Republica Cehă preia astăzi președinția rotativă a Consiliului UE de la Franța pentru următoarele șase luni, fiind pentru a doua oară în această poziție de la aderarea la UE în 2004.
Președinția franceză a Consiliului UE s-a încheiat astăzi la miezul nopții, punând capăt eforturilor depuse de Franța timp de șase luni pentru a gestiona activitatea Consiliului, care a fost extrem de influențată de agresiunea rusă în Ucraina, se arată într-un comunicat de presă.
Franța este urmată acum de Republica Cehă, țara sa parteneră în așa-numitul „trio al președinției”, din care face parte și Suedia. Sarcina Cehiei pentru următoarele șase luni va fi de a stabili agenda prioritară a negocierilor în cadrul Consiliului UE, de a căuta un compromis între statele membre și de a reprezenta Consiliul UE pe plan extern.
Citiți și: Cehia preia vineri președinția rotativă a Consiliului UE într-un moment de „vreme rea” în Europa
În cele șase luni de președinţie, Cehia intenţionează să se concentreze pe războiul din Ucraina şi consecinţele sale. Acest lucru înseamnă gestionarea afluxului de refugiaţi şi îmbunătăţirea securităţii energetice, scrie Agerpres.
De asemenea, președinția cehă va fi ghidată de priorități politice care reflectă programul trio-ului de președinții și situația geopolitică actuală, în special invazia rusă în Ucraina. Odată cu începerea președinției, a fost publicat și programul acesteia, care definește, pe lângă prioritățile politice, și obiectivele stabilite în cadrul fiecărei formațiuni a Consiliului UE.
Președinția va fi lansată în prima sa zi printr-o vizită a Colegiului Comisiei Europene la Litomyšl, iar concertul oficial de deschidere în Republica Cehă va avea loc la 8 iulie 2022 la Rudolfinum din Praga. La Bruxelles, ceremonia de deschidere a președinției cehe este programată pentru 21 septembrie 2022 la Centrul Bozar.
În total, peste 320 de evenimente politice vor avea loc în Cehia în timpul președinției, iar la Bruxelles și Luxemburg vor avea loc peste 50 de reuniuni ministeriale. Printre cele mai importante evenimente din Republica Cehă se numără paisprezece consilii ministeriale informale la Centrul de Congrese din Praga și un summit informal la Castelul din Praga în luna octombrie.
Premierul Petr Fiala a declarat recent că preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene va acorda prioritate organizării unui summit privind reconstrucţia Ucrainei şi lansării unui plan Marshall pentru această ţară.
„Am dori să organizăm un summit privind reconstrucţia postbelică a Ucrainei cu un plan Marshall, în prezenţa preşedintelui ucrainean Zelenski” a declarat prim-ministrul ceh.
Şeful executivului ceh a adăugat că pacea reprezintă o condiţie prealabilă pentru organizarea unui astfel de summit




