Europarlamentarul Ramona Mănescu (PNL, PPE) transmite condoleanțe familiilor îndoliate în urma atentantului din Egipt ce a avut loc în duminica Floriilor.
”Astăzi, în Duminica Floriilor, gândurile și rugăciunile noastre merg către victimele atentatului de la biserica Mar Girgis (Sf. Gheorghe), din Tanta, Egipt ce a avut loc chiar în timpul slujbei. 25 de Creștini Ortodocși Copți au murit și cel puțin 40 au fost răniți.”, a transmis europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.
”Nu poate exista nicio justificare pentru astfel de crime! Creștinismul este o religie a iubirii și iertării. Dar asta nu înseamnă că astfel de acte criminale vor rămâne nejudecate și nepedepsite, indiferent de cine, împotriva cui și în numele cărei religii le face! Dumnezeu să odihnească în pace sufletele celor care au murit astăzi în Egipt.”, a scris europarlamentarul român.
44 de oameni au murit în duminica Floriilor în două atacuri care au vizat biserici creștine. Președintele egiptean a declarat stare de urgență după atentatele revendicate de gruparea Stat Islamic. Guvernul egiptean a instituit starea de urgență ce va rămâne în vigoare timp de trei luni.
.




