Bogdan Aurescu a inaugurat, la New York, expoziția „Parteneriatul Strategic România – SUA 25”

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a inaugurat vineri, 23 septembrie 2022, la sediul Institutului Cultural Român din New York, expoziția fotografică dedicată aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Expoziția, care constă din 80 de fotografii, a fost organizată de ICR New York, cu sprijinul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, al Agerpres, al Misiunii Permanente a României la ONU și al Consulatului General al României la New York. 

Expoziția prezintă evoluția Parteneriatului Strategic România-SUA, de la lansare până în prezent, parcurgând cele mai importante momente de extindere și consolidare.

Conceptul creativ al instalaţiei artistice care figurează în cadrul expoziției a fost realizat de către Ioana Barac, designer și creator de ornamente urbane și artă publică, membru al comunității de români din Statele Unite ale Americii.

Potrivit MAE, în discursul său inaugural, ministrul Bogdan Aurescu a punctat importanța Parteneriatului Strategic româno-american pentru parcursul democratic și euroatlantic al României, precum și pentru securitatea țării noastre, și a reiterat angajamentul profund al României pentru aprofundarea acestuia, pe toate dimensiunile.

Făcând o trecere în revistă a momentelor care au marcat dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, ministrul Bogdan Aurescu a amintit adoptarea, la 13 septembrie 2011, a Declarației Comune de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI dintre România și SUA, și semnarea Acordului între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România.

A arătat că Declarația Comună de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI este primul document politic bilateral ce reglementează Parteneriatul Strategic cu SUA, care a determinat ulterior organizarea reuniunilor anuale ale Dialogului Strategic la București și la Washington, în timp ce Acordul privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România este primul document juridic bilateral ce menționează Parteneriatul Strategic.

De asemenea, a menționat proiectele comune din domeniul energiei nucleare civile, o evoluție recentă care vine să consolideze cooperarea bilaterală strategică dintre România și SUA, proiectul comun bazat pe tehnologia reactoarelor modulare mici fiind menţionat inclusiv de către Preşedintele Biden în discursul său recent din cadrul segmentului la nivel înalt al Adunării Generale a ONU. 

Totodată, ministrul român a subliniat că Parteneriatul Strategic este consolidat și de comunitatea românească  din SUA, la eveniment fiind prezenţi şi reprezentanţi ai acesteia. A evocat faptul că cetățenii români din SUA fac mai puternice legăturile dintre cele două tări, aceștia fiind bine integrați în comunitățile lor și apreciați de partenerii americani, veritabili ambasadori ai României in Statele Unite. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare