Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române şi Petrişor Peiu, coordonator al departamentului economic al Fundaţiei Mării Negre, susţin, într-o amplă analiză, că principală problemă a Chişinăului în acest moment este, la nivel de populaţie, o enormă criză de încredere în clasa politică, care se extinde şi asupra încrederii în proiectul european.
<<Alianţa pentru Integrare Europeană aflată la guvernare (AIE 3) rămâne încremenită în faţa „furtului secolului” (un miliard dispărut la un buget de un miliard şi jumătate!), iar zecile de mii de oameni ieşiţi pentru a protesta (mitingul din 4 octombrie 2015) îşi descarcă frustrarea în PMAN într-o manifestare civică cu un potenţial de proiect politic (Platforma DA). Platformă DA este expresia unei nemulţumiri profunde, nu proruseşti, nici proromâneşti, ci proeuropene de tip moldovenesc, care vrea o soluţie de tip „prin noi înşine” şi cere alegeri anticipate prin care să fie propulsate – clamează liderii ei – forţe politice sincere, necorupte şi neimplicate în scandalurile de până acum.
Pe de altă parte, forţele proruse din R. Moldova, reprezentate de două partide (Partidul Nostru şi Partidul Socialiştilor), au scos şi ele oameni în stradă, dar n-au forţat până acum (nici măcar la 4 octombrie) o schimbare de regim de tip 7 aprilie. De ce se abţine Rusia? În acest moment, Rusia e implicată în negocierile din Siria, având pe cap de gestionat, inclusiv financiar, chestiunea ucraineană, Donbasul, Crimeea şi Transnistria. Este foarte greu pentru Moscova acum să genereze o mişcare de protest la Chişinău, care ar fi foarte greu de explicat partenerilor ei de negociere internaţională.
În acest moment, Rusia nu are niciun motiv să facă un „contramaindan” în Republica Moldova, pentru că n-ar putea-o gestiona nici politic, nici financiar. Dar e prezentă pe teren, ţine situaţia din R. Moldova în criză, pentru că dintr-o criză poţi să câştigi la eventualele negocieri şi poţi să blochezi ca alte evoluţii nefavorabile Rusiei să se petreacă acolo. Rusia se uită la Republica Moldova, dar prin grila ucraineană şi siriană. Deocamdată, e mai degrabă element de negociere, cu o singură linie roşie nenegociabilă, nu odată anunţată de oficialii ruşi: linia Nistru.
PROVOCAREA ŞI OPORTUNITATEA ESTICĂ
Eventualul eşec al protestelor din stânga Prutului nu va anula însă nemulţumirea publică. Efectul va fi doar consumarea şi a acestei (teoretice) alternative, respectiv şansa ca societatea civilă să compenseze eşecurile clasei politice. Dacă AIE 3 nu va lua măsuri radicale, chiar cu preţul sacrificări unor politicieni proeminenţi din rândurile ei, orice şansă de a continua proiectul european prin intermediul acestei coaliţii este ratată.
Ceea ce va rămâne este o pulverizare a speranţelor că R. Moldova poate, din resurse interne (clasă politică sau societate civilă), să genereze schimbarea aşteptată de populaţie. Va urma o alegere pe care R. Moldova va trebui să o facă curând, fie că vrea fie că nu: opţiunea euroatlantică prin intermediul şi parteneriatul României şi opţiunea Eurasiatică prin intermediul Federaţiei Ruse. Terţul este exclus. (Cu menţiunea că Rusia nu îi poate oferi sprijin financiar sau investiţional nici pe termen scurt nici mediu, deci „opţiunea eurasiatică” se va compromite, şi ea, în scurtă vreme.)
Din punctul de vedere al României există o singură miză reală. Menită să rămână cel puţin 10 ani stat de frontieră euroatlantică, va fi obligată să gestioneze, practic, trei frontiere într-una singură: frontiera naţională, frontiera europeană şi frontiera NATO. Bucureştiul nu are posibilităţi de negociere pe dimensiunea mare a relaţiei SUA-UE (Germania)-Rusia, dar ce trebuie să facă e un singur lucru: să se asigure că dincolo de frontiera sa estică nu se creeze nicio o situaţie şi mai periculoasă şi impredictibilă decât cea prezentă.
Din această perspectivă, este obligaţia morală şi strategică a României să pună pe masa elitelor politice de pe ambele maluri ale Prutului un proiect realist de ancorare ireversibilă a R. Moldova de Vest şi de reducere a decalajelor între cele două maluri ale Prutului. Cum se poate face asta? Primul pas este un gest politic, de tip „Pactul de la Snagov pentru R. Moldova”, o reiterare a Pactului de la Snagov din 1995, cel care a stat la baza consensului politic pentru integrarea euroatlantică a României. Pe baza acestui consens politic, al doilea pas este gândirea unei proiecţii economice a României pentru R. Moldova, printr-un parteneriat între stat, companii şi investitori privaţi, pornind de la un „Fond Moldova” de tipul Fondului Proprietatea care să funcţioneze ca un Plan Marshall.>>
Continuarea analizei este disponbilă aici.
.
.
