Alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA, coroborată cu declarațiile sale inițiale la adresa NATO și a aliaților europeni au deturnat în mare parte sensul și însemnătatea inițială a reuniunii șefilor de stat și de guvern din Alianța Nord-Atlantică, care se vor reuni joi, 25 mai, pentru a reconfirma unitatea aliată pe baza principiului solidarității și a împărțirii echitabile a responsabilităților pentru securitatea transatlantică.

Fixată încă de la summitul NATO de la Varșovia de anul trecut și regăsită în paragraful finalul al declarației adoptate atunci de cei 28 de lideri euro-atlantici, reuniunea de joi are loc în contextul ”inaugurării unui nou sediu al NATO la Bruxelles”.
Astfel, pe 25 mai, noii președinți ai SUA și Franței, Donald Trump și Emmanuel Macron, cel mai longeviv lider euro-atlantic, cancelarul german Angela Merkel, președintele României, Klaus Iohannis, și ceilalți lideri naționali din cadrul NATO vor inaugura noua casă a NATO, alianța ce exprimă legătura și unitatea transatlantică de 68 de ani.
Noua casă NATO: 254.000 mp, costuri de 1.12 miliarde de dolari, cu peste 4500 de persoane găzduite zilnic
Inaugurat la capătul a șapte ani de la demararea construcțiilor (2010), noul sediu al Alianței are o suprafață de 254.000 de mp și va fi spațiul de lucru pentru 1500 de oameni, membri ai delegațiilor țărilor membre NATO, 1700 de persoane din staff-ul militar și civil, 800 de angajați ai agențiilor NATO și aproximativ 500 vizitori/ zi, precizează NATO.
Cu o valoare totală a costurilor de 1.12 miliarde de dolari, construcția acestui sediu a fost hotărâtă la summitul NATO de la Washington, din 1999, atunci când Ungaria, Polonia și Cehia duceau numărul membrilor Alianței la 19.
Astăzi, noul sediu al NATO va fi casa celor 28 de țări membre (în curând 29 prin aderarea Muntenegrului).
NATO reamintește lui Donald Trump și europenilor importanța legăturii transatlantice prin două monumente
Un summit încărcat de însemnătatea deciziei politice a reconfirmării angajamentului SUA și al noului președinte american față de securitatea Europei, precum și de împărțirea echitabilă a costurilor pentru securitatea transatlantică sau creșterea rolului NATO în lupta împotriva terorismului, va fi și o reuniune a simbolurilor.
Elementele simbolice vor dubla încărcătura politică, reprezentând un arc peste timp al celor mai importante momente de solidaritate din istoria Alianței, dar, ironic sau nu, cu o legătură directă cu ceea ce liderii vor statua în reuniunea lor.
Ceremonia predării noii case a NATO va fi precedată de inaugurarea a două monumente reper în istoria transatlantică de peste jumătate de secol: 1) un monument dedicat articolului 5 din Tratatul NATO – privind apărarea colectivă și care se referă la invocarea acestui articol după atacul de la 11 septembrie asupra Statelor Unite și 2) un monument dedicat Zidului Berlinului – a cărui cădere este tabloul simbolic al sfârșitul Războiului Rece, dovadă a angajamentului american față de securitatea europeană și punct de inflexiune pentru viitorul NATO.
.




