Connect with us

NATO

București, capitala flancului estic al NATO: Joe Biden participă luni la summitul B9 găzduit de Klaus Iohannis, o premieră pentru un președinte al SUA

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele american Joe Biden participă luni la summitul formatului București 9 găzduit de președintele Klaus Iohannis și omologul său polonez Andrzej Duda, a anunțat șeful statului într-o postare pe Twitter.

Este pentru prima oară de la inițierea acestui format, care reunește șefii de state de pe flancul estic al NATO, când un președinte al Statelor Unite participă la un summit B9.

Liderul SUA va participa prin videoconferință, a anunțat Administrația Prezidențială. De asemenea, potrivit unui anunț al Departamentului de Stat, Joe Bien va fi acompaniat de secretarul de stat Antony Blinken.

“Sunt bucuros să-l întâmpin pe președintele SUA Joe Biden la summitul B9 pe care îl găzduiesc astăzi la București. Împreună cu președintele Andrzej Duda îi vom avea alături pe ceilalți șefi de stat B9 și pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în pregătirea summitului NATO, concentrându-ne pe legăturile transatlantice, NATO 2030 și pe apărarea și descurajarea pe flancul estic”, a scris Iohannis, pe Twitter.

Președintele Klaus Iohannis găzduiește luni, 10 mai, împreună cu președintele polonez, Andrzej Duda, Summitul Formatului București (B9), o inițiativă care reunește statele de pe flancul estic al NATO, reuniunea urmând să aibă loc cu o lună înainte de summitul NATO de la Bruxelles.

“Evenimentul este organizat la inițiativa Președintelui României și se va desfășura cu prezența la București a Președintelui Republicii Polone și cu participarea prin videoconferință a celorlalți șefi de state din Formatul București, precum și a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg”, informează Administrația Prezidențială remis CaleaEuropeană.ro.

Agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, la 14 iunie 2021, cu accent special pe consolidarea relației transatlantice, a posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic, precum și pe procesul de reflecție NATO 2030.

Reuniunea are loc inclusiv în contextul recentelor evoluții îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre.

De altfel, o potențială astfel de reuniune a fost anunțată la finalul lunii aprilie după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în care s-a decis ca România să continue promovarea demersurilor menite să conducă la consolidarea suplimentară a posturii aliate în România și în regiune, de o manieră responsabilă, conformă dreptului internațional, în urma tensiunilor din Marea Neagră dintre Rusia și Ucraina.

Dialogul și cooperarea cu partenerii din Vecinătatea Estică, sprijinul pentru consolidarea capacităților acestora de apărare, precum și sporirea rezilienței NATO, a aliaților și partenerilor în fața provocărilor actuale de securitate, vor fi, de asemenea, abordate de participanții la reuniunea de vârf, mai arată sursa citată.

Formatul București (B9) este o inițiativă lansată de Președintele României, Klaus Iohannis, și de Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianței: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.

Primul Summit B9 a fost organizat la București, în noiembrie 2015. Reuniunile ulterioare la nivel înalt au avut loc la Varșovia (8 iunie 2018) și Košice (28 februarie 2019).

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Mircea Geoană, despre mobilizarea de forțe militare ruse la granița cu Ucraina: Există elemente care ne fac să credem că este ceva serios

Published

on

© NATO/ Flickr

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat duminică seară că “există elemente care ne fac să credem că este ceva serios” cu referire la mobilizarea de forțe militare ruse la granița cu Ucraina.

“Am mai avut în luna iunie, anul acesta, o mobilizare poate similară ca număr de trupe.Dar avem elemente pe care nu le pot comunica public, pentru că sunt mai sensibile, care ne fac să credem că de această dată este vorba de ceva poate și mai serios. Spun poate pentru că nu există astăzi niciun indiciu clar despre intenția reală pe care Federația Rusă, președintele Putin, care ia decizia în ultimă instanță, le-ar avea în vedere. Este posibil să fie o variantă de a pune o presiune masivă asupra Ucrainei și indirect asupra Occidentului, poate să fie o formulă hibridă, poate să fie ceea ce am văzut în 2014, o incursiune militară de o anvergură mai mică sau mai mare pe teritoriul suveran al unui stat. Mesajul NATO pentru Federația Rusă este dezescaladare, transparență și revenire la dialog”, a afirmat Mircea Geoană, la Antena 3, în cadrul emisiunii “Punctul de întâlnire”.

 

El a precizat că Rusia refuză dialogul, oferind exemplul celor patru invitații pe care el le-a formulat și care nu au fost acceptate de partea rusă pentru a organiza un Consiliu NATO – Rusia.

Secretarul general adjunct al NATO a amintit de discuția telefonică pe care președintele american Joe Bien o va avea marți cu președintele rus Vladimir Putin, cu privire la activitățile militare ruse la granița cu Ucraina. Alte subiecte sunt stabilitatea strategică, problemele cibernetice și regionale. În spațiul cibernetic are loc, spune Geoană, o confruntare permanentă, atacuri dintre care unele sunt girate de unele state, altele sunt efectuate de grupuri tolerate în Rusia.

