Bogdan Aurescu: Sistemul de apărare antirachetă din România va fi operațional în 2015

Sistemul de apărare antirachetă din țara noastră va fi operațional în anul 2015, fără întârzieri, datorită cooperării și coordonării strânse dintre România și Statele Unite ale Americii, a declarat secretarul de stat Bogdan Aurescu la Conferința “2014 Multinational Ballistic Missile Defence Conference and Exhibition”, potrivit unui comunicat de presă al MAE.

În discursul său Aurescu a trecut în revistă progresele realizate de la intrarea în vigoare a Acordului dintre România și SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, potrivit sursei citate. În opinia sa, acesta este un proiect strategic important care va contribui la dezvoltarea capabilității NATO de apărare împotriva rachetelor balistice.

bogdan aurescu maeÎn context, secretarul de stat a evocat demersurile Guvernului vizând “asigurarea unui mediu de afaceri atractiv și predictibil pentru companiile străine, inclusiv cele americane”, precum și decizia de a aloca 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare, până în 2017.

“Decizia României din 2010 de a găzdui elemente ale Abordării Adaptive, în Etape, a SUA, privind Apărarea împotriva Rachetelor Balistice în Europa a fost una vizionară, reflectând, pe de-o parte, importanța dotării cu sisteme capabile să ofere protecție împotriva amenințărilor crescânde cu rachete balistice, și, pe de altă parte, importanța pe care țara noastră o atribuie Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii. Mai mult, decizia de a găzdui elemente de apărare antirachetă reflectă dorința fermă a României de a contribui la creșterea securității Aliaților și partenerilor noștri din Europa”, a afirmat Aurescu, potrivit sursei citate.

Demnitarul român a vorbit și despre investițiile în apărarea colectivă ca fiind “o modalitate eficientă de a consolida Alianța Nord-Atlantică pe termen lung”. El și-a exprimat încrederea în capacitatea industriilor de apărare și comunităților de afaceri din SUA și Europa, dar și din alte state partenere la proiect, de a produce echipamentele necesare construcției capabilităților moderne de apărare împotriva rachetelor balistice.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a participat luni la deschiderea evenimentului internațional “2014 Multinațional Ballistic Missile Defence Conference and Exhibition”, organizat de Agenția SUA pentru Apărare împotriva Rachetelor Balistice și găzduit de România, la București. Găzduirea Conferinței face parte dintre activitățile MAE dedicate împlinirii, în acest an, a 10 ani de la aderarea României la NATO.

 

.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare