Connect with us

REPUBLICA MOLDOVA

O delegație din R. Moldova condusă de premierul Maia Sandu, vizită oficială la Bruxelles: Întrevederi cu Traian Băsescu, Dacian Cioloș, Siegfried Mureșan și alți oficiali europeni

Published

on

O delegație din Republica Moldova condusă de premierul Maia Sandu se află miercuri într-o vizită oficială la Bruxelles unde va avea întrevederi cu fostul președinte al României și actual eurodeputat Traian Băsescu, cu liderul Renew Europe Dacian Cioloș și cu vicepreședintele grupului PPE Siegfried Mureșan.

Din delegație fac parte și președintele Parlamentului de la Chișinău Zinaida Greceanîi, dar și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicolae Popescu.

Vizita oficialilor de la Chișinău include întrevederi și cu președintele Parlamentului European, David Maria Sassoli, și cu comisarul european pentru Politică de Vecinătate și Negocierile de Extindere, Johannes Hahn.

Întrevederea cu fostul președinte Traian Băsescu, un susținător puternic al parcursului european al Republicii Moldova, apare și în contextul în care actualul eurodeputat a utilizat prilejul primei sale intervenții în plenul Parlamentului European pentru a solicita oficialilor europeni să ”dea perspectivă europeană” Republicii Moldova.

Deschide.md notează că în timp ce Zinaida Greceanîi pleacă pentru prima oară la Bruxelles după învestirea în funcție, mai întâi efectuând o vizită la Moscova, Maia Sandu se va afla la Bruxelles pentru a doua oară în această lună.

Vizita la Bruxelles a delegației din Republica Moldova are loc la o zi distanță după ce Comisia Europeană a reluat marţi sprijinul bugetar acordat Republicii Moldova, alocând suma de 14,54 milioane de euro pentru a susţine punerea în aplicare a Acordului de liber schimb UE-Moldova, finanţarea programelor de educaţie şi formare profesională şi punerea în aplicare a Planului de acţiune pentru liberalizarea regimului de vize.

Decizia Comisiei Europene a fost anunțată încă de săptămâna trecută ca urmare a unui dejun de lucru între miniștrii de Externe din țările UE și omologul lor de la Chișinău, Nicolae Popescu.

De asemenea, cu o zi înaintea deplasării la Bruxelles, Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în cadrul unei ședințe de Executivului, inițierea negocierilor pentru semnarea a trei acorduri de finanțare sub formă de granturi cu Comisia Europeană. În total, R. Moldova va primi de la Uniunea Europeană peste 43 de milioane de euro.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

REPUBLICA MOLDOVA

La 20 ani de la cel mai mare val de extindere din istoria UE, Maia Sandu asigură că Republica Moldova urmează “această cale”

Published

on

© European Union 2023

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis miercuri un mesaj cu prilejul marcării a 20 de ani de cel mai mare val de extindere din istoria Uniunii Europene, când zece state din Europa Centrală și de Est și din sudul continentului s-au alăturat UE.

“În urmă cu 20 de ani, astăzi a avut loc cea mai mare extindere a UE, care a cuprins 10 noi țări. Aceasta a făcut ca Uniunea să fie mai puternică și mai unită, a consolidat democrațiile și a protejat pacea. În timp ce Moldova urmează această cale, noi lucrăm pentru a asigura un viitor pașnic și prosper pentru toți cetățenii noștri”, a scris Sandu, pe X.

Mesajul său vine la două zile după o vizită la Bruxelles, unde Maia Sandu a pledat pentru începerea cât mai curând a tratativelor de aderare la UE. La 14 decembrie 2023, Consiliul European a convenit să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova, după ce liderii UE i-au acordat statutul de țară candidată la 23 iunie 2022.

La data de 1 mai 2004 a avut loc cel de-al cincilea val de extindere din istoria UE, când zece țări au aderat la UE: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Aceasta a fost cea mai mare extindere din punctul de vedere al populației și al numărului de țări, momentul fiind denumit colocvial “Big Bang”.

De atunci, UE s-a mai extins în 2007, cu aderarea României și a Bulgariei, și în 2013, prin aderarea Croației.