În context, Mircea Geoană a precizat că scutul aerian de la Deveselu este o structură pur defensivă, și că Rusia, care se declară amenințată de rachetele din România, a desfășurat de la Marea Barents la Marea Neagră sisteme de rachete de ultimă generație.

Se crede că peste 94.000 de soldați ruși sunt masați în apropierea granițelor Ucrainei. Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat vineri că Moscova ar putea planifica o ofensivă militară pe scară largă la sfârșitul lunii ianuarie, citând rapoarte ale serviciilor de informații. Oficialii americani au ajuns la concluzii similare.

Președintele american a declarat recent că el și consilierii săi pregătesc un set cuprinzător de inițiative menite să îl descurajeze pe Putin de la o invazie. El nu a oferit mai multe detalii, dar administrația a discutat despre parteneriatul cu aliații europeni pentru a impune mai multe sancțiuni Rusiei.

Secretarul de stat american Antony Blinken l-a avertizat pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov, la Stockholm, la reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE, că Statele Unite și aliații săi europeni vor impune “costuri și consecințe severe Rusiei dacă aceasta va întreprinde noi acțiuni agresive împotriva Ucrainei”.

De asemenea, SUA au evocat în cadrul reuniunii miniștrilor de externe ai NATO de la Riga, “probe” care ar arăta că Rusia ia în calcul „importante acțiuni agresive împotriva Ucrainei” şi au promis să o facă să plătească “un preţ ridicat” dacă va trece la fapte.

Pe cale de consecință, preşedintele american Joe Biden va transmite omologului său rus, Vladimir Putin, ”preocupările SUA faţă de activităţile militare ruseşti în apropiere de frontiera cu Ucraina şi va reafirma sprijinul SUA pentru suveranitatea şi integritatea teritoriala a Ucrainei” în cadrul convorbirii pe care cei doi şefi de stat o vor avea marţi în format de teleconferinţă, potrivit Casei Albe.

Continue Reading

NATO

Un distrugător american de rachete ghidate a sosit în portul Constanța, pe flancul estic al NATO

Published

on

© U.S. Naval Forces Europe-Africa / U.S. 6th Fleet

Distrugătorul american de rachete ghidate din clasa Arleigh Burke USS Arleigh Burke (DDG 51) a sosit duminică în portul Constanța, pentru o vizită programată, informează Ambasada Statelor Unite la București.

Aceasta este a doua escală portuară a navei de la sosirea în Marea Neagră, la 25 noiembrie. Anterior, nava a vizitat Varna, Bulgaria, între 26 și 28 noiembrie. În timp ce se află în Marea Neagră, Arleigh Burke desfășoară operațiuni de rutină pentru a asigura securitatea maritimă și stabilitatea regională, arată sursa citată.

Sosirea distrugătorului american la Marea Neagră apare într-un climat de securitate complicat pe fondul faptului că Statele Unite au avertizat că Rusia ar plănui o ofensivă militară în Ucraina, anul viitor. Pe cale de consecință, preşedintele american Joe Biden va transmite omologului său rus, Vladimir Putin, ”preocupările SUA faţă de activităţile militare ruseşti în apropiere de frontiera cu Ucraina şi va reafirma sprijinul SUA pentru suveranitatea şi integritatea teritoriala a Ucrainei” în cadrul convorbirii pe care cei doi şefi de stat o vor avea marţi în format de teleconferinţă, potrivit Casei Albe.

 

Din august, Arleigh Burke a patrulat în Mările Barents, Baltică, Neagră și Mediterană, toate în zona de responsabilitate a Flotei a șasea. De-a lungul acestei patrule, Arleigh Burke a operat alături de o varietate de aliați și parteneri NATO, inclusiv nave din cadrul Grupului maritim permanent NATO (SNMG) 1. Printre precedentele escale ale navei în timpul patrulării se numără Tallinn, Estonia și Helsinki, Finlanda.

Vizita navei la Constanța urmează unei vizite anterioare a navei amiral a Flotei a șasea a SUA USS Mount Whitney (LCC 20) și a distrugătorului USS Porter (DDG 78) din clasa Arleigh Burke, care au efectuat o vizită în port în oraș, între 12 și 14 noiembrie.

Arleigh Burke este unul dintre cele patru distrugătoare ale marinei americane cu baza la stația navală Rota, Spania, și este alocat Comandantului Forței operative 65 în sprijinul arhitecturii de apărare antirachetă aeriană integrată a NATO.

Flota a șasea a SUA, cu sediul la Napoli, Italia, desfășoară întregul spectru de operațiuni comune și navale, adesea în colaborare cu parteneri aliați și interinstituționali, pentru a promova interesele naționale ale SUA și securitatea și stabilitatea în Europa și Africa.

