Principalii actori ai dosarului sirian au căzut de acord, în noaptea de joi spre vineri, la München (înaintea începerii Conferinței de Securitate) să pună în aplicare o “încetare a ostilităților” parțială în Siria în termen de o săptămână și asupra unui acces extins al ajutorului umanitar pentru populația civilă, a anunțat secretarul de stat american John Kerry, informează agențiile DPA și AFP.
“Am convenit asupra unei încetări a ostilităților în întreaga țară într-o săptămână“, a declarat șeful diplomației americane într-o conferință de presă.
Secretary Kerry at International Syria Support Group MeetingToday, the International Syria Support Group (ISSG) decided that humanitarian access will commence this week to besieged areas, and an ISSG task force will within one week elaborate modalities for a nationwide cessation of hostilities. Watch U.S. Secretary of State John Kerry’s remarks following today’s ISSG meeting.
Posted by U.S. Department of State on Thursday, February 11, 2016
Accesul la ajutorul umanitar va trebui extins la o serie de orașe. Negocierile inter-siriene ar trebui de asemenea “reluate cât mai curând posibil”, a adăugat Kerry, după ce tratativele de la Geneva dintre sirieni au eșuat într-o primă fază.
“Încetarea ostilităților la nivel național” stabilită de puterile mondiale să fie implementată în Siria într-o săptămână nu se va aplica la gruparea militantă Statul Islamic, a precizat secretarul de stat american John Kerry mai devreme vineri, notează agenția germană de presă DPA, citată de Agerpres.
Reuniunea celor 17 țări ale Grupului Internațional de Susținere a Siriei (ISSG) de la München a avut de asemenea ca rezultat un acord pentru “accelerarea și extinderea” livrării de ajutor umanitar cât mai curând începând de luni, a mai precizat Kerry.
Kerry, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și emisarul ONU, Staffan de Mistura, au purtat negocieri aproape șase ore cu miniștri de externe europeni și din Orientul Mijlociu înainte de anunțarea încetării ostilităților, cu câteva ore înaintea Conferinței de Securitate de la München, mai notează Agerpres.
Reuniunea ISSG a avut loc înaintea discuțiilor de pace programate să fie reluate pe 26 februarie la Geneva.
Înalți diplomați din Iran și Arabia Saudită — puteri regionale considerate cheie pentru orice armistițiu durabil și tranziție politică în Siria — au participat la discuții. A fost prima lor întâlnire după ce aceste țări au rupt relațiile diplomatice la începutul lunii ianuarie.
Marea Britanie: Acordul asupra Siriei va funcţiona doar dacă Rusia va opri bombardamentele
O încetare a ostilităţilor în Siria poate avea succes doar dacă Rusia îşi opreşte loviturile aeriene pentru a sprijini înaintarea forţelor guvernamentale siriene împotriva opoziţiei, a declarat secretarul britanic de externe Philip Hammond vineri, informează Reuters.
”Dacă este implementat complet şi corect… acest (acord) va fi un pas important spre oprirea crimelor şi suferinţelor în Siria”, a afirmat Hammond într-un comunicat, citat de economica.net.
„Eu cer ca acțiunile Rusiei să fie oprite pentru că avem mii de persoane strămutate din cauza bombardamentelor”, a declarat și Francois Hollande într-un interviu la televiziunea franceză.
.





Comentariile sunt închise.