Acum, liderii statelor membre ale UE au făcut deja pași semnificativi cu privire la politica de extindere a Uniunii Europene. Consiliul European de la Granada din octombrie 2023 s-a încheiat cu adoptarea declarației prin care liderii europeni au pus bazele lansării procesului de reflecție privind agenda strategică 2024-2029 și au statuat că extinderea UE este “o investiție geostrategică” și că “atât UE, cât și viitoarele state membre trebuie să fie pregătite”.  La Consiliul European din decembrie 2023 liderii europeni au decis că, în perspectiva unei Uniuni și mai extinse, “atât viitoarele state membre, cât și UE trebuie să fie pregătite în momentul aderării”. De asemenea, șefii de stat și de guvern au stabilit că “lucrările pe ambele planuri ar trebui să înainteze în paralel“, disipând astfel scenarii care susțineau o abordare graduală, cu reformarea internă a UE mai întâi și extinderea Uniunii după ce blocul instituțional european va fi pregătit.

Între timp, Comisia Europeană a propus o reformă “pre-extindere” a Uniunii Europene prin care statele candidate la aderare, între care Ucraina, Republica Moldova și țările din Balcanii de Vest, să fie integrate “gradual” în piața unică a UE în timp ce își urmează negocierile aferente procesului de aderare, iar în paralel să fie reformat sistemul decizional al UE prin înlocuirea unanimității cu votul cu majoritate calificată pentru ca deciziile să nu mai fie blocate, în special în domeniile fiscale și politică externă și de securitate comună.

Nouă sunt țările care au statut de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană: Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Turcia și Ucraina. Cu cinci dintre acestea – Muntenegru, Serbia, Albania, Macedonia și Turcia – negocierile de aderare au fost deschise, cu particularități diferite.

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a folosit, în luna septembrie a anului 2023, prilejul ultimului său discurs privind Starea Uniunii Europene înainte de alegerile europene pentru pentru a pleda în favoarea stabilirii unei viziuni europene cu privire la extinderea UE ca parte a “chemării istoriei” și a solicitat ca acest proces să avanseze fără să se aștepte modificarea tratatelor Uniunii Europene.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

“R. Moldova este pe o cale istorică spre UE”: Charles Michel și Maia Sandu au discutat despre lansarea oficială a negocierilor de aderare

Published

on

© European Union 2024

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut luni, la Bruxelles, o întrevedere cu președintele Consiliului European, Charles Michel, cu care a discutat despre organizarea cât mai rapidă a primei Conferințe interguvernamentale între Republica Moldova și Uniunea Europeană, în vederea lansării oficiale a negocierilor de aderare.

“Am discutat despre procesul de aderare a Moldovei la UE, despre securitatea regională și viziunea noastră comună pentru o Europă unită, stabilă și prosperă. Uniunea Europeană a fost și este o comunitate a păcii”, a transmis Maia Sandu, după întrevedere, pe pagina sa de Facebook.

Ea a precizat că în cadrul întrevederii a evidențiat “importanța organizării cât mai rapide a primei Conferințe interguvernamentale între Republica Moldova și Uniunea Europeană, în vederea lansării oficiale a negocierilor de aderare”.

 

La rândul său, președintele Consiliului European, Charles Michel, a subliniat că “Republica Moldova se află pe o cale istorică spre familia Uniunii Europene“.

Cu acest prilej, Michel i-a reafirmat lui Sandu sprijinul deplin și a apreciat reformele “impresionante” pe care le întreprinde Moldova.

“Suntem alături de dumneavoastră în lupta împotriva acțiunilor hibride destabilizatoare ale Rusiei și a campaniilor de dezinformare pentru a inversa parcursul european al țării”, a mai spus președintele Consiliului European, la câteva zile după ce UE a prelungit cu un an sancțiunile împotriva persoanelor care încearcă să destabilizeze și să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova.

“Viitorul Moldovei este în UE și vă vom fi alături în acest demers”, a conchis Charles Michel.

