China deschide în 2021 Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, cu alocuțiunea de luni, 25 ianuarie a președintelui Xi Jinping, după ce gigantul asiatic a înregistrat o revenire economică spectaculoasă în ciuda pandemiei de coronavirus care a afectat grav țara în prima parte a anului trecut, pe fondul unei creșteri de 27% a exporturilor cu bunuri legate de pandemie față de 2019, transmite AFP, preluat de Agerpres.
Potrivit analiștilor, China este singura mare economie a lumii care în 2020 a înregistrat o creştere economică, graţie unui avans de 2,3%, iar excedentul său comercial pe relaţia cu SUA a crescut cu 7% în 2020.
Citiți și China a înregistrat un surplus comercial record de 78 mld. de dolari la finele lui 2020 pe fondul cererii ridicate de produse medicale
Reuniunea va găzdui în format virtual mai mult 1.200 de lideri de guverne, din mediul de afaceri și din societatea civilă, din 60 de țări, care se reunesc pentru a discuta pe marginea temei generală a Forumului – „Un an crucial pentru reconstruirea încrederii”.
Potrivit datelor recente din Barometrul Edelman Trust, gestionarea greșită a pandemiei de coronavirus a erodat încrederea publicului în guvernanți, iar conceptul de încredere societală trebuie adus în atenția liderilor de la nivel global, care sunt așteptați să dezbată pe marginea provocărilor actuale, precum impactul economic și social al crizei de sănătate asupra oamenilor, și să propună soluții pentru redresare.
Uniunea Europeană va fi reprezentată la Davos de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Acestora li se vor alătura, însă, și preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, care va discuta alături de ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, omologul său german, Peter Altmaier, şi directorul general de la Goldman Sachs despre modul în care poate fi relansată creşterea economică.
Forumul de la Davos din acest an se va desfășura pe parcursul a cinci zile, fiecare dintre ele orientându-se după participanți, cu accent pe crearea unui impact real prin politici concrete și orientate spre viitor în 2021:
1. Proiectarea sistemelor economice coezive, durabile și rezistente (25 ianuarie)
2. Motivarea transformării și creșterii industriei responsabile (26 ianuarie)
3. Îmbunătățirea administrării bunurilor comune mondiale (27 ianuarie)
4. Valorificarea tehnologiilor celei de-a patra revoluții industriale (28 ianuarie)
5. Promovarea cooperării globale și regionale (29 ianuarie)
Agenda de la Davos include, de asemenea, lansarea mai multor noi inițiative ale Forumului: accelerarea cursei către emisii zero, promovarea noilor standarde pentru justiția socială și soluționarea decalajului digital.
Liderilor amintiți mai sus li se vor alătura lideri ai organizațiilor internaționale, printre care Antonio Guterres, secretar general, Organizația Națiunilor Unite; Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general, Organizația Mondială a Sănătății; Kristalina Georgieva, director general, Fondul Monetar Internațional; și Dr. Anthony Fauci, director, Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA, Institutul Național de Sănătate.
Pingback: FOTO: Prima întâlnire dintre soții Obama și Prințul George | caleaeuropeana.ro
Pingback: Barack Obama laudă atitudinea curajoasă a Angelei Merkel în criza refugiaților | caleaeuropeana.ro
Pingback: Parlamentari germani: Marea Britanie nu va beneficia de niciun tratament privilegiat dacă iese din UE | caleaeuropeana.ro
Pingback: Alexander Vershbow: Ieșirea Marii Britanii din UE ar fi un motiv de “îngrijorare” pentru NATO | caleaeuropeana.ro