UPDATE: Premierul conservator britanic Theresa May a primit vineri din partea Reginei Elisabeta a II-a mandatul de a forma un nou guvern în urma alegerilor anticipate. Partidul Conservator a obținut 318 mandate în Camera Comunelor, sub majoritatea absolută de 326 de mandate, dar va forma o majoritate cu ajutorul celor 10 parlamentari ai Partidului Democratic Unionist (DUP).
Premierul Theresa May a anunţat că a primit mandat din partea reginei Elisabeta a II-a pentru formarea unui nou Guvern. „Tocmai m-am întâlnit cu Maiestatea Sa regina şi acum voi forma un Guvern. May a declarat că Partidul Conservator și DUP vor lucra împreună, ”având o relație puternică de-a lungul multor ani”, iar Brexit va continua, potrivit calendarului actuaL.
Premierul britanic a promis totodată ”să ghideze țara prin discuțiile cruciale privind Brexit” ce vor începe peste 10 zile și că va realiza dorința britanicilor exprimată în cadrul referendumului, aceea de a scoate Regatul Unit din Uniunea Europeană.
UPDATE 12.48. Theresa May a reușit să formeze o coaliție cu Partidul Democratic Unionist ( DUP), principala formațiune politică din Irlanda de Nord, lucru ce îi va permite acesteia să formeze guvernul, au confirmat surse, informează The Guardian.
Premierul este așteptat să viziteze Palatul Buckingham la ora 12.30, ora locală, pentru a cere permisiunea formării unui nou guvern. Reușita a fost precedată de discuții lungi între cele două părți, desfășurate noaptea trecută.
Politicienii DUP au isitat că relația lor cu echipa lui May a fost una strânsă de când aceasta a devenit prim-ministrul, cu 11 luni în urmă.
O sursă DUP a precizat că “dorește să se formeze guvern. Dorim să colaborăm cu May. Alternativa este de neacceptat. Atâta vreme cât Corbyn va conduce Partidul Laburist, ne vom asigura că avem un premier conservator”.
Partidul Conservator britanic al premierului Theresa May a pierdut majoritatea absolută în Parlamentul de la Londra în urma alegerilor legislative anticipate desfășurate joi, conform rezultatelor oficiale anunțate vineri, iar premierului i s-a cerut demisia deja de către oponenții politici, relatează presa internațională.
UPDATE 12:00 Cele mai recente date parţiale arată 318 mandate câştigate de conservatori, în scădere cu 12 față de 2015, şi 261 de către laburişti, cu 29 mai multe decât în legislativul precedent.
Formaţiunea scoţiană SNP are 35 de mandate, cu 21 mai puţine decât înainte, iar liberal-democraţii au 12 mandate, cu patru mai multe.
DUP a obţinut zece mandate, cu două mai multe decât în fosta legislatură.

UDATE ora 10:30: Cele mai recente date parţiale arată 315 mandate câştigate de conservatori şi 261 de către laburişti. BBC estimează că Partidul Conservator va obţine 318 mandate, sub numărul de 326 necesar pentru o majoritate
Conservatorii britanici au obţinut în alegerile legislative de joi 301 mandate – cu zece mai puţin decât în fosta legislatură -, după numărarea voturilor în 624 de secţii de votare, laburiştii 256 – cu 30 mai multe -, liberal-democraţii 12 – cu cinci mai multe -, iar SNP 34 – cu 18 mai puţine, potrivit The Guardian, notează Digi24.
Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a considerat că prim-ministrul conservator Theresa May ar trebui să demisioneze după pierderile suferite de partidul său la alegerile parlamentare britanice de joi, relatează Agerpres citând AFP.
“Ea a pierdut colegii conservatoare, a pierdut voturi, a pierdut susținerea și încrederea. Este suficient pentru ca ea să plece și să lase locul unui guvern cu adevărat reprezentativ”, le-a spus Corbyn alegătorilor săi, vineri dimineața.
“Țara are nevoie de o perioadă de stabilitate și, oricare ar fi rezultatele, Partidul Conservator va putea îndeplini această datorie și va asigura stabilitatea”, a asigurat, însă, șefa guvernului de la Londra.
—
Aproape 47 de milioane de britanici sunt aşteptaţi joi la cele peste 40.000 de secţii de vot deschise în ţară, pentru a-şi alege cei 650 de parlamentari, relatează BBC News. Secţiile de vot s-au deschis pe tot teritoriul Marii Britanii, la ora locală 7 (9 ora României), alegătorii fiind chemaţi să îşi aleagă viitorul legislativ în context unor negocieri pe tema Brexit ce se anunță dificile.

Pentru a vota la alegerile parlamentare din Marea Britanie, o persoană trebuie să aibă cel puţin 18 ani, să fie în Registrul Electoral, să aibă cetăţenie britanică, să fie rezident la o adresă din Marea Britanie (sau să locuiască în străinătate, dar să fi fost înregistrat pentru a vota în Marea Britanie în ultimii 15 ani) şi să nu aibă interdicţie de vot din partea unei instanţe.
Secţiile de votare vor fi deschise în Marea Britanie între orele locale 07.00 şi 22.00 (09.00-24.00, ora României). Primul sondaj exit poll va fi prezentat imediat după închiderea urnelor. Numărătoarea voturilor începe pe durata nopţii, iar primul loc în circumscripţiile electorale este anunţat de obicei înainte de miezul nopţii. În cazul unei victorii clare a unui partid, predicţia rezultatelor finale poate fi făcută până la ora 03.00. O parte dintre britanici au votat deja, prin poştă. În 2015, 16,4% din electorat a ales această modalitate.
O parte dintre mandate vor fi declarate până la miezul nopţii (2 ora României), iar restul până dimineaţă, în timp ce rezultatele oficiale ar urma să fie anunţate vineri după-amiază.
Mandatele din Camera Comunelor au o durată de cinci ani. Pe teritoriul Marii Britanii, membrii Camerei Comunelor se aleg prin sistem majoritar cu un singur tur de scrutin, organizat în 650 de circumscripţii uninominale (533 de locuri – Anglia, 59 – Scoţia, 40 – Ţara Galilor şi 18 – Irlanda de Nord).
În structura anterioară a Camerei Comunelor, cele mai multe locuri au fost ocupate de: Partidul Conservator – 330, Partidul Laburist – 229, Partidul Naţional Scoţian (SNP) – 54, Partidul Liberal-Democraţilor – 9.
Sondaj realizat cu 3 zile înaintea alegerilor. Ce efecte au avut atentatele
Cu doar trei zile înainte de alegerile parlamentare anticipate de 8 iunie, cotidianul The Guardian a făcut public un sondaj ce arată că în ciuda atentatelor din Manchester și Londra, singura formațiune care crește în sondaje este Partidul Laburist.
Opțiunile de vot ale respondenților la sondaj:
– Conservatori: 45% (în staționare față de săptămâna trecută);
– Laburiști: 34% (în creștere cu 1%);
– Liberal-Democrați: 8% (staționare);
– Ukip: 5% (staționare);
– Verzi: 3% (staționare).
.