 

Amintim că, în concluziile sale din 21-22 martie 2024, Consiliul European și-a reafirmat angajamentul de a oferi tot sprijinul relevant Republicii Moldova pentru a face față provocărilor cu care se confruntă ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și de a consolida reziliența, securitatea și stabilitatea țării în fața activităților destabilizatoare ale Rusiei și ale reprezentanților săi.

La 14 decembrie 2023, Consiliul European a convenit să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova, după ce liderii UE i-au acordat statutul de țară candidată la 23 iunie 2022.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Comisarul european Johannes Hahn va susține un discurs la Chișinău de Ziua Europei

Published

on

© Maia Sandu/ Twitter

Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu ambasadele statelor membre ale UE, marchează Ziua Europei 2024 în mai multe regiuni ale Republicii Moldova. Cu acest prilej, comisarul european pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn, va efectua o vizită la Chişinău, pe 9 mai, informează comunicatul oficial.

Acesta va susține un discurs alături de şefa statului, Maia Sandu, în deschiderea evenimentului dedicat Zilei Europei, arată agenda evenimentului. 

Sub motto-ul „LIBERTATE, PACE, PROSPERITATE – EUROPA EȘTI TU!”, activitățile dedicate Zilei Europei 2024 se vor desfășura pe tot parcursul lunii mai, evidențiind valorile și cultura Uniunii Europene, precum și asistența oferită de UE și statele sale membre în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova.

„Ziua Europei este despre și pentru oameni, pentru că marcăm valorile care ne unesc. Libertatea, pacea și prosperitatea sunt pilonii care definesc calitatea vieții fiecărei ființe umane. Acești piloni stau, de asemenea, la baza tuturor politicilor și deciziilor Uniunii Europene. Pentru Republica Moldova, aceasta este și ziua în care se sărbătoresc aspirațiile europene ale țării și ale poporului său. Vom continua să vă sprijinim în această călătorie transformatoare de integrare în UE. Acesta este scopul și semnificația Zilei Europei”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE26 mins ago

Luminița Odobescu și omologul croat, întâlnire în contextul reuniunii Consiliului Ministerial al OCDE. Cei doi miniștri vor menține coordonarea apropiată pe parcursul procesului de aderare a țărilor la organizație

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Din Beirut, Ursula von der Leyen promite Libanului un sprijin financiar de 1 miliard de euro până în 2027, în parte pentru a contribui la limitarea fluxului de refugiați către Europa

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

La 20 de ani de la cel mai mare val de extindere a UE, Valdis Dombrovskis cere ca membrii mai noi să nu fie lăsați în urmă și solicită o acțiune rapidă privind începerea oficială a negocierilor de aderare cu Ucraina și R. Moldova

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Volodimir Zelenski anunță că Ucraina pregătește șapte noi acorduri de securitate: Orice mijloc de a ne spori protecția împotriva terorii rusești are o prioritate specială

CHINA4 hours ago

SUA continuă să slăbească baza militar-industrială a Rusiei și impune sancțiuni împotriva unor entități din țări terțe, inclusiv din China, pentru că ajută Moscova în războiul ilegal

SUA5 hours ago

SUA condamnă legislația georgiană de sorginte rusească privind ”influența străină”: Reduce la tăcere vocile critice. Traiectoria occidentală a Georgiei este în pericol

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Ursula von der Leyen condamnă violențele împotriva protestatarilor georgieni care ”își exprimă atașamentul puternic față de democrație” și își arată îngrijorarea față de ”legea privind influența străină”

U.E.19 hours ago

Marcând 20 de ani de la aderare, Polonia anunță că va găzdui un summit privind relațiile UE- SUA în perioada președinției sale la Consiliul UE din 2025

U.E.20 hours ago

Miniștrii de externe german și polonez au marcat pe cele două maluri ale râului Oder 20 de ani de la aderarea Poloniei, la indigo cu predecesorii lor la 1 mai 2004

COMISIA EUROPEANA22 hours ago

Comisia Europeană lansează o consultare cu partenerii sociali privind o potențială legislație UE pentru “telemuncă și dreptul la deconectare”

COMISIA EUROPEANA2 days ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO3 days ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20243 days ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL1 week ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL1 week ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.1 week ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA2 weeks ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

Trending