OSCE, despre alegerile parlamentare: A fost o campanie fără incidente, însă, a fost umbrită de lupta pentru putere între preşedinte şi premier

Delegaţia de observatori ai Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) consideră că procesul electoral la scrutinul parlamentar de duminică a decurs pozitiv, încadrându-se în principiile OSCE şi fiind luate măsurile necesare pentru a fi asigurate “alegeri libere şi corecte”, potrivit Mediafax.

“Am evaluat că alegerile parlamentare au fost în conformitate cu principiile OSCE. Votul observat de echipa OSCE a fost apreciat ca fiind pozitiv. Observatorii noştri nu au primit un număr semnificativ de rapoarte cu privire la nereguli, deşi au fost acuzaţii de natură generală”, a declarat Wolfgang Grossruck, vicepreşedintele al Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), într-o conferinţă de presă.

”S-au luat măsurile necesare pentru asigurarea unor alegeri libere şi corecte”, a apreciat oficialul OSCE.

”A fost o campanie paşnică şi în majoritatea timpului nu au avut loc incidente, însă, a fost umbrită de lupta pentru putere între preşedinte şi premier.” a mai adăugat Grossruck.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: presidency.ro

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare