Acasă ROMÂNIA Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior are o nouă conducere. Daniel...

Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior are o nouă conducere. Daniel Constantin, numit președinte

1762
© Daniel Constantin - Facebook

Liberal Daniel Constantin a fost numit președinte al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, cu rang de secretar de stat. Decizia prim-ministrului privind numirea a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, relatează Agerpres.

Conducerea politică a Partidului Național Liberal (PNL) a decis pe 19 ianuarie să îl nominalizeze pe Daniel Constantin pentru această funcție.

Daniel Constantin este fost deputat și ministru al agriculturii și mediului, președinte al Partidului Conservator și membru fondator al partidului Pro Romania. S-a alăturat PNL în ianuarie 2020.

Agenţia are ca scop aplicarea politicii Guvernului pentru atragerea investiţiilor străine directe şi de portofoliu în România, promovarea comerţului exterior, inclusiv a serviciilor româneşti, exclusiv domeniul turismului, precum şi pentru urmărirea investiţiilor româneşti în străinătate.