Un consorţiu chinezo-spaniol numit SPHIMX este interesat de construcţia unui al treilea pod între Bulgaria şi România, care să lege oraşele dunărene Călăraşi şi Silistra, transmite Novinite, potrivit Gandul.info.
Informaţia a fost făcută publică de primarul oraşului bulgăresc Silistra, Iulian Naidenov, citând o scrisoare trimisă de SPHIMX premierului Boiko Borisov şi ministrului Transporturilor Liliana Pavlova.
“Consorţiul SPHIMX este una dintre companiile care efectuează investiţii la Plovdiv. Vom aştepta o decizie a Guvernului şi a primului ministru, pentru a decide paşii următori. La Bucureşti, m-am întâlnit cu secretarul de stat şi cu ministrul Transporturilor, sunt gata să reacţioneze, dacă apare un investitor”, a explicat Naidenov.
Sursa: Gandul.info
Foto: crossed-flag-pins.com




