Președinta Republicii Moldova a avut miercuri o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, și cu comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, iar cu acest prilej Maia Sandu a mulțumit partenerilor europeni pentru solidaritatea și ajutorul oferit.
„Vizita dumneavoastră vine într-un moment foarte complicat pentru țara noastră – și unul extrem de dificil pentru regiune. Apreciez acest semn de solidaritate cu cetățenii Republicii Moldova. Războiul declanșat în Ucraina a afectat viața a zeci de milioane de oameni, securitatea și pacea în regiune. Peste un milion de locuitori ai Ucrainei și-au părăsit casele, școlile, locurile de muncă și caută refugiu în alte țări. Mulți dintre acești oameni au ajuns în Republica Moldova”, a declarat Maia Sandu.
Președinta a amintit că Republica Moldova condamnă cu fermitate agresiunea militară a Federației Ruse împotriva țării „vecine și prietene, Ucraina”. Șefa statului a precizat că Moldova a accentuat statutul său de neutralitate și neimplicarea militară în conflict.
„Ne-am concentrat în schimb pe contribuția la rezolvarea crizei umanitare generate de acest război – înainte de toate, pe gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina. Constat cu recunoștință că cetățenii Republicii Moldova s-au mobilizat exemplar pentru a întinde o mână de ajutor vecinilor noștri, care se confruntă cu tragedia războiului. În același timp, mii de cetățeni din toate regiunile Moldovei întâmpină refugiații la frontieră și le oferă hrană, transport sau cazare. Peste 3.000 de persoane s-au înscris în calitate de voluntari pentru a oferi ajutor celor veniți. Mulțumesc cetățenilor noștri pentru acest exemplu de solidaritate fără precedent”, a adăugat Maia Sandu.
Potrivit acesteia, din momentul începerii acțiunilor militare în Ucraina, în Republica Moldova s-au refugiat peste 112.000 de oameni din țara vecină. Ea a afirmat că gestionarea unui flux în creștere de refugiați cu diferite necesități cere un efort semnificativ de coordonare, dar și resurse importante.
„Implicarea în acest proces pune presiune pe resursele limitate ale țării, pe economia și finanțele noastre, dar și pe sistemul de asigurare a ordinii publice și pe cel de sănătate. În acest moment, Republica Moldova este la limita capacității și are nevoie de sprijinul imediat al comunității internaționale”, a subliniat președinta.
În finalul intervenției sale, Maia Sandu a mulțumit statelor și organizațiilor care deja s-au oferit să susțină eforturile umanitare ale țării. Președinta a precizat că, până în acest moment, R. Moldova a primit semnale de sprijin din partea Uniunii Europene, Austriei, Finlandei, Franței, Greciei, Lituaniei, Olandei și Turciei. Unele state s-au oferit să doneze bani, altele – echipamente și ajutoare.
„În aceste zile, cetățenii Republicii Moldova au demonstrat din nou că sunt europeni în fapte și aspirații. Suntem oameni pașnici, generoși și adaptabili, prețuim libertatea și am dovedit de multe ori angajamentul nostru pentru democrație”, a mai spus ea.
Mai mult, Maia Sandu a avertizat că războiul pune în pericol viitorul pașnic și prosper al Republicii Moldova și al altor țări din regiune, iar efectele lui vor fi resimțite în toate aspectele „vieții noastre, a fiecăruia dintre noi. Recuperarea economică va fi acum și mai dificilă”.
„În asemenea vremuri, preocuparea noastră este asigurarea viitorului Republicii Moldova. Avem obligația să facem tot ce ne stă în puteri pentru ca Moldova să rămână parte a lumii libere. Moldovenii au demonstrat de multe ori că merită o perspectivă europeană clară și un viitor în familia statelor europene. Viitorul cetățenilor noștri este în Europa și avansarea rapidă pe această cale ne va ajuta să depășim consecințele dramatice ale evoluțiilor din regiunea noastră. Susținând aspirația europeană a cetățenilor noștri, Uniunea Europeană poate demonstra, în Moldova, forța democrației și a libertății – în termen scurt și cu resurse relativ modeste, astfel contribuind la securitatea întregii regiuni”, a conchis președinta Republicii Moldova.