13 state membre ale Uniunii Europene au semnat o declarație comună prin care cer începerea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania chiar luna aceasta, în iunie, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe din Bulgaria.
Cei 13 miniştri – din Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Italia, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria – cer urgentarea integrării europene a Balcanilor de Vest.
Documentul subliniază importanţa procesului de extindere a Uniunii Europene în Balcanii Occidentali, ca instrument-cheie pentru realizarea unei stabilităţi sustenabile, a păcii şi a prosperităţii. În acest sens, tuturor membrilor Consiliului UE li se cere să adopte în iunie decizii îndrăzneţe, de perspectivă, care să promoveze progresul continuu al reformelor, conform standardelor şi valorilor UE. Potrivit celor 13 state membre, țările din regiune trebuie să acţioneze în vederea unei cooperări regionale strânse şi să depună eforturi pentru relaţii autentice de bună vecinătate.
Bulgaria consideră că începerea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi cu Albania va menţine şi va consolida procesul de reformă în societăţile respective, iar membrii UE vor avea ocazia de a evalua progresele individuale şi de a acorda ajutor în fiecare etapă.
De altfel, comunicatul Ministerului de Externe bulgar mai precizează că extinderea UE în Balcanii Occidentali rămâne o prioritate a politicii externe a Bulgariei.
Relaţiile de bună vecinătate, cooperarea regională şi statul de drept constituie criterii orizontale pentru evaluarea progresului statelor candidate. Implementarea Tratatului de prietenie, bună vecinătate şi cooperare de către Macedonia de Nord va fi cheia pentru luarea deciziilor respective. Aceasta este calea către asigurarea stabilităţii regionale şi către rezolvarea tuturor problemelor, pentru crearea unui mediu sigur în Europa şi în regiune, arată comunicatul citat.




