoastră deoarece România îmi este o țară foarte dragă. Am putut să parcurg alături de ea mai multe etape importante din istoria recentă a Europei”, a declarat Jean-Claude Juncker.

Acesta a lăudat și eforturile românilor, precum și progresele care s-au înregistrat și înaintea, dar mai ales după aderarea țării noastre la UE: „România are un viitor frumos înainte datorită curajului și inteligenței românilor.”

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, în cadrul discursului său, două obiective importante pe care România trebuie să le îndeplinească pentru o contribuție fructuoasă la viitorul prosper al UE. „Trebuie să avem în vedere finalizarea celor două obiective importante: aderarea la zonele Euro și Schengen. Este interesul nostru strategic să ne racordăm cât mai profund la procesele de integrare europeană. Am speranța că aceste deziderate vor deveni realitate într-un viitor apropiat.”

Citiți și 

Jean-Claude Juncker, discurs în Parlamentul României despre viitorul Europei: Locul de drept al României este în spațiul Schengen

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, vine la București pentru un dialog cu cetățenii. Dezbaterea, LIVE pe Calea Europeană, 11 mai, ora 16:30

„Românii sunt printre cei mai pro-europeni cetățeni ai UE. Proiectul european reprezintă pentru noi mai mult decât o contrucție politică. Când spunem UE spunem libertate, democrației, pace și prosperitate. Progresul României este indisolubil legat de destinul UE”, a conchis președintele României.

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, se află pe 11 mai într-o vizită oficială în România, la finalul căreia va susține un dialog cu cetățenii. Alături de președintele Comisiei Europene, la discuțiile privind viitorul Uniunii Europene va participa și comisarul european pentru politică regională Corina Crețu. 

Dezbaterea va fi moderată de directorul Calea Europeană, Dan Cărbunaru.

Evenimentul are loc în data de 11 mai 2017, între orele 16:30 – 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (sala Auditorium, intrarea din strada Știrbei Vodă) și va fi transmis în format LIVE de Calea Europeană.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare