Brexit: Țările UE-27 adoptă astăzi directivele de negociere pentru perioada de tranziție în care Marea Britanie nu va mai lua parte la procesul decizional european

Corespondență de la Bruxelles – Robert Lupițu

Miniștrii țărilor UE-27 sunt așteptați să adopte luni, în cadrul unei reuniuni a Consiliului Afaceri Generale, un nou set de directive de negociere pentru negocierile privind Brexit, care vor oferi detalii în special privind poziția UE-27 referitoare la perioada de tranziție.

”Aceste directive de negociere se vor baza pe principiile și condițiile stabilite în orientările Consiliului European din 29 aprilie 2017 și din 15 decembrie 2017, dezvoltându-le în continuare, iar textul va porni de la recomandările Comisiei din 20 decembrie 2017”, informează un comunicat al Consiliului UE remis CaleaEuropeana.ro.

Principiile de bază pe care miniștrii le vor include în directivele lor de negociere pentru perioada de tranziție sunt: respectiva perioadă va acoperi întregul acquis UE; Regatul Unit nu va mai lua parte la funcționarea instituțiilor și la procesul de decizie al UE; dispozițiile tranzitorii trebuie să fie definite clar și să aibă o limită temporală precisă; de asemenea, se vor aplica toate instrumentele și structurile existente ale UE de reglementare, bugetare, de supraveghere, judiciare și de asigurare a respectării legii, inclusiv competența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Adoptarea directivelor de negociere de către Consiliul Afaceri Generale (Articolul 50) va furniza Comisiei, ca negociator din partea UE, un mandat pentru a discuta cu Regatul Unit dispozițiile tranzitorii care urmează să fie incluse în acordul de retragere.

Totodată, decizia privind aceste directive apare după ce la Consiliul European din decembrie 2017, liderii UE27 au hotărât că s-au realizat progrese suficiente în cadrul negocierilor privind Brexitul pentru a trece la etapa a doua în care se va discuta despre tranziție și cadrul pentru relația viitoare.

După adoptarea acestor directive de negociere de către Consiliul UE, summitul șefilor de stat sau de guvern din luna martie va adopta orientări suplimentare privind cadrul pentru relația viitoare.

Decizia Consiliului Afaceri Generale va urma calendarul stabilit după activarea articolului 50 de către Marea Britanie în pofida semnalelor recente din partea liderilor instituțiilor UE care au subliniat că Regatul Unit s-ar putea răzgândi sau ar putea adera din nou la UE.

Cel mai recent, comisarul european pentru afaceri economice și financiare Pierre Moscovici, a precizat că ”ușa este deschisă” pentru Marea Britanie dacă dorește să se răzgândească în privința deciziei sale de a părăsi Uniunea Europeană.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare