Amazon, cea mai mare companie de comerț online, vrea să închirieze birouri în București și să recruteze 1000 de angajați

Compania americană Amazon, cel mai mare retailer online din lume, vor să închirieze 10.000 mp de birouri în Bu­cu­reşti, su­pra­faţă suficientă pentru a recruta cel puţin 1.000 de angajaţi, po­trivit unor surse apropiate com­pa­niei, scrie Ziarul Financiar.

Cererea pentru extindere vine la mai puţin de un an de când compania ame­ricană a sem­nat pentru închirierea unei suprafeţe de 13.500 mp în Iaşi, în clă­direa United Business Center (UBC) 5 din cadrul proiectului de bi­rouri Palas, controlat de Iulian Dascălu.

La o chirie medie de 12 eu­ro/mp, con­tractul s-ar ridica la circa 1,4-1,5 mil. euro anual, potrivit calculelor ZF.

Conform surse citate retailerul vrea să închirieze un spaţiu de 10.000 mp într-o clădire de birouri din Bucureşti, spaţiu suficient pentru cel puţin 1000 de angajaţi. Se pare că Amazon doreşte să închirieze într-o clădire nouă de birouri, deci va trebui să aleagă între Orhideea Towers sau The Bridge (zona Orhideea), InterIkea (zona Timpuri Noi) şi Globalworth Campus (zona Pipera Sud). Toate acestea vor fi inaugurate în 2017.

Dezvoltarea Amazon în România nu este o coincidenţă în condiţiile în care compania a anunţat creşteri de personal în întreaga lume, notează și gadget.ro. De exemplu, la începutul acestei luni Amazon a anunţat că până la jumătatea lui 2018 va creşte numărul de angajaţi din Statele Unite ale Americii de la 180.000 în prezent, până la 280.000.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare