Pe 16 octombrie 1978, cardinalul Karol Józef Wojtyła din Cracovia a devenit Papa Ioan Paul al II-lea, fiind primul suveran pontif dintr-o țară slavă și primul papă neitalian în ultimii patru secole, alegerea sa transmițând un puternic semnal într-o Europă divizată ideologic și peste care încă funcționa logica Cortinei de Fier a Războiului Rece.
Karol Wojtyla a fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522, iar pontificatul său de 26 ani (16 octombrie 1978 – 2 aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).

Un oponent al totalitarismului
Ascensiunea sa în fruntea Bisericii Catolice a coincis și cu apariția unor importante mișcări disidente împotriva regimurilor totalitare din Europa de Est, îndeosebi în țara sa natală, Polonia, Papa Ioan Paul al II-lea sprijinind recunoaşterea oficială de către regimul de la Varșovia a mișcării sindicaliste „Solidarność”.
La trei ani de la începutul pontificatului său, Papa Ioan Paul al II-lea a fost victima unui atentat, fiind împușcat cu pistolul din apropiere. Papa avea să afirme după înănătoşire că „o mână a tras cu glonțul, alta i-a modificat traiectoria”, iar în 1983 l-a iertat în mod public pe agresor.
La începutul pontificatului lui Ioan-Paul al II-lea, Sfântul Scaun avea relații diplomatice cu 84 de state. Până în 2003, numărul a fost mărit la 172 de state. În același timp, participă acum ca membru deplin sau ca observator în diverse organizații internaționale și regionale. Cele mai multe din vizitele sale internaționale au fost realizate în dublă calitate, de Șef de Stat și de Șef al Bisericii Catolice.
Singurul suveran pontif care a vizitat România
Pe 7 mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea ajungea la Bucureşti într-un moment cu însemnătate istorică, fiind pentru prima dată de la Marea Schismă din 1054 când un papă a vizitat o ţară preponderent ortodoxă.
”A militat ca nimeni altul pentru concilierea între bisericile-surori, catolică şi ortodoxă, fiind primul papă din istorie care a vizitat o țară ortodoxă, România, dar și primul suveran pontif care a ajuns în Israel și care a vizitat o sinagogă, dar și o moschee”, scrie Radio România într-un documentar realizat în urmă cu doi ani când s-au împlinit 95 de ani de la nașterea Papei Ioan Paul al II-lea.
”Au fost zile de profunde emoții pe care le-am trăit cu intensitate și care vor rămâne întipărite pentru totdeauna în inima mea. Primim ca un dar din mâna lui Dumnezeu evenimentele la care am participat împreună, având încredere că ele vor aduce roade de har atât pentru creștini cât, și pentru întregul popor al României. Țara voastră are ca și înscrisă în rădăcinile ei o singulară vocație ecumenică. Prin poziția geografică și prin lunga ei istorie, prin cultură și tradiție, România este o casă unde Orient și Occident se regăsesc în dialog natural. (…). Reînnoiesc urarea să se ajungă în sfârșit la depunerea armelor pentru a se întâlni din nou și a întreprinde noi și mai eficiente dialoguri de comuniune și pace! Un rol important, în această privință, revine creștinilor indiferent de confesiunea la care aparțin. Ei sunt chemați azi să trăiască și să demonstreze cu mai mare îndrăzneală fraternitatea lor, pentru ca popoarele să fie încurajate, mai mult, determinate să regăsească și să consolideze ceea ce au în comun. Evenimentul spiritual pe care l-am trăit, binecuvântat de Sfântul Dimitrie și de sfinții martiri ai ultimelor decenii, este o experiență de păstrat și de transmis în speranța că noul mileniu ce se deschide în fața noastră să fie un timp de mai mare comuniune între Bisericile creștine și de descoperire a fraternității dintre popoare. Acesta este visul pe care îl port cu mine în timp ce las acest iubit pământ”, a spus Papa Ioan Paul al II-lea într-un discurs susţinut la Palatul Cotroceni, amintește Agerpres.
De altfel, trei ani mai târziu, Papa Ioan Paul al II-lea l-a primit pe Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Românie la Vatican.
Papa Ioan Paul al II-lea a murit la 2 aprilie 2005, în Duminica Milostivirii Divine şi a fost înmormântat la 8 aprilie 2005, în cripta de sub Basilica San Pietro din Roma. Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea) a fost declarat succesorul său.
La 1 mai 2011, Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat de Papa Benedict al XVI-lea, pentru el făcându-se o excepţie în privinţa perioadei normale de așteptare de cinci ani înainte de deschiderea cauzei de beatificare și canonizare.
La 27 aprilie 2014, Papa Ioan Paul al II-lea a fost canonizat, alături de Papa Ioan al XXIII-lea, intrând în rândul sfinţilor, în cadrul unei ceremonii oficiate de Papa Francisc, la care au asistat aproape un milion de credincioși din întreaga lume, 150 de cardinali, 1000 de episcopi și peste 6000 de preoți.
.




