Astăzi în istoria UE: Se împlinesc 30 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, actul fondator al Uniunii Europene

Astăzi se împlinesc 30 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 de 12 state membre ale Comunității Europene, transformând comunitatea în ceea ce astăzi cunoaștem drept Uniunea Europeană. În prezent, doar 11 din statele respective mai sunt țări membre ale UE, după ce Marea Britanie a devenit, la 1 februarie 2020, primul stat care a ieșit din Uniune.

Tratatul de la Maastricht este cunoscut drept actul oficial de naștere a Uniunii Europene, el fiind semnat la 7 februarie 1992 și intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 după ratificarea sa de către toate statele membre. Negocierile au fost finalizate în decembrie 1991.

Documentul a marcat începutul “unei noi etape în procesul de creare a unei uniuni tot mai strânse între popoarele Europei”.

De altfel, prin Tratatul de la Maastricht, Uniunea Europeană ia naștere sub această denumire.

 

Cele 12 state ale Comunităților, în baza a trei piloni – Comunitățile, cooperare în materie de politică externă și de securitate comună, cooperare în materie de justiție și afaceri interne – au semnat Tratatul de la Maastricht ce a înființat Uniunea Europeană.

Tratatul prevedea crearea monedei unice – euro, înființarea Uniunii economice și monetare și menționa, pentru întâia oară, sintagma de cetățenie europeană. Totodată, piața unică europeană – bazată cele patru libertăți de circulație (bunuri, capitaluri, persoane și servicii) – a devenit garant al bunăstării europene.

Prin Tratatul de la Maastricht a fost înființat și Comitetul European al Regiunilor, adunarea UE a autorităților locale și locale din statele membre ale Uniunii Europene.

De altfel, 2023 este anul în care Uniunea Europeană va marca mai multe borne aniversare ale unor importante și definitorii momente ale procesului de integrare europeană.

Pe lângă marcarea a 30 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, în noiembrie 2023, se împlinesc 5 de ani de la aplicarea Regulamentului general privind protecția datelor, 20 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa, 25 de ani de la înființarea Băncii Centrale Europene, 30 de ani de la crearea pieței unice, 65 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatelor de la Roma și 70 de ani de la deschiderea pieței comune pentru cărbune și oțel.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare