China a făcut joi apel la Statele Unite și Coreea de Nord, cerându-le ”să dialogheze cât mai curând posibil”, în contextul în care Phenianul s-a arătat deja dispus să negocieze cu Washingtonul asupra denuclearizării, anunță AFP, citat de Agerpres.
”Lansăm un apel tuturor părţilor, în special Statelor Unite şi Coreii de Nord, să intre în contact direct şi să dialogheze cât mai curând posibil”, a declarat ministrul chinez de externe, Wang Yi, în cursul unei conferinţe de presă.
Potrivit oficialilor sud-coreeni, Kim Jong-un este dispus inclusiv să suspende toate testele nucleare și cu rachete balistice pe durata negocierilor cu Statele Unite.
Acesta s-a întâlnit pentru prima dată de la preluarea conducerii, în 2011, cu delegația sud-coreeană, eveniment care arată o dezghețare a relațiilor inter-coreene, pe fondul dorinței Seulului de a se erija în mediator între Washington și Phenian, relație caracterizată de profunde divergențe legate de programul nuclear.
Relaţiile dintre cele două state s-a îmbunătăţit după Jocurile Olimpice de iarnă care au avut loc luna trecută în Coreea de Sud la Pyeongchang.
Atât Coreea de Nord, cât și SUA au declarat că sunt dispuse să sprijine discuțiile, dar Statele Unite au reluat mesajul lor, acela privind denuclearizarea Coreei de Nord.
Coreea de Nord a insistat ca discuțiile de pace să înceapă fără precondiții, vizând cererea Washingtonului ca statul nord-coreean să renunțe la arsenalul nuclear.
O parte din delegaţia Sudului este aşteptată să viziteze şi Washingtonul în cursul acestei săptămâni pentru a-i informa pe oficialii americani despre cum a decurs discuţia cu Nordul. Preşedintele Moon, fiul unor refugiaţi veniţi din Corea de Nord, a fost ales în funcţie anul trecut, în timpul campaniei promiţând un dialog mai intens cu Phenianul.




