Adunarea Generală a ONU a adoptat miercuri o rezoluţie care „cere Rusiei să înceteze imediat utilizarea forţei împotriva Ucrainei’”, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Documentul a fost votat de o majoritate covârşitoare de 141 de ţări. Dintre cele 193 de ţări membre ale organizaţiei, cinci au votat împotrivă şi 35 s-au abţinut, printre care China.
Documentul adoptat de Adunarea Generală a ONU solicită retragerea imediată, completă și necondiționată a forțelor militare ruse de pe teritoriul Ucrainei și abandonarea deciziei Federației Ruse privind statutul anumitor zone din regiunile Donețk și Luhansk ale Ucrainei.
Statele membre ONU deplâng implicarea Belarus în utilizarea ilegală a forței împotriva Ucrainei. De asemenea, rezoluția adresează apelul la respectarea Acordurilor de la Minsk și la utilizarea formatelor de lucru internaționale relevante (formatul Normandia și Grupul de Contact Trilateral).
Rezultatul a fost întâmpinat cu aplauze. Rezoluţia, care finalizează mai mult de două zile de discursuri în cadrul forumului ONU, cere Moscovei să îşi retragă ”imediat, complet şi necondiţionat toate forţele militare” din Ucraina şi ”condamnă decizia Rusiei de a creşte statutul de alertă al forţelor sale nucleare”.
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a salutat adoptarea, de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (AG ONU), reunită în sesiune extraordinară de urgență, a rezoluției intitulate „Agresiunea împotriva Ucrainei”, cu o largă majoritate. România a co-sponsorizat această importantă rezoluție, alături alte 95 de State Membre ONU.
„Salutăm adoptarea rezoluției care denunță agresiunea rusă împotriva Ucrainei, co-sponsorizată de România. Comunitatea internațională se exprimă împotriva violenței, impunității și nerespectării flagrante a păcii, dreptului internațional, drepturilor omului. Agresiunea trebuie să înceteze”, a scris Bogdan Aurescu, pe Twitter.
Welcome the adoption today of #UNGA resolution denouncing Russian aggression against #Ukraine, co-sponsored by Romania. The intl. community came together&spoke out against violence, impunity&blatant disregard of #Peace #InternationalLaw #HumanRights. The agression must end. pic.twitter.com/mqrj1Virrb
— Bogdan Aurescu (@BogdanAurescu) March 2, 2022
„Ucraina a depus o plângere împotriva Rusiei la CIJ. Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru că a manipulat noţiunea de genocid pentru a-şi justifica agresiunea. Cerem o decizie urgentă prin care să se ordone Rusiei să înceteze acum activitatea militară şi ne aşteptăm ca procesele să înceapă săptămâna viitoare”, a scris Volodimir Zelenski pe contul său de Twitter.
Anterior acestui moment, Volodimir Zelenski i-a cerut secretarului general al ONU, Antonio Guterres, să suspende dreptul Rusiei la vot în Consiliul de Securitate al ONU, ca pedeapsă pentru invadarea Ucrainei.