Continue Reading

NATO

Directorul SRI, vizită în SUA și la Bruxelles pe fondul “amplificării măsurilor de securitate pentru România și flancul estic NATO”. Eduard Hellvig s-a întâlnit cu directorii CIA și FBI

Published

on

© Serviciul Român de Informații

Zilele acestea, directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, însoțit de o delegație din conducerea instituției, a realizat o vizită partenerială la Bruxelles și în Statele Unite ale Americii. În cadrul acestor întâlniri a fost reconfirmat angajamentul ferm de a continua și de a dezvolta excelenta cooperare dintre serviciile de informații, potrivit unui comunicat al SRI.

“Pe parcursul întâlnirilor, conducerea SRI a avut întâlniri cu o serie de oficiali americani din domeniul informațiilor – Avril Haines, directorul Comunității Naționale de Informații a SUA, William J. Burns, directorul CIA și Christopher Wray, directorul FBI. De asemenea, au avut loc discuții cu Robin Dunnigan, Adjunct al Secretarului de Stat pentru Europa Centrală şi de Est în Biroul de Afaceri Europene şi Euroasiatice”, se arată în comunicat. 

De asemenea, pe agenda convorbirilor s-au regăsit subiecte de actualitate care privesc securitatea regională și globală, cu accent pe importanța schimbului de informații si al cooperării în domeniul intelligence.

“Discuțiile au prilejuit în egală măsură o analiză a situației de securitate din regiune și a capacităților comune prin care se poate crește nivelul rezilienței în fața amenințărilor constante la adresa securității naționale a ambelor state. De ambele părți a fost reconfirmat angajamentul ferm de a continua și de a dezvolta excelenta cooperare dintre serviciile de informații, precum și parteneriatul solid care leagă instituțiile și statele noastre”, conform informării publice a Serviciului Român de Informații.

Totodată, delegațiile română și cea americană au reconfirmat angajamentul ferm de a contracara factorii de risc care reprezintă provocări actuale de securitate pentru cele două state, pentru securitatea regională și globală.

“Vizita directorului SRI se înscrie în cadrul parteneriatului România-SUA pe componenta de Intelligence. Dialogurile au vizat în principal amplificarea măsurilor specifice de securitate pentru România și flancul de Est al NATO. Discuțiile au prilejuit în egală măsură o analiză a situației de securitate din regiune și a capacităților noastre comune cu scopul de a crește nivelul rezilienței în fața amenințărilor constante la adresa securității naționale a ambelor state”, potrivit unei declarații a purtătorului de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.  

Anunțul vizitei directorului SRI în SUA vine după ce consilierii pe probleme de securitate națională ai președinților SUA și României au discutat marți la telefon, context în care au convenit asupra importanței unei coordonări strânse la nivel bilateral și prin intermediul NATO în ceea ce privește securitatea la Marea Neagră.

Separat, ministrul de externe Bogdan Aurescu a subliniat joi, în cadrul reuniunii de la Riga a miniștrilor de externe din NATO, importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică, reamintind, alături de toți ceilalți miniștri de externe aliați, preocuparea României pentru situația de securitate din regiune generată de desfășurarea de trupe ruse la frontierele Ucrainei.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
U.E.10 mins ago

Raport oficial: Cu bugete record în domeniul militar în 2020, statele UE au eșuat să colaboreze în domeniul apărării europene

euro bani moneda
U.E.38 mins ago

Bancnotele euro își ”reînnoiesc aspectul”. BCE dorește să redefinească elementele grafice ale bancnotelor euro până în 2024, în colaborare cu cetățenii europeni

COMISIA EUROPEANA50 mins ago

Comisia Europeană adoptă Orientările revizuite privind ajutoarele de stat pentru promovarea investițiilor de finanțare de risc

NATO53 mins ago

Mircea Geoană, despre mobilizarea de forțe militare ruse la granița cu Ucraina: Există elemente care ne fac să credem că este ceva serios

U.E.1 hour ago

Consiliul și-a adoptat poziția cu privire la salariile minime echitabile în UE: Fiecare trebuie să-și permită un nivel de trai decent

U.E.1 hour ago

UE prelungește cu un an sancțiunile impuse împotriva persoanelor și entităților responsabile de încălarea drepturilor omului în diferite țări din întreaga lume

U.E.2 hours ago

Germania: Social-democrații anunță lista miniștrilor pentru noul guvern, care va fi învestit miercuri

SĂNĂTATE2 hours ago

EPSCO: Alexandru Rafila participă la prima reuniune a miniștrilor sănătății UE. Îmbunătățirea accesului la medicamente și varianta Omicron, subiecte principale

NEWS2 hours ago

Papa Francisc subliniază că migrația este ”o criză umanitară care îi privește pe toți” și face apel la încetarea pasării ”responsabilității”

NATO2 hours ago

Un distrugător american de rachete ghidate a sosit în portul Constanța, pe flancul estic al NATO

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

ROMÂNIA5 days ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE5 days ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ5 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA7 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.1 week ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA1 week ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

Team2Share

Trending