Ultimele două zile ale Carnavalului de la Veneția, care atrage turiști din întreaga lume, au fost anulate din cauza numărului în creștere de infectări cu coronavirus (Covid-19), informează Euronews.
Guvernatorul regiunii Veneto, Luca Zaia a declarat reporterilor că evenimentele programate duminică în orașul-lagună vor continua conform planurilor, dar „începând din această seară, Carnavalul de la Veneția va fi suspendat, împreună cu toate evenimentele asociate, până la 1 martie inclusiv”.
Anterior acestui anunț, liderul regional a raportat primele două cazuri de coronavirus în Veneția.
Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus confirmate în Italia a ajuns duminică la peste 133, autorităţile estimând că bilanţul va creşte în continuare în ciuda eforturilor de a ţine epidemia sub control, informează Agerpres.
Bilanţul include şi două decese. Virusul a dus la moartea unui bărbat de 78 de ani din Vo’, în provincia Veneto, şi o femeie de 77 de ani în Lodi, din provincia Lombardia.
Măsura vizează 10 oraşe din provincia Lodi, la circa 60 de kilometri sud-est de Milano, unde locuiesc circa 50.000 de persoane, şi oraşul Vo’, cu aproximativ 3.000 de locuitori.
Italia se confruntă cu cel mai grav focar de Covid-19 din Europa. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Germania are 16 cazuri, Franţa – 12 cazuri, un deces, iar Marea Britanie – trei.




