”Acum doisprezece ani, Ronald D. Asmus și Bruce P. Jackson motivau necesitatea unei strategii coerente și persistente a Alianței Nord-Atlantice față de regiunea Mării Negre prin celebrul manifest „The Black Sea and the Frontiers of Freedom”. Din păcate în prezent, la fel ca și în 2004, Marea Neagră nu reprezintă un interes strategic deosebit pentru comunitatea euro-atlantică, aceasta ilustrându-se mai ales prin lacunara referire la „asigurarea stabilității și securității” statelor riverane Mării Negre în declarația oficială a șefilor de stat și guverne participanți la summit-ul NATO din Marea Britanie” se arată într-o analiză realizată de Fundația Universitară a Mării Negre.
Totuși, oricât de mult ar dori experții să ocolească această regiune, Marea Neagră a atras atenția multor specialiști și decidenți politici în urma schimbării peisajului geostrategic, dinamicii situației militare din bazinul pontic și anexării ilegale a Crimeei de către Federația Rusă. Marea Neagră nu poate fi neglijată mai ales de România, care trebuie să formuleze un răspuns concret și consistent față de o eventuală reactualizare a dosarului strategic regional, iar acesta ne-ar putea lua pe nepregătite în condițiile unor noi echilibrări ale balanței de putere, scriu autorii. ”Liderii politici ai spațiului atlantic au înțeles, din păcate, prea târziu că politica ezitantă în ceea ce privește extinderile suplimentare spre est și lipsa unor proiecte/strategii regionale coerente au dus la cedarea Mării Negre influenței Rusiei. Drept rezultat, comunitatea internațională a obținut cea mai turbulentă mare în ceea ce privește prezența „conflictelor înghețate”/active (regiunea transnistreană, Donbas, „republicile” separatiste Abhazia și Osetia de Sud, Nagorno Karabah, regiunile din sud-estul Turciei, Caucazul de Nord) și militarizarea peninsulei Crimeea pentru A2/AD (capacități anti-acces și interdicție regională), prin dislocarea rachetelor de apărare navală (cu o rază de acțiune de 600 km), a rachetelor sol-aer S-300PMU (cu o rază de acțiune de 200 km și un radar de supraveghere Big Bird), a avioanelor de vânătoare de tip Su-27 şi Su-30M2, precum și prin sporirea numărului de militari dislocați (ajungând în prezent la aprox. 23000), a submarinelor și a mijloacelor de război electronic. Regiunea a devenit furnizoare de vulnerabilități și riscuri multiple și factori de conflict disipați în zonele de nord, nord-vest, nord-est, regiunea Caucazului și Orientul Mijlociu (Figura 1).”
Cu alte cuvinte, are loc transformarea Mării Negre dintr-o zonă cu potențial de contact și comunicare între civilizații/culturi, într-o falie strategică ce separă blocuri politico-militare și proiecte regionale integraționiste prin intermediul unei „Centuri de instabilitate”. Indubitabil, Marea Neagră se află acum într-o zonă fără o identitate regională pontică bine-structurată în mintea riveranilor, aceasta fiind încă divizată, complexă, cu foarte multe probleme și soluții care se lasă mult așteptate.
ANALIZA INTEGRALĂ, disponibilă AICI.
.
.
