Blinken l-a asigurat din nou pe omologul ucrainean că SUA vor continua să ofere Ucrainei „sprijinul de care are nevoie pentru a-și apăra independența și poporul”

Secretarul de stat american Antony Blinken a avut o convorbire telefonică marți seara cu ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba, potrivit Departamentului de Stat.

„Aceștia au discutat despre cele mai recente evoluții de pe câmpul de luptă și despre cea de-a treia reuniune a națiunilor din Valletta, Malta, pentru a construi un consens global privind o pace bazată pe principii și durabilă în Ucraina”, a precizat Departamentul de Stat.

Blinken a reafirmat angajamentul Statelor Unite față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și de a continua să ofere țării sprijinul de care are nevoie pentru a-și apăra independența și a-și proteja poporul.

Anterior, Blinken a avut o primă întâlnire între patru ochi cu noul președinte republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, în cadrul căreia au discutat despre necesitatea de a continua să sprijine Ucraina și Israelul, precum și despre alte chestiuni importante.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare