Adunarea Generală a ONU a condamnat joi cu o majoritate “covârşitoare” “anexările ilegale” de teritorii ucrainene de către Rusia, după ce Moscova a făcut uz de dreptul său de veto privind un text similar prezentat la sfârşitul lui septembrie în Consiliul de Securitate, notează AFP, potrivit Agerpres.
Adunarea Generală a celor 193 de state membre reunite în regim de urgenţă de luni a adoptat această rezoluţie cu 143 de voturi pentru, faţă de cinci ţări contra şi 35 care s-au abţinut, printre care China, India, Pakistan şi Africa de Sud, în pofida eforturilor diplomatice ale Statelor Unite.
Cele cinci state care au votat împotrivă sunt, fără surpriză, Rusia, Belarus, Siria, Coreea de Nord şi Nicaragua.
Cu acest text, co-redactat de Uniunea Europeană şi prezentat de Ucraina, occidentalii au afirmat că au dovedit că Rusia preşedintelui Vladimir Putin este “izolată” pe scena internaţională, la şapte luni de la izbucnirea războiului în Ucraina.
Rezoluția a fost co-sponsorizat și de România, ministrul de externe Bogdan Aurescu salutând rezultatul votului.
“Acest vot arată în mod elocvent izolarea Rusiei și hotărârea comunității internaționale pentru apărarea ordinii internaționale bazate pe reguli”, a afirmat Aurescu, pe Twitter.
I warmly welcome adoption of #UNGA Resolution “Territorial Integrity of UA:defending the principles of UN Charter”,co-sponsored by RO🇹🇩,with overwhelming majority:143 votes.This eloquently shows RU’s isolation & int’l community’s determination to defend t/rules-based int’l order!
— Bogdan Aurescu (@BogdanAurescu) October 12, 2022
Rezoluţia “condamnă tentativele de anexare ilegală” a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson după “pretinse referendumuri ilegale” şi subliniază că aceste acţiuni “nu au nicio validitate” în temeiul dreptului internaţional.
De asemenea, textul îndeamnă ca niciun stat să nu recunoască aceste anexări şi reclamă retragerea imediată a trupelor ruse din Ucraina care au intrat pe 24 februarie.
ONU “cere ca Federaţia Rusă să îşi anuleze imediat şi necondiţionat decizia din 29 septembrie” privind integrarea regiunilor ucrainene în Rusia. Aceste anexări constituie o “încălcare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei”.
Pe 30 septembrie, Moscova şi-a folosit dreptul de veto pentru a bloca în Consiliul de Securitate aceeaşi rezoluţie condamnând anexările din Ucraina. Pe lângă dreptul de veto al Rusiei, textul adunase 10 voturi pentru din cei 15 membri ai Consiliului. China, India, Brazilia şi Gabon s-au abţinut, iar Occidentul susţinuse atunci că este deja o dovadă a izolării Rusiei.
“Rusia a încercat să reducă la tăcere Consiliul de Securitate, dar nu a putut să reducă la tăcere Adunarea Generală a ONU”, a declarat presei după vot ambasadorul Uniunii Europene la ONU, Olof Skoog, citat de AFP.




