Măsurile diplomatice contra Rusiei în cazul Skripal capătă efect de domino. Polonia declară patru diplomați ruși persona non grata. Lituania și Letonia adoptă măsuri similare

Patru diplomați ruși de pe teriotoriul Poloniei au fost declarate persona non grata de către Varșovia, ca formă de solidaritate cu Marea Britanie după atacul cu agent neurotoxic asupra fostului spion rus Serghei Skripal și asupra fiicei acestuia, pe data de 4 martie, într-o localitate din sud-vestul Regatului Unit, Salisbury.

Acestă decizie, anunțată astăzi pe pagina de Twitter a Ministerului polonez de Afaceri Externe, reprezintă o măsură coordonată la nivel transatlantic, Statele Unite, prin vocea președintelui american Donald Trump, anunțând, de asemenea, că va expluza 60 de diplomați ruși. Statelor Unite li se alătură Germania, care a adoptat aceeași decizie, expulzând patru diplomați.

”Ministerul polonez de Externe condamnă în termeni fermi atacul cu armă chimică asupra lui Serghei Skripal. Atacul din Salisbury dovedește că amenințări similare se pot produce oriunde pe teritoriul Uniunii Europene și NATO”, mai este precizat în documentul în cauză.

În semn de solidaritate cu Marea Britanie, și Lituania a deciz expulzarea ”a trei ofițeri ruși care acționau sub acoperire diplomatică, adaugă 21 de persoane pe lista de sancțiuni care intră sub incidența Legii Magnițki și interzice altor 23 intrarea pe teritoriul statului lituanian”.

Letonia a anunțat și ea pe pagina de Twitter, prin vocea ministrului de Externe, Edgars Rinkēvičs, că Rusia a încălcat Conveniția de la Viena din 1961 și se alătură statelor membre în demersul de adopta măsuri similare.

România a decis și ea luni expulzarea unui diplomat rus în semn de solidaritate cu Marea Britanie și ca urmare a acuzațiilor Londrei că Rusia se află în spatele otrăvirii fostului agent dublu rus Serghei Skripal și a fiicei sa cu un agent neurotoxic.

De altfel, într-o declarație comună privind atacul cu agent neurotoxic, șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au căzut ”de acord cu evaluarea guvernului Regatului Unit că este foarte probabil ca Federația Rusă să fie responsabilă și că nu există nicio explicație alternativă plauzibilă”.

Citiți și Germania și Franța dau tonul unor acțiuni diplomatice europene împotriva Rusiei după ”cazul Skripal”. Ce a anunțat România prin președintele Klaus Iohannis

Londra a decis, încă din data de 14 martie, expulzarea a 23 de diplomați ruși.

Cazul Skripal relevă un caracter recidivist al tensiunilor existente de patru ani între Occident și Moscova, ca urmare a ingerințelor Kremlinului în alegerile prezidențiale din SUA și alte scrutinuri occidentale, acțiunilor de sprijinire a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a provocărilor militare din zonele Mării Baltice și Mării Negre, precedate de anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea și a sprijinului arătat separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei, cele din urmă fiind catalogate demonstrații ale agresivității ruse în vecinătatea UE și NATO.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare