Referendumul care a avut loc duminică referitor la independența Cataloniei a fost marcat de ciocniri între forțele de ordine și separatiști, în urma cărora peste 844 de persoane au fost rănite, conform datelor oficiale. Reacțiile internaționale sunt la unison, condamnând violențele.
Doi miniștri britanici, Boris Johnson, șeful diplomației Marii Britanii, și Liam Fox, cel de la Comerț, au avut o poziție comună, mai ales în contextul în care și statul britanic a cunoscut declarații secesioniste din partea Scoției. “Evident, suntem îngrijorați de orice violențe, dar referendumul, din câte înțeleg, nu este constituțional, astfel încât trebuie găsit un echilibru”, a precizat Johnson, arătând astfel o susținere moderată față de guvernul de la Madrid, potrivit Agerpres.
Premierul Scoției, Nicola Sturgeon, care a manifestat și ea dorința de independență față de Marea Britanie, a precizat că “indiferent de opiniile noastre privind independența, trebuie să condamnăm scenele care au loc acolo și să cerem Spaniei să își schimbe orientarea înainte să fie cineva rănit grav. Să-i lăsăm pe catalani să voteze în pace“, conform AFP.
“Violența nu este răspunsul. Condamnăm orice formă de violență și repetăm apelul la dialog politic“, a precizat Charles Michel, premierul Belgiei, în vreme ce omologul sloven, Miro Cerar, și-a arătat îngrijorarea și a făcut apel la “dialog politic, respectarea statului de drept și soluții pașnice”, potrivit The Guardian.
Violence can never be the answer! We condemn all forms of violence and reaffirm our call for political dialogue #CatalanReferendum #Spain
— Charles Michel (@CharlesMichel) October 1, 2017
Reprezentantul Parlamentului European în negocierile pentru Brexit, Guy Verhofstadt, a precizat că nu dorește să se amestece în politica internă a Spaniei și a adăugat că “condamnă ferm ceea ce s-a întâmplat în Catalonia. Este vremea pentru desescaladare”.
It’s high time for de-escalation. Only a negotiated solution is the way forward. Read my full statement on the #CatalanReferendum here pic.twitter.com/v1OMgFJFIj
— Guy Verhofstadt (@GuyVerhofstadt) October 1, 2017
Ca urmare a ciocnirilor între susținătorii referendumului și poliția spaniolă, 844 de persoane au solicitat duminică îngrijiri medicale, potrivit datelor sistemului medical din Catalonia, preluate de AFP.
Cea mai tensionată zi din istoria recentă a Cataloniei s-a încheiat cu 90% dintre cetățenii prezenți la urne votând pentru referendumul privind independenţa, consultare populară nerecunoscută oficial de către guvernul Spaniei și la capătul căreia peste 800 de persoane au fost rănite.




