Angela Merkel nu se va deplasa sâmbătă în Turcia pentru a inaugura un complex pentru refugiați

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, nu se va deplasa sâmbătă în Turcia pentru a inaugura un complex pentru refugiați, după cum anunțase Ankara, a informat miercuri guvernul german, în contextul polemicii din jurul satirelor televizate care îl vizau pe președintele turc, potrivit AFP, citat de Agerpres.

FOTO: consilium.europa.eu
FOTO: consilium.europa.eu

”În timpul ultimelor zile și săptămâni, am fost întrebat de vreo șase ori despre această vizită din 16 aprilie și eu nu am confirmat niciodată această vizită, această întrevedere. Rămâne la fel. Nu va exista în 16 aprilie, adică sâmbătă, o deplasare a cancelarului federal în Turcia” a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, în timpul unui briefing de presă.

Seibert nu a oferit nicio explicație, în condițiile în care premierul turc Ahmet Davutoglu a anunțat că în data de 16 aprilie ”lideri europeni, în frunte cu Merkel”, vor inaugura la Kilis (sud) un complex pentru refugiați

Cancelarul federal german Angela Merkel a subliniat marţi importanţa libertăţii de exprimare în Germania, în condiţiile în care guvernul său trebuie să tranşeze asupra unei cereri de urmărire penală din partea Turciei, după difuzarea la un post de televiziune german a unei satire la adresa preşedintelui turc

“Cred că este în interesul Turciei şi al UE, şi prin urmare şi al Germaniei, să găsească o soluţie politică pentru ca fluxurile de refugiaţi să intre într-un cadru legal şi să împartă această povară”, a spus Merkel.

“Însă toate acestea nu au nicio legătură cu faptul că drepturile fundamentale sunt în vigoare în Germania, inclusiv articolul 5, libertăţile presei, de opinie şi academică. Acestea sunt subiecte complet separate”, a insistat cancelarul federal german.

.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare