Astăzi în istorie: Se împlinesc 24 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, actul de naștere a Uniunii Europene

Astăzi se împlinesc 24 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht.

Foto: EC – Audiovisual Service

Tratatul de la Maastricht este cunoscut drept actul oficial de naștere a Uniunii Europene, el fiind semnat la 7 februarie 1992 și intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 după ratificarea sa de către toate statele membre. Negocierile au fost finalizate în decembrie 1991.

Documentul a marcat începutul “unei noi etape în procesul de creare a unei uniuni tot mai strânse între popoarele Europei”.

De altfel, prin Tratatul de la Maastricht, Uniunea Europeană ia naștere sub această denumire.

Cele 12 state ale Comunităților, în baza a trei piloni – Comunitățile, cooperare în materie de politică externă și de securitate comună, cooperare în materie de justiție și afaceri interne – semnează Tratatul de la Maastricht ce înființează Uniunea Europeană.

Tratatul prevedea crearea monedei unice – euro, înființarea Uniunii economice și monetare și menționa, pentru întâia oară, sintagma de cetățenie europeană. Totodată, piața unică europeană – bazată cele patru libertăți de circulație (bunuri, capitaluri, persoane și servicii) – a devenit garant al bunăstării europene.

Astăzi, la 24 de ani distanță de la intrarea în vigoare a importantului document, Uniunea Europeană continuă procesul de reflecție privind viitorul Europei, proces ce a început cu Foaia de Parcurs a șefilor de stat sau de guvern de la Bratislava, a continuat cu adoptarea a trei rapoarte nelegislative în Parlamentul European privind valorificarea potențialului Uniunii conform actualului tratat de funcționare, oportunitățile privind un nou tratat UE și întărirea zonei euro, culminând cu Cartea Albă a Comisiei Europene și Declarația UE de la Roma, viziuni strategice ranforsate în varii documente de reflecție lansate ulterior după cum urmează: dimensiunea socială a Europei, valorificarea oportunităților globalizării, viitorul uniunii economice și monetare, viitorul apărării europene și viitorul finanțelor UE.

Separat, Parlamentul European a anunțat lansarea unei dezbateri privind o foaie de parcurs pentru viitorul UE, documente similare fiind lansate recent și de către președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și cel al președintelui Consiliului European, Donald Tusk.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare