Comisia Europeană a anunțat luni că urmărește cu preocupare evenimentele recente din Polonia, și anume reformele în justiție în urma cărora mii de persoane au manifestat duminică la Varșovia, relatează agenția EFE.
“Comisia Europeană urmărește aceste evenimente cu mare preocupare. Primul vicepreședinte (n.r. – Frans Timmermans) menține un dialog structurat cu autoritățile poloneze legat de procedura de infringement privind statul de drept activată de ceva timp”, a reacționat luni la conferința de presă zilnică purtătorul de cuvânt, Margaritis Schinas, potrivit Agerpres.
El a adăugat că dialogul cu autoritățile de la Varșovia are ca obiectiv găsirea de soluții, iar la Colegiul comisarilor, ce se va desfășura miercuri, Timmermans își va informa colegii despre evoluția acestui dialog.
Parlamentul de la Varșovia, a cărui majoritate este deținută de partidul conservator Lege și Justiție (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski a luat săptămâna trecută noi măsuri controversate prin adoptarea legii ce dizolvă un corp instituțional independent care avea dreptul de a nominaliza majoritatea membrilor Consiliului Național al Magistraturii și prin inițierea unui proiect de lege care face posibilă înlocuirea judecătorilor Curții Supreme de către ministrul Justiției.
Citiți și Mii de polonezi au protestat pe străzile Varșoviei și ale altor orașe pentru apărarea democrației
Totodată, mii de oameni s-au adunat la Varşovia şi în alte oraşe poloneze duminică, în semn de protest faţă de ultimele modificări ale legislaţiei cu privire la o reorganizare a puterii judiciare.
.




