Cea mai sigura companie aeriana din lume este Cathay Pacific Airways din China, in timp ce KLM detine acest titlu in Europa, potrivit unui clasament realizat de centrul de evaluare german Jacdec, citat de Ziare.com.
La nivel mondial, Cathay Pacific Airways este urmata de operatorul Emirates din Emiratele Arabe Unite, EVA Air din Taiwan si Air Canada.
KLM ocupa pozitia a cincea, iar urmatoarea companie europeana in clasamentul Jacdec este Lufthansa din Germania (12).
In comunicatul care insoteste topul se mentioneaza faptul ca numarul deceselor care au avut loc pe liniile comerciale in 2014 este de patru ori mai mare decat in 2013.
Specialistii au remarcat faptul ca anul trecut a fost unul neobisnuit in aceasta privinta.
“E vorba de al doilea cel mai mare numar (de morti – n.red.) din ultimul deceniu”, a scris Jan-Arwed Richter, fondatorul biroului Hamburg Aircraft Accident.
“E de patru ori mai mare decat cel inregistrat in 2013, cand 251 de persoane au murit in urma unor accidente aviatice”, a adaugat acesta.
Aproape jumatate dintre decese a avut loc in regiunea Asia-Pacific.
Cea mai recenta tragedie a implicat un avion AirAsia, care s-a prabusit la 28 decembrie, cu 162 de persoane la bord.
.
.